Amelia Rosselli, ”Motivul furtunilor: s-au potolit – Il perché delle bufere: si sono stese”

Amelia Rosselli, ”Motivul furtunilor: s-au potolit – Il perché delle bufere: si sono stese”

Motivul furtunilor: s-au potolit

diminețile gri din ură poate față de

respirația asta, cu siguranță prea plină

de speranță. S-au răspândit nouri și rafale

de vânt dinspre un alt apus ori altă emisferă,

noi alergam după ploaie, ea nu voia să apară.

Acum suntem locatarii – de astazi – ai pasiunii

acelei față de ura pentru noi înșine,

atât de siguri că mâine oricum va fi mai rău.

Ori, poate, totuși mai bine? – Atunci într-adevăr

ar trebui să o spunem din nou și să numărăm

bifurcatele noastre fapte, fără de viață și iluzorii,

și judecățile-n lanț, numai spre-a semăna

mai multă ură și a distruge chiar și speranța,

chiar și speranţele cele mai mici.

Am căutat ieri seară o bifurcație

și nu un drum de țară ori de oraș ci doar

un simplu pasaj: aici noi ne-am regăsit cu

moartea! ca întotdeauna, cu moartea! Banal

aproape să o descoperi intactă după atâția

ani de masonerie… Și ne-am prefăcut că o

am depășit, și remăsurat, și evaluat pe deplin:

e înfricoșător, totuși, dintotdeauna, și totul

înspăimântă dacă e nul. Ne-am dorit totul

pentru nimic, și totul a fost nul până la nulul final

pe care l-am dorit din tot adâncul inimii. E pastorală

acum decantarea, sau decantarea morții? E pastoral

a salva cele câteva rime foarte standardizate

pe care le sufocam ca să râdem de ele mai bine,

și stânjeniți mai apoi de tinereștile noastre alegeri –

întotdeauna aceleași, iar mai apoi

în cicluri încheiate şi infinite.

-traducere de Catalina Franco

_______________________-

Il perché delle bufere: si sono stese

stamani grigie come se in odio a questo

respirare forse, anzi certamente troppo

speranzoso. Si sono stese nuvole e soffi

di venti d’altro ponente o emisfero e

noi correvamo tutti dietro alla pioggia

che però si rifiuta.

Siamo tutti inquilini ora, oggi – di questa

passione ad un odio per noi stessi, tanto

sicuri che tanto domani sarà peggio, e

lo stesso. O se fosse meglio? – allora

davvero avremmo da ridire e a contare

i nostri atti inforchettati, illusi, smorti,

di ragionamenti a catena, tanto per seminare

più odio, e distruggere anche la speranza,

perfino le piccole speranze.

Cercavamo ieri sera una biforcazione

non una strada di campagna netta o cittadina

ma un semplice passaggio: vi ritrovammo

la morte! come sempre, la morte! Quasi

banale lo scoprirla intatta dopo tanti

anni di massonerie… E fingevamo d’averla

superata, ridimensionata, oppure valutata

appieno: fa sempre paura, invece, e tutto

fa paura se è nullo. Volemmo tutto nullo

e tutto fu nullo per il nulla finale

che volemmo sotto sotto. E pastorale

ora decantarsi, o decantare morte? Pastorale

salvare quelle poche rime molto standardizzate

che soffocammo per riderne meglio, poi

imbarazzati di queste nostre curiose

scelte giovanili – sempre le stesse poi

a cicli conclusi e infiniti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s