William Butler Yeats, ”Păsări albe – White birds”

Voiam, iubito, sa fim păsări albe pe spuma marii,

Înainte să scadă și să se stingă, cu flacăra meteorului să ne însoțim;

Și ca flacăra stelei albastre-n amurg de marginea cerului să se fi prins

Și-n inimi s-aprindă întristarea, iubito, o întristare care nu vrea a pieri.

Sa fim atinși de oboseala crinului și trandafirului, de vechea rugină a visătorilor;

O, nu visa la ele, iubito, nu la flacăra ce rătăcește a meteorului,

Nu la flacăra stelei albastre ce întârzie stinsă-n căderea ruginii:

Fiindcă eu aș fi vrut – Eu și tu! – păsări albe pe spuma rătăcitoare să fim!

Insule fără de număr m-au bântuit și mă bântuie, și țărmul Danaizilor,

Acolo timpul ar fi să uite de noi, iar în preajma noastră întristare nu ar mai fi;

În curând departe de zbuciumul flăcării, și de trandafir și de crin ne-am găsi,

Acolo doar păsări albe ce se ridică din spuma mării, iubito, doar noi am fi!

-traducere de Catalina Franco-

__________________________________

_I would that we were, my beloved, white birds on the foam of the sea!

We tire of the flame of the meteor, before it can fade and flee;

And the flame of the blue star of twilight, hung low on the rim of the sky,

Has awaked in our hearts, my beloved, a sadness that may not die.

A weariness comes from those dreamers, dew-dabbled, the lily and rose;

Ah, dream not of them, my beloved, the flame of the meteor that goes,

Or the flame of the blue star that lingers hung low in the fall of the dew:

For I would we were changed to white birds on the wandering foam: I and you!

I am haunted by numberless islands, and many a Danaan shore,

Where Time would surely forget us, and Sorrow come near us no more;

Soon far from the rose and the lily and fret of the flames would we be,

Were we only white birds, my beloved, buoyed out on the foam of the sea!