Amelia Rosselli, ,,Ochii tăi de email – I tuoi occhi di ceramica”

Amelia Rosselli, ,,Ochii tăi de email – I tuoi occhi di ceramica”

Ochii tăi de email, elegantele tale brațe
pielea ta moale au făcut din mine cel mai
puternic sclav al iubirii. Viața-mi fu impertinentă
până ce s-a ciocnit cu desfrânareata, acoperiș
conjugal cu toate hârtiile în ordine. Dezordinea
dragostei mele atrase pieptul tău ca de jar
frazele mele șocante de implorare au mișcat
ochii tăi plini de lacrimi, mâncarea preferată
a unor zei uşuraţi. Un cântec a învăluit prada
mea în năvodul ochilor tai; iar tu l-ai rupt,
învăluindu-l în inima ta de bărbat cu toate
hârtiile în acea dezordine tipică inimii tale fără
de pasiune. Frazele de iubire eu le-am tot repetat
cât timp nu te-am aflat pe tronul tău de rătăcire
și deznădejde. De tine două lucruri m-au apropiat:
cuvântul tău ignorant și inima ta de piatră poroasa,
acum îngropată în lungile mele brațe triumfătoare
de dragoste, regina poftelor nopții și a dorințelor
stelelor.

-traducere de Cat


I tuoi occhi di ceramica, le tue membra lussuose
la tua vigliacca pelle fanno di me il più forte
degli schiavi d’amore. Impertinente fu la mia
vita finché si scontrò con la tua lussuria, tetto
coniugale con tutte le carte in ordine. Il disordine
della mia passione attirò il tuo petto di brace
le mie sconvolgenti frasi d’imploro commossero
i tuoi occhi pieni di lacrime, cibo preferito
degli dei scanzonati. Una canzone avvolse la
mia mira nella tua rete; tu la rompesti,
avvolgendola nel tuo cuore di uomo con tutte le
carte in un disordine tipico del tuo cuore senza
amore. Amare frasi andai ripetendo finché non ti
rintracciai sul tuo trono di viande e disperazioni.
Due azioni mi portarono vicino a te: la tua frase
ignorante e il tuo cuore di tufo, seppellito
oramai nelle mie lunghe braccia trionfanti
d’amore e di lussuria regina della notte e delle
stelle.

din „Variazioni belliche”, 1964

Amelia Rosselli, ”Până ce – Sinché”

Amelia Rosselli, ”Până ce – Sinché”

Pentru cantatele care-aveau loc în aer eu cu toată inima

eu încă am rimat. Pentru vulturul care era figura ta stângă

m-am hotărât a lupta. Pentru sărmanii și pentru bolnavii

de minte ce-și înfăsurau figurile lor sinistre prin

străzi bolnave eu încă mai cântam tarantela cămașa

ta este cântecul cel mai frumos de pe stradă.

Pe străzi cu miros de benzină

eu căutam în ochiul vecinului cântecul preferat.

Pentru inima aceea a ta pe care-n mare măsură-o prefer

oricărei alte furtuni eu mă voi duce cântând agreabil acele

melodii care nu-s pentru urechea ta castă de cântăreț.

interzis. Pentru opreliștea care ne împiedică să continuăm

poate că iar și iar te voi pierde – până ce undele

binelui și ale răului și ale oricăror minciuni de care e plină

lumea aceasta vastă au să-și sfârșească vuietul.

-traducere de Catalina Franco

_______________________________

Per le cantate che si svolgevano nell’aria io rimavo

ancora pienamente. Per l’avvoltoio che era la tua sinistra

figura io ero decisa a combattere. Per i poveri ed i malati

di mente che avvolgevano le loro sinistre figure di tra

le strade malate io cantavo ancora tarantella la tua camicia

e la piu bella canzone della strada. Per le strade odoranti

di benzina cercavamo nell’occhio del vicino la canzone

preferita. Per quel tuo cuore che io largamente preferisco

ad ogni altra burrasca io vado cantando amenamente delle

canzoni che non sono per il tuo orecchio casto da cantante

a divieto. Per il divieto che ci impedisce di continuare

forse io perdero te ancora ed ancora – sinché le maree del

bene e del male e di tutte le fandonie di cui e ricoperto

questo vasto mondo avranno terminato il loro fischiare.

