Emily Dickinson, ”Venise vremea ca să mă rog – My period had come for Prayer”

Venise vremea ca să mă rog,

Altă artă era inutilă.

Tactica mea ratase un rudiment.

Erai Tu,

Creatorule ?

Domnul răsare-n înalt,

Deci cei ce se roagă sunt nevoiți

Să urce spre orizont.

Așa că am mers către nord

Spre a-l vedea pe acel curios

Prieten!

Casa Lui nu era acolo.

Și nici urmă de El – pe vreun horn,

Ori pe vreo ușă.

Puteam numai a-i bănui

Reședința.

Vastele pajișți de aer,

Nepătrunse de nimeni,

Erau tot ce puteam zări.

Infinitule! Tu nu ai chip

Să pot să mă uit

La tine?

Tăcerea a consimțit.

Deci, pentru mine, Creația s-a oprit.

Ci eu, uimită de misiunea mea,

Nu m-am mai „rugat” –

Am divinizat!

-traducere de Catalina Franco-

___________________________

My period had come for Prayer –

No other Art – would do –

My Tactics missed a rudiment –

Creator – Was it you?

God grows above – so those who pray

Horizons – must ascend –

And so I stepped upon the North

To see this Curious Friend –

His House was not – no sign had He –

By Chimney – nor by Door –

Could I infer his Residence –

Vast Prairies of Air

Unbroken by a Settler –

Were all that I could see –

Infinitude – Had’st Thou no Face

That I might look on Thee?

The Silence condescended –

Creation stopped – for me –

But awed beyond my errand –

I worshipped – did not „pray” –

**

Nu cumva, iubite Doamne, ești tu cel care lipsești?

Tăcerea care mă înconjoară aproape că pare să încuviințeze, pare să-mi spună: bