Amelia Rosselli, ”senin – sereno”

senin pământul îmi dăruia

toate lăcomiile, senină luna îmi înmâna toate

anxietațile sale fiscale. Însă dacă senin soarele-mi

oferea lumânarea sa fleșcăită, apoi atunci tot senin mi se ofereau

și aripile

negrei vasomotorii-îndoieli a leului care atât de mult s-a mărit încât celula lui nu-l mai putuse opri.

-traducere de Catalina Franco

________________________

sereno il suolo mi rendeva

ogni cupidigia, serena la luna mi porgeva

le sue ansie tributarie. Ma se sereno il sole mi porgeva

la sua candela flaccida, allora sereno mi si porgevano

le ali del

nero vasomotorio dubbio del leone che tanto ingrandì che non più la

sua cellula potè fermarlo.

**

da “Appunti sparsi e persi” (1966-77)

**

Amelia Rosselli s-a născut la Paris în 28 martie 1930 şi a murit la Roma, pe 11 februarie 1996. În atenția publicului italian ajunge cu o selecție de 24 de poezii apărută la inițiativa lui P.P. Pasolini în revista literară „Il Menabò”. Debutează editorial în 1964 cu Variazioni belliche. Detașându-se de opțiunile estetice ale neoavangardiștilor, Rosselli își creează propriul idiom poetic, un laborator de prelucrare a conținuturilor inconștientului cu ajutorul unui limbaj experimental, plurilingv, care încorporează ritmuri și articulații sonore preluate din muzică.

Același Pasolini remarcă, dintru început, efectul „lapsus” al poeziei rosselliniene, provocat de anarhia sintaxei și a structurilor gramaticale, de elipsele și suspensiile de ritm și sens. E o poezie care urmează îndeaproape traseul labirintic al traumei inițiale suferite în copilărie – tatăl, Carlo Rosselli, membru cunoscut al Rezistenței antifasciste, este asasinat în anul 1937. Urmează, pentru tânăra Amelia, anii nomazi din Anglia, America și Italia, perioadele de internare în diferite clinici psihiatrice, pierderea prematură a mamei și a câtorva prieteni apropiați. Frecventele depresii n-o împiedică să se dedice, în anii de maturitate, unor studii aprofundate de muzicologie și teorie literară. Revenind în Italia, se interesează de asemenea de filosofie și de psihanaliza jungiană.

Rosselli vorbea nativ italiana (din partea tatălui), engleza (din partea mamei) și franceza, limbi care se încrucișează în discursul poetic, până la anularea limitelor formale și interiorizarea fenomenului lingvistic. În culegerea de eseuri Spazi metrici, unde face lumină asupra opțiunilor stilistice și asupra propriei poetici în general, Rosselli precizează că „un cuvânt nu are doar sunet; dimpotrivă, uneori n-are sunet deloc, ci doar reverberează în minte ca idee. Limba în care uneori scriu e una singură, în schimb experiența sonoră asociativă ține cu siguranță de mai multe culturi.”

Volumele de versuri ulterioare, Serie ospedaliera (1969), Documento (1976), Appunti sparsi e persi (1983), Sleep (1992) ș.a. aduc și acestea mărturia însingurării, a maniilor și a neputinței de a ieși din cercul strâmt al traumei. Prin frecventele repetiții și resuscitări de teme și motive, prin recurgerea la aliterații și asonanțe, autoarea caută să dibuiască și să fixeze o ordine în interiorul haosului. Efortul de obiectivare este constant și devine chiar o marcă stilistică. În spatele fiecărui obiect par să rezide tot atâtea replici ale morții care o însoțește constant pe Rosselli, până când o acaparează definitiv. Pe ultima filă de jurnal, poeta notează: „Și astfel s-a făcut lumină clară: a știut că-și descoperise dimensiunea vitală: a nu ști, a nu vedea, a nu înțelege.”

Amelia Rosselli se sinucide la 11 februarie 1996, aruncându-se de la fereastra mansardei sale din centrul Romei.

Dana-Alexandra Popa