Amelia Rosselli, ”Lumea toată e văduvă – Tutto il mondo e vedovo”

Amelia Rosselli, ”Lumea toată e văduvă – Tutto il mondo e vedovo”

Toată lumea e văduvă dacă-i adevărat că tu încă mergi

toată lumea e văduvă dacă-i adevărat! Toată lumea

e-adevărată dacă-i adevărat că tu încă mergi, toată

lumea e văduvă dacă nu mori! Toată lumea

e-a mea dacă-i adevărat că tu nu mai trăiești că ești

numai un felinar pentru ochii mei înclinați. Chiar

de la nașterea ta eu am rămas ca oarbă iar pentru mine

ziua cea nouă-i doar noapte a depărtării tale. Iar eu

sunt oarbă fiindcă tu încă mergi! Sunt oarbă fiindcă

mergi iar lumea e văduvă și este oarbă dacă tu mergi

dacă tu te agăți încă de ochii mei cerești.

-traducere de Catalina Franco

________________________________

Tutto il mondo e vedovo se e vero che tu cammini ancora

tutto il mondo e vedovo se e vero! Tutto il mondo

e vero se e vero che tu cammini ancora, tutto il

mondo e vedovo se tu non muori! Tutto il mondo

e mio se e vero che tu non sei vivo ma solo

una lanterna per i miei occhi obliqui. Cieca rimasi

dalla tua nascita e l’importanza del nuovo giorno

non e che notte per la tua distanza. Cieca sono

che tu cammini ancora! Cieca sono che tu cammini

e il mondo e vedovo e il mondo e cieco se tu cammini

ancora aggrappato ai miei occhi celestiali.

**

da „Variazioni Belliche” (1964)

Georg Trakl, ”Răgaz și tăcere – Ruh und Schweigen”

Georg Trakl, ”Răgaz și tăcere – Ruh und Schweigen”

Într-o pădure pustie păstorii îngroapă soarele.

Din iazu-înghețat

În mreaja lui fină un pescar prinde luna.

Într-un albastru cristal

Trăiește o pală făptură, obrajii se reazem de steaua sa;

Ori într-un somn vinețiu își înclină capul.

Totuși, neagra aripă a păsării tot mai atinge

Pe cel încă tremurând de vraja florii albastre,

Gândind la prietenoasa tăcere-a uitaților îngeri pierduți.

Din nou fruntea lui înnoptează pe stâncile lunii;

În tinerețea-i strălucitoare,

Sora apare în toamnă și-n întunecată putreziciune.

-traducere de Catalina Franco

______________________________

Hirten begruben die Sonne im kahlen Wald.

Ein Fischer zog

In härenem Netz den Mond aus frierendem Weiher.

In blauem Kristall

Wohnt der bleiche Mensch, die Wang’ an seine Sterne gelehnt;

Oder er neigt das Haupt in purpurnem Schlaf.

Doch immer rührt der schwarze Flug der Vögel

Den Schauenden, das Heilige blauer Blumen,

Denkt die nahe Stille Vergessenes, erloschene Engel.

Wieder nachtet die Stirne in mondenem Gestein;

Ein strahlender Jüngling

Erscheint die Schwester in Herbst und schwarzer Verwesung.

Leonard Cohen, ”Cum frunzele veștede nu lasă răni – As the Mist Leaves No Scar”

Leonard Cohen, ”Cum frunzele veștede nu lasă răni – As the Mist Leaves No Scar”

Cum frunzele veștede nu lasă răni

Pe verdele-închis al colinei,

Așa trupul meu niciodată în tine

Nu lasă, și nici n-o să lase, urme.

Când vânt și șoim se întâlnesc,

Păstrează-se oare ceva?

Așa și noi doi ne întâlnim,

Ne retragem apoi, și-adormim.

Atâtea-s nopțile ce răzbat

Fără de lună, fără de stea.

Când unul din noi se va- îndepărta.

Așa îndura-vom și noi.

-traducere de Catalina Franco

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

As the mist leaves no scar

On the dark green hill,

So my body leaves no scar

On you, nor ever will.

When wind and hawk encounter,

What remains to keep?

