Amelia Rosselli, ,,Tu nu trăiești printre plantele astea… – Tu non vivi fra queste piante”

Tu nu trăiești printre plantele astea care se răsucesc

în jurul acestui picior al meu fără vase,

și-n versul tău tu nu ai nicio melodie pentru

aceste ale mele poeme sterile acuma că tu

nu-ți mai apropii buzele strânse de trupul

meu umbrit.

Tu nu apari să împrăștii misterul din

neprezențele tale, tu nu dai putere la

florile de la cununa încheieturii mele, ruptă

fiindcă nu pot să te țin aproape. Până și

luna are o pantă miloasă însă tu nu agăți

firele strânse de mâna-mi așa de îndepărtată

că n-a avea cum să-ți ieie apăsarea

din capul tău – din capul tău crăpat de suspine.

Mă tem să nu fac ravagii cu, pe la ocazii,

prezența mea, acum când tu orizontul nu-l

înverzești. Mi-e teamă că par ciudată, confuză

că behăi vreo neînțelegere. Mi-e teamă că o să-mi

pun vițele mele goale peste piciorul tău stacojiu.

De pe buzele tale arse eu nu mai am niciun strop

doar nelegiuitu-mi mister și greața zilei

zdrobite-n o mie de așchii.

-traducere de Catalina Franco–

_________________________

Tu non vivi fra queste piante che s’attorcigliano

attorno a questo mio piede senza vasi,

e non hai nella tua linea alcuna canzone per

questi miei versi sterili ora che tu non

avvicini le tue labbra strette a questo mio

corpo ombrato.

Tu non appari a chiarire il mistero della

tua non-presenza, tu non stimoli i fiori

in corona attorno al mio polso, rotto perché

non posso tenerti vicino. La luna ha anch’essa

un pendio misericordioso ma tu non agganci

stretti fili alla mia mano che tanto lontana

non può sollevare i pesi dalla tua testa

rotta dai singulti.

Temo di fare con la mia presenza scempio

delle occasioni, ora che tu non rinverdisci

l’orizzonte. Temo di apparire strana, confusa

a belare quest’incomprensione. Temo di stendere

vigne vuote sul tuo piede scarlatto. Non

ho altro sorso dalle tue arse labbra che

questo mio empio mistero, noia del giorno

spaccato in mille schegge.

**

da “Variazioni Belliche”