Amelia Rosselli, ,,Tu nu trăiești printre plantele astea… – Tu non vivi fra queste piante”
Tu nu trăiești printre plantele astea care se răsucesc
în jurul acestui picior al meu fără vase,
și-n versul tău tu nu ai nicio melodie pentru
aceste ale mele poeme sterile acuma că tu
nu-ți mai apropii buzele strânse de trupul
meu umbrit.
Tu nu apari să împrăștii misterul din
neprezențele tale, tu nu dai putere la
florile de la cununa încheieturii mele, ruptă
fiindcă nu pot să te țin aproape. Până și
luna are o pantă miloasă însă tu nu agăți
firele strânse de mâna-mi așa de îndepărtată
că n-a avea cum să-ți ieie apăsarea
din capul tău – din capul tău crăpat de suspine.
Mă tem să nu fac ravagii cu, pe la ocazii,
prezența mea, acum când tu orizontul nu-l
înverzești. Mi-e teamă că par ciudată, confuză
că behăi vreo neînțelegere. Mi-e teamă că o să-mi
pun vițele mele goale peste piciorul tău stacojiu.
De pe buzele tale arse eu nu mai am niciun strop
doar nelegiuitu-mi mister și greața zilei
zdrobite-n o mie de așchii.
-traducere de Catalina Franco–
_________________________
Tu non vivi fra queste piante che s’attorcigliano
attorno a questo mio piede senza vasi,
e non hai nella tua linea alcuna canzone per
questi miei versi sterili ora che tu non
avvicini le tue labbra strette a questo mio
corpo ombrato.
Tu non appari a chiarire il mistero della
tua non-presenza, tu non stimoli i fiori
in corona attorno al mio polso, rotto perché
non posso tenerti vicino. La luna ha anch’essa
un pendio misericordioso ma tu non agganci
stretti fili alla mia mano che tanto lontana
non può sollevare i pesi dalla tua testa
rotta dai singulti.
Temo di fare con la mia presenza scempio
delle occasioni, ora che tu non rinverdisci
l’orizzonte. Temo di apparire strana, confusa
a belare quest’incomprensione. Temo di stendere
vigne vuote sul tuo piede scarlatto. Non
ho altro sorso dalle tue arse labbra che
questo mio empio mistero, noia del giorno
spaccato in mille schegge.
**
da “Variazioni Belliche”
catalinafrancoblog 