Amelia Rosselli, ,,Dacă sufletul își pierde darul… – Se l’anima perde il suo dono…”

Dacă sufletu-și pierde darul atunci își pierde valoarea, dacă

infernu-i un lucru sigur atunci renaște Abisinia sufletului meu.

Dacă zorii se hotărăsc să moară atunci va creste râul nostru

de lacrimi, iar glasul lui Dumnezeu rămâne contemplat.

Dacă sufletul este sfiala simțirilor atunci iubirea este-o

știință ce cade asupra celui venit dintâi. Dacă sufletu-și

vinde bagajele atunci cerneala este un paradis. Dacă coboară

din rânduiala-i sufletul meu atunci pământul moare.

Mă uit prelung contemplând păsări cântătoare, însă sufletul

îmi e trist ca un soldat în războaie.

-traducere de Catalina Franco–

________________________________

Se l’anima perde il suo dono allora perde terreno, se l’inferno

è una cosa certa, allora l’Abissinia della mia anima rinasce.

Se l’alba decide di morire, allora il fiume delle nostre

lacrime si allarga, e la voce di Dio rimane contemplata.

Se l’anima è la ritrosia dei sensi, allora l’amore è una

scienza che cade al primo venuto. Se l’anima vende il suo

bagaglio allora l’inchiostro è un paradiso. Se l’anima

scende dal suo gradino, la terra muore.

Io contemplo gli uccelli che cantano ma la mia anima è

triste come il soldato in guerra.

**

da „Variazioni Belliche”, 1960-1961