Alexandru Răduț, ”Privirea”

În viața aceasta trebuie să înveți să privești,

Nu cu vederea, ci mai ales cu ochiul minții,
Să arzi pentru alții și să le mulțumești

Părinților, iubirii lor regale – ca sfinții.

Privește, contemplând, cerul albastru și larg,
Știind că ne vom regăsi cu toți laolaltă,
După ce am învățat să iubim străinul, sau omul drag,

Lăsându-ne, la sfârșit, numele în piatră, înscris, cu o daltă.

Întoarce-ți privirea înapoi spre pământ,

Spre locul în care te-ai născut prima oară,

În acest tărâm magic și sfânt,

În care sufletul se simte o vioară!
Apoi, privește și-n jurul tău, spre ceilalți,
Observând cât de puțin îi trebuie omului ca să trăiască,
Stăruind să urci sufletul spre munții înalți,
Mulțumind Domnului că toți au învățat să-L iubească.

În viața aceasta poți să faci tot ce vrei,

Dar nu uita că sufletul e ca apa,

E pur – asemenea apei ce-o bei,

Și poartă în el bobul vieții, ce nu-ncolțește în Sahraa!

Copyright @ A. Răduț, 2022, din vol. Căutări, 2022