Rainer Maria Rilke, „Stea vie care nu ai nevoie – Starker Stern, der nicht braucht”

Stea arzătoare, stea vie,

Stea care nu ai nevoie

De ocrotirea pe care

O dăruiește noaptea

Celor întunecându-se

Mai înainte să lumineze,

Abia nălțată – deja pierită,

Când alte stele-și urmează calea

Prin noaptea care alene răsare,

Tu, a Iubirii Mare Vestală,

Aprinsă din focu-i lăuntric,

Până la capăt strălucitoare

Și niciodată cenușă, tu cea

Căzând când soarele apare:

La purul tău apus, tu ești mai sus

Decât splendoarea zorilor.

-traducere de Catalina Franco–

______________________

Stella forte che ignori l’assistenza

che la notte oscurandosi concede

alle altre stelle perché si rischiarino;

stella che già compiuta si dilegua

mentre s’inizia il viaggio delle costellazioni

per la notte che lenta si distende;

grande stella delle sacerdotesse

d’amore che d’interno fuoco ardendo,

raggiante fino all’ultimo e mai cenere

discende là dove discese il sole,

con il suo puro tramonto vincendo

mille albe in splendore.

-traduzione di Giacomo Cacciapaglia-

_____________________________

Starker Stern, der nicht den Beistand braucht,

Den die Nacht den andern mag gewähren,

Die erst dunkeln muß, daß sie sich klären.

Stern, der schon vollendet, untertaucht,

Wenn Gestirne ihren Gang beginnen

Durch die langsam aufgetane Nacht.

Großer Stern der Liebespriesterinnen,

Der, von eignem Gefühl entfacht,

Bis zuletzt verklärt und nie verkohlend,

Niedersinkt, wohin die Sonne sank:

Tausendfachen Aufgang überholend

Mit dem reinen Untergang.