So you and I encounter,

Then turn, then fall to sleep.

As many nights endure

Without a moon or star,

So will we endure,

When one is gone and far.

Amelia Rosselli, din „Note împrăștiate și pierdute” – da “Appunti sparsi e persi”

Trei poeme, aparținând aceluiași volum și aceleiași stări de spirit… La o adică, pot fi și recitite.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Amelia Rosselli, din „Note împrăștiate și pierdute” – da “Appunti sparsi e persi”

Cai puternici supravegheați de către

un ofițer au aruncat niște bombe cu gaz

în mișcare necontenită.

Au voluntari adunând rămășițele

montându-le mai apoi pe o camionetă exact

așa cum eșuează

toate dovezile noastre de dragoste.

Cu succesele profund refuzate

majorității oamenilor și-a dat seama că e

pe drumul cel bun.

Și că în mâini ține strâns în pumn

o cantitate de bani de-o mie de dolari

ce, rușinându-se, răspunseseră la tăcere

cu calitatea stocată. Real este

fumul, el oferă prin consolarea sa

balul electric de la San Vito.

Pentru ce au aceste flori și aceste

nume atâta vreme la dispoziție în timp ce se ciocnesc

de zidul camerei?

Cu o voință puternică, se mototolește nevătămată în

apartamentul roz.

*

Și el chiar și el a spânzurat revoluția

ai vrea s-o vezi terminată cu măreție

un bun cheamă pe altul și cu simplitate

(revizuită la 1 noaptea și cu

insomnie) să distrugi tu un bob

din ceea ce-ai fi voit a distruge.

Fondul zilei e-acela

voiau să sărbătorească

a cincea aniversare de la victorie

ți-au spus convingător că te-ai dus

chiar să te îneci, toți cei aflați

în jur nu au învins, au pierit.

Au pierit cu duzina

și vei pieri și tu mâine

dac-o să zbori,

și am să te botez

dușman al poporului.

Frază nu simplă

depinde de tine să te stăpânești

și astfel să anulezi

acea lecție dată practic

și la timpul ei să vă arăt că și eu

cred în rațiune.

Au existat goale și zadarnice în mintea mea

versuri făcute cu furia distragerii

arată că pentru ultimul era acel

petec de hârtie.

*

Am douăzeci de zile

să fac o revoluție: am

încă douăzeci de zile după revoluţie

ca să-mi cunosc

micuțul meu jurnal sentențios

O vizuină pentru

minți proaspete

cuvintele,

un pumn

închis garantează

imbatabila mea rațiune de-a fi.

Inamicul le smulge vestmintele

fericirea e un microorganism din lăuntrul

nefericirii

în cimitir

nu te-ai putea opri de a fi fericită.

-traducere de Catalina Franco

_____________________________-

Cavalli consistenti sorvegliati da

un agente hanno lanciato bombe a gas

continuamente in movimento.

Hanno volontari che assembrano i resti

e poi li montano su un camioncino così

come tutte le nostre prove d’amore

falliscono.

Con successi profondamente negati alla

più parte della gente s’accorse d’essere

dalla parte giusta.

E nelle mani contenere a pugno chiuso

una quantità di biglietti da mille

che vergognandosi risposero al silenzio

con immagazzinate qualità. Vero è il

fumo, offre con la sua consolazione

l’elettrico ballo di San Vito.

Perché hanno questi fiori e questi

nomi tanto tempo a disposizione urtandosi

contro le pareti della stanza?

Volitiva si spiegazzò indenne nell’interno

dell’appartamento rosa.

*

Anche lui impiccato la rivoluzione

vorresti farla finita con le grandezze

un bene ne chiama un altro e con semplicità

(revisionata all’una di notte e con

insonnia) distruggi un bricciolo

di quel che vorresti distruggere.

Il fondo della giornata è quella

hanno voluto celebrare il

quinto anniversario della vittoria

hanno continto perfino te che tu sei andata

ad annegare, tutti

attorno non vincevano, ma perivano.

Sono periti a dozzine

tu perirai l’indomani

se tu voli,

e ti battezzo nemico del popolo.

Frase non semplice

tocca a te farne a meno

e così disfare

quella lezione che mi hai dato di praticità

e in orario mostrarti che anche io ho

fede nella ragione.

