Miquel Martí i Pol, ”Dacă vorbesc despre moarte este fiindcă mor – Si hablo de la muerte es porque me muero – Si parlo de la mort és perquè em moro – ”

Dacă vorbesc despre moarte este fiindcă mor,

la urma urmei mai bine-i să vă vorbesc despre

lucruri care se știu foarte bine. Cum e, de pildă,

de moartea mea, pe care-o cunosc prea bine,

fiindcă trăim împreună de atâta timp, și vom

conviețui încă destulă vreme, până ce, în sfârșit,

o dată pe-întotdeauna, o să se încheie

acel litigiu ce niciodată, în ciuda oricăror

revolte, nu va aduce surprize. Atunci fi-va dat

să se întâmple momentul elegiei – se va afla

cineva atunci ce-mi va rosti panegiricul,

(în catalană, vă rog, și în decasilabe), pe care

eu, deja mort, am să-l ascult respectuos.

Iar între timp vă vorbesc despre moarte, poate

fiindcă ea e ceea ce am cel mai viu și aproape,

spre-a nu cădea cumva în subtile pedanterii,

care, până la urmă, n-ar duce la nimic.

Vorbesc, așadar, despre moarte și, mai și mor

între timp. Mai multă cinste nu v-ați putea dori.

-traducere de Catalina Franco–

______________________________

Si hablo de la muerte es porque me muero

y al fin y al cabo más vale hablar de cosas

que se conocen intensamente. Mi muerte,

por ejemplo, la tengo muy sabida,

hace mucho tiempo que convivimos y aún

conviviremos mucho tiempo, hasta que se resuelva

de una vez para siempre el pleito que nunca aporta,

pese a los alborotos, sendas sorpresas.

Entonces será el momento de la elegía

y alguien habrá para hacerme el panegírico

(en catalán, por favor, y en decasílabos)

que yo, bien muerto, escucharé con respeto.

Mientras tanto hablo de la muerte, tal vez

porque es aquello que tengo más vivo y próximo,

para no caer en sutiles pedanterías

que, a la postre, no llevan a ninguna parte.

Hablo, pues, de la muerte, y además me muero.

No se puede pedir más honradez.

© Traducere din catalana de Carlos Vitale

_______________________________________

Si parlo de la mort és perquè em moro

i al capdavall més val parlar de coses

que hom coneix intensament.

La meva mort, per exemple, la tinc ben sabuda,

fa molt de temps que convivim i encara

conviurem molt de temps, fins que es resolgui

d’un cop per sempre el plet que mai no aporta,

malgrat els aldarulls, sengles sorpreses.

Llavors serà el moment de l’elegia

(en català, si us plau, i en decasíl·labs)

que jo, bo i mort, escoltaré amb respecte.

Mentrestant parlo de la mort, tal volta

perquè és allò que tinc més viu i pròxim,

per no caure en subtils pedanteries

que, fet i fet, no porten a cap banda.

Parlo, doncs, de la mort, i a més em moro.

No es pot pas demanar més honradesa.