~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Alain Borne, ”Citire – Lecture”

Poemul să izvorască din liniștea

albă ca o mireasă pală și tăinuită

pe care toți o vor crede fecioară.

Care să înainteze singură, gravă

în părul ei cu tămâie

cu vălul ei la picioare.

Fruntea ta, cititor cu ochii de mare vie,

e pala strălucire a dimineților nunții

și așteptând să te-apropii de pragul catedralei

crezând în sufletul tău plin de nouri de aur.

Viața ei, viața ei va să se zguduie,

misterul ei e vârtej, tu îl vei bate în cuie,

tu leagă-te de ea, de frumusețea pe care tu vei putea-o afla.

Căci tu, îți jur, tu o poți vedea, o poți pătrunde,

tu fii smerit și tandru, tu simte-i răsuflarea

sub lumânare strivita de un poet chinuit.

Vino! O astfel de nunta-i un vis

O! Nu întina

decât în ​​ţara ninsorilor tale

albul covor căzut

al lebedelor iernii.

-traducere de Catalina Franco-

____________________________

Il faut que le poème jaillisse du silence

blanc comme une mariée secrète et pâle

que chacun croira vierge.

Elle s’avancera lourde et seule

l’encens dans ses cheveux

le voile sous ses pas.

Ton front, lecteur aux yeux de mer vive,

est la lueur pâle des matins d’épousailles

elle attend ta démarche au seuil des églises

elle espère ton âme pleine de nues dorées.

Sa vie, sa vie chancelle

le mystère tournoie et tu vas le clouer,

attache de beauté, sa beauté qui se trouve.

Car tu peux voir, je le jure, et comprendre,

sois humble et doux, et sentir le souffle

qu’un poète martyr écrasa sous les cierges.

Va ! Ces noces sont un songe

Oh ! Ne souille de pas

qu’au pays de tes neiges

Le blanc tapi tombé

des cygnes de l’hiver.

**

”Alain Borne – 1915 – 1962 – este considerat în Franța unul dintre cei mai intenși și melancolici poeți ai iubirii din veacul trecut. „Rareori am văzut un tânăr poet care să semene atât de mult cu acea imagine trasată de Gérard de Nerval în aceste rânduri „Je suis le Ténébreux, le Veuf, l’Inconsolé – le Prince d’Acquitaine à la tour abolie…” – scria despre el în 1963, Pierre Seghers în ”Sillages”. Și nu doar pentru că era chipeș, înalt, cu ochii si părul negru și foarte zvelt.

Pentru Philippe Jaccottet, Borne suferă de o sfâșietoare dihotomie între perfecțiunea și frumusețea limpidă a poeziei și imperfecțiunea întunecată a vieții, desfigurată de tristețea morții…” – Lucetta Frisa