Trei poeme, aparținând aceluiași volum și aceleiași stări de spirit… La o adică, pot fi și recitite.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Amelia Rosselli, din „Note împrăștiate și pierdute” – da “Appunti sparsi e persi”

Cai puternici supravegheați de către

un ofițer au aruncat niște bombe cu gaz

în mișcare necontenită.

Au voluntari adunând rămășițele

montându-le mai apoi pe o camionetă exact

așa cum eșuează

toate dovezile noastre de dragoste.

Cu succesele profund refuzate

majorității oamenilor și-a dat seama că e

pe drumul cel bun.

Și că în mâini ține strâns în pumn

o cantitate de bani de-o mie de dolari

ce, rușinându-se, răspunseseră la tăcere

cu calitatea stocată. Real este

fumul, el oferă prin consolarea sa

balul electric de la San Vito.

Pentru ce au aceste flori și aceste

nume atâta vreme la dispoziție în timp ce se ciocnesc

de zidul camerei?

Cu o voință puternică, se mototolește nevătămată în

apartamentul roz.

*

Și el chiar și el a spânzurat revoluția

ai vrea s-o vezi terminată cu măreție

un bun cheamă pe altul și cu simplitate

(revizuită la 1 noaptea și cu

insomnie) să distrugi tu un bob

din ceea ce-ai fi voit a distruge.

Fondul zilei e-acela

voiau să sărbătorească

a cincea aniversare de la victorie

ți-au spus convingător că te-ai dus

chiar să te îneci, toți cei aflați

în jur nu au învins, au pierit.

Au pierit cu duzina

și vei pieri și tu mâine

dac-o să zbori,

și am să te botez

dușman al poporului.

Frază nu simplă

depinde de tine să te stăpânești

și astfel să anulezi

acea lecție dată practic

și la timpul ei să vă arăt că și eu

cred în rațiune.

Au existat goale și zadarnice în mintea mea

versuri făcute cu furia distragerii

arată că pentru ultimul era acel

petec de hârtie.

*

Am douăzeci de zile

să fac o revoluție: am

încă douăzeci de zile după revoluţie

ca să-mi cunosc

micuțul meu jurnal sentențios

O vizuină pentru

minți proaspete

cuvintele,

un pumn

închis garantează

imbatabila mea rațiune de-a fi.

Inamicul le smulge vestmintele

fericirea e un microorganism din lăuntrul

nefericirii

în cimitir

nu te-ai putea opri de a fi fericită.

-traducere de Catalina Franco–

_____________________________-

Cavalli consistenti sorvegliati da

un agente hanno lanciato bombe a gas

continuamente in movimento.

Hanno volontari che assembrano i resti

e poi li montano su un camioncino così

come tutte le nostre prove d’amore

falliscono.

Con successi profondamente negati alla

più parte della gente s’accorse d’essere

dalla parte giusta.

E nelle mani contenere a pugno chiuso

una quantità di biglietti da mille

che vergognandosi risposero al silenzio

con immagazzinate qualità. Vero è il

fumo, offre con la sua consolazione

l’elettrico ballo di San Vito.

Perché hanno questi fiori e questi

nomi tanto tempo a disposizione urtandosi

contro le pareti della stanza?

Volitiva si spiegazzò indenne nell’interno

dell’appartamento rosa.

*

Anche lui impiccato la rivoluzione

vorresti farla finita con le grandezze

un bene ne chiama un altro e con semplicità

(revisionata all’una di notte e con

insonnia) distruggi un bricciolo

di quel che vorresti distruggere.

Il fondo della giornata è quella

hanno voluto celebrare il

quinto anniversario della vittoria

hanno continto perfino te che tu sei andata

ad annegare, tutti

attorno non vincevano, ma perivano.

Sono periti a dozzine

tu perirai l’indomani

se tu voli,

e ti battezzo nemico del popolo.

Frase non semplice

tocca a te farne a meno

e così disfare

quella lezione che mi hai dato di praticità

e in orario mostrarti che anche io ho

fede nella ragione.

Esistevano vuoti e vani nella mia mente

versi fatti con furore di distrazione

mostrano che per ultimo v’era questo

pezzo di carta.

*

Ho venti giorni

per fare una rivoluzione: ho

altri venti giorni dopo la rivoluzione

per conoscermi

mio piccolo diario sentenzioso

Tana per

le fresche menti

le parole,

un pugno

chiuso le garantisce

la mia più imbattibile ragione d’essere.

Il nemico le strappa le vesti

la felicità è un micro-organismo nell’interno

dell’infelicità

nel cimitero

non sa smettere di essere felice.

(1966 -1977)