Esistevano vuoti e vani nella mia mente

versi fatti con furore di distrazione

mostrano che per ultimo v’era questo

pezzo di carta.

*

Ho venti giorni

per fare una rivoluzione: ho

altri venti giorni dopo la rivoluzione

per conoscermi

mio piccolo diario sentenzioso

Tana per

le fresche menti

le parole,

un pugno

chiuso le garantisce

la mia più imbattibile ragione d’essere.

Il nemico le strappa le vesti

la felicità è un micro-organismo nell’interno

dell’infelicità

nel cimitero

non sa smettere di essere felice.

(1966 -1977)

Mariangela Gualtieri, ”Vă jur pe dinții mei de lapte – Giuro per i miei denti da latte”

Mariangela Gualtieri, ”Vă jur pe dinții mei de lapte – Giuro per i miei denti da latte”

Vă jur pe dinții mei de lapte

vă jur pe goană și nădușeală

jur pe apă și sete

jur pentru toți pe sărutul iubirii

jur pentru când încet se vorbește în noapte

jur pentru când se râde în hohot

jur pe cuvântul nu

și jur pe cuvântul nicicând și pe beție vă jur,

pe fericire vă jur.

Jur că pământul nu va avea sfârșit

jur că trăiesc uneori o bucurie mare,

jur că bucuria există, că există și că o simt,

și jur că n-am să mă las întristat

de niciun profet plângăcios,

de niciun artist târguindu-se cu durerea,

de nimeni curgându-mi în sânge și explicând-mi-o

de nici un șarlatan cu sufocantele lui cuvinte.

Vă jur că voi salva delicatețea mea

Delicatețea puținului și a nimicului

A prea puținului

Eu voi salva puținul și nimicul

Culoarea decolorată

Umbra cea mică

De nepătrunsul cu mintea ce iese la lumină

Sămânța din sămânță

Acel nimic din sămânță.

Căci din nimicul acela

Se naște rodul.

Din tot acel nimic

Apare totul.

-traducere de Catalina Franco

____________________

Giuro per i miei denti da latte

giuro per il correre e per il sudare

giuro per l’acqua e per la sete

giuro per tutti per i baci d’amore

giuro per quando si parla piano la notte

giuro per quando si ride forte

giuro per la parola no

e giuro per la parola mai e per l’ebrezza giuro,

per la contentezza lo giuro.

Giuro che questa terra non sta per finire

giuro che io sento a volte una gioia così grande,

giuro che la gioia esiste, che esiste e io la sento,

e giuro che non mi lascerò intristire

da nessun piagnucololso profeta,

da nessun artista che mercanteggia col dolore,

da nessuno che scorrazza nel sangue e me lo spiega

da nessun imbonitore con le sue parole soffocanti.

Giuro che io salverò la delicatezza mia

la delicatezza del poco e del niente

del poco poco,

salverò il poco e il niente il colore sfumato,

l’ombra piccola

l’impercettibile che viene alla luce

il seme dentro il seme,

il niente dentro quel seme.

Perché da quel niente nasce ogni frutto.

Da quel niente

tutto viene.

Amelia Rosselli, ”Ce acțiune s-alegi – Quale azione scegliere”

Amelia Rosselli, ”Ce acțiune s-alegi – Quale azione scegliere”

Ce acțiune s-alegi, să prevezi, să moștenești?

O bucățică de pâine pentru un câine fără de botniță

e mult mai bună decât a scrie asta în versuri

goale în jeturi lacrimogene, pentru acele turme

de oameni lipsiţi de importanţă ori pentru botnițe

care să scrie și câștigând și pierzând toate

cauzele: pe când afară vremea se bucură

și explodează, și fără intima ta nedumerire,

intimitate de lucruri pierdute și dispărute,

în timp ce prea ocupată de-a scrie poeme goale

plecai citind ceea ce nu se poate

face.

-traducere de Catalina Franco

__________________________

Quale azione scegliere, prevedere, ereditare?

Un pezzo di pane a cane senza museruola

è meglio che questo scrivere in bianchi

versi di getti lacrimogeni, a branchi

di gente tutta senza importanza o museruola

che scrive vincendo e perdendo tutte

le cause: mentre fuori il tempo gode

e esplode, senza la tua intima perplessità

intimità di cose andate e perdute mentre

tutt’occupata a scrivere versi bianchi

andavi leggendo quel che non si potè

fare.

Amelia Rosselli, ”Iadul luminii – L’inferno della luce”

Amelia Rosselli, ”Iadul luminii – L’inferno della luce”

Iadul luminii era iubirea. Iadul iubirii

fusese sexul. Iadul din lume era uitarea

simplelor reguli de viață: hârtia ștampilată și protocolul

simplu. Patru greoaie îmbucături patru

prieteni morți cu pistolul în mână pe pat patru acorduri

dinspre pian dând o speranță nouă.

-traducere de Catalina Franco

___________________________

L’inferno della luce era l’amore. L’inferno dell’amore

era il sesso. L’inferno del mondo era l’oblio delle

semplici regole della vita: carta bollata ed un semplice

protocollo. Quattro lenti bocconi sul letto quattro

amici morti con la pistola in mano quattro stecche

del pianoforte che ridanno da sperare.

**

da “Serie ospedaliera” (1963-65)

**

Amelia Rosselli s-a născut la Paris în 28 martie 1930 şi a murit la Roma, pe 11 februarie 1996. În atenția publicului italian ajunge cu o selecție de 24 de poezii apărută la inițiativa lui P.P. Pasolini în revista literară „Il Menabò”. Debutează editorial în 1964 cu Variazioni belliche. Detașându-se de opțiunile estetice ale neoavangardiștilor, Rosselli își creează propriul idiom poetic, un laborator de prelucrare a conținuturilor inconștientului cu ajutorul unui limbaj experimental, plurilingv, care încorporează ritmuri și articulații sonore preluate din muzică.

Același Pasolini remarcă, dintru început, efectul „lapsus” al poeziei rosselliniene, provocat de anarhia sintaxei și a structurilor gramaticale, de elipsele și suspensiile de ritm și sens. E o poezie care urmează îndeaproape traseul labirintic al traumei inițiale suferite în copilărie – tatăl, Carlo Rosselli, membru cunoscut al Rezistenței antifasciste, este asasinat în anul 1937. Urmează, pentru tânăra Amelia, anii nomazi din Anglia, America și Italia, perioadele de internare în diferite clinici psihiatrice, pierderea prematură a mamei și a câtorva prieteni apropiați. Frecventele depresii n-o împiedică să se dedice, în anii de maturitate, unor studii aprofundate de muzicologie și teorie literară. Revenind în Italia, se interesează de asemenea de filosofie și de psihanaliza jungiană.

Rosselli vorbea nativ italiana (din partea tatălui), engleza (din partea mamei) și franceza, limbi care se încrucișează în discursul poetic, până la anularea limitelor formale și interiorizarea fenomenului lingvistic. În culegerea de eseuri Spazi metrici, unde face lumină asupra opțiunilor stilistice și asupra propriei poetici în general, Rosselli precizează că „un cuvânt nu are doar sunet; dimpotrivă, uneori n-are sunet deloc, ci doar reverberează în minte ca idee. Limba în care uneori scriu e una singură, în schimb experiența sonoră asociativă ține cu siguranță de mai multe culturi.”

Volumele de versuri ulterioare, Serie ospedaliera (1969), Documento (1976), Appunti sparsi e persi (1983), Sleep (1992) ș.a. aduc și acestea mărturia însingurării, a maniilor și a neputinței de a ieși din cercul strâmt al traumei. Prin frecventele repetiții și resuscitări de teme și motive, prin recurgerea la aliterații și asonanțe, autoarea caută să dibuiască și să fixeze o ordine în interiorul haosului. Efortul de obiectivare este constant și devine chiar o marcă stilistică. În spatele fiecărui obiect par să rezide tot atâtea replici ale morții care o însoțește constant pe Rosselli, până când o acaparează definitiv. Pe ultima filă de jurnal, poeta notează: „Și astfel s-a făcut lumină clară: a știut că-și descoperise dimensiunea vitală: a nu ști, a nu vedea, a nu înțelege.”

Amelia Rosselli se sinucide la 11 februarie 1996, aruncându-se de la fereastra mansardei sale din centrul Romei.

Dana-Alexandra Popa

Amelia Rosselli, ”senin – sereno”

Amelia Rosselli, ”senin – sereno”

senin pământul îmi dăruia

toate lăcomiile, senină luna îmi înmâna toate

anxietațile sale fiscale. Însă dacă senin soarele-mi

oferea lumânarea sa fleșcăită, apoi atunci tot senin mi se ofereau

și aripile

negrei vasomotorii-îndoieli a leului care atât de mult s-a mărit încât celula lui nu-l mai putuse opri.

-traducere de Catalina Franco

________________________

sereno il suolo mi rendeva

ogni cupidigia, serena la luna mi porgeva

le sue ansie tributarie. Ma se sereno il sole mi porgeva

la sua candela flaccida, allora sereno mi si porgevano

le ali del

nero vasomotorio dubbio del leone che tanto ingrandì che non più la

sua cellula potè fermarlo.

**

da “Appunti sparsi e persi” (1966-77)

**

Amelia Rosselli s-a născut la Paris în 28 martie 1930 şi a murit la Roma, pe 11 februarie 1996. În atenția publicului italian ajunge cu o selecție de 24 de poezii apărută la inițiativa lui P.P. Pasolini în revista literară „Il Menabò”. Debutează editorial în 1964 cu Variazioni belliche. Detașându-se de opțiunile estetice ale neoavangardiștilor, Rosselli își creează propriul idiom poetic, un laborator de prelucrare a conținuturilor inconștientului cu ajutorul unui limbaj experimental, plurilingv, care încorporează ritmuri și articulații sonore preluate din muzică.

Același Pasolini remarcă, dintru început, efectul „lapsus” al poeziei rosselliniene, provocat de anarhia sintaxei și a structurilor gramaticale, de elipsele și suspensiile de ritm și sens. E o poezie care urmează îndeaproape traseul labirintic al traumei inițiale suferite în copilărie – tatăl, Carlo Rosselli, membru cunoscut al Rezistenței antifasciste, este asasinat în anul 1937. Urmează, pentru tânăra Amelia, anii nomazi din Anglia, America și Italia, perioadele de internare în diferite clinici psihiatrice, pierderea prematură a mamei și a câtorva prieteni apropiați. Frecventele depresii n-o împiedică să se dedice, în anii de maturitate, unor studii aprofundate de muzicologie și teorie literară. Revenind în Italia, se interesează de asemenea de filosofie și de psihanaliza jungiană.

Rosselli vorbea nativ italiana (din partea tatălui), engleza (din partea mamei) și franceza, limbi care se încrucișează în discursul poetic, până la anularea limitelor formale și interiorizarea fenomenului lingvistic. În culegerea de eseuri Spazi metrici, unde face lumină asupra opțiunilor stilistice și asupra propriei poetici în general, Rosselli precizează că „un cuvânt nu are doar sunet; dimpotrivă, uneori n-are sunet deloc, ci doar reverberează în minte ca idee. Limba în care uneori scriu e una singură, în schimb experiența sonoră asociativă ține cu siguranță de mai multe culturi.”

Volumele de versuri ulterioare, Serie ospedaliera (1969), Documento (1976), Appunti sparsi e persi (1983), Sleep (1992) ș.a. aduc și acestea mărturia însingurării, a maniilor și a neputinței de a ieși din cercul strâmt al traumei. Prin frecventele repetiții și resuscitări de teme și motive, prin recurgerea la aliterații și asonanțe, autoarea caută să dibuiască și să fixeze o ordine în interiorul haosului. Efortul de obiectivare este constant și devine chiar o marcă stilistică. În spatele fiecărui obiect par să rezide tot atâtea replici ale morții care o însoțește constant pe Rosselli, până când o acaparează definitiv. Pe ultima filă de jurnal, poeta notează: „Și astfel s-a făcut lumină clară: a știut că-și descoperise dimensiunea vitală: a nu ști, a nu vedea, a nu înțelege.”

Amelia Rosselli se sinucide la 11 februarie 1996, aruncându-se de la fereastra mansardei sale din centrul Romei.

Dana-Alexandra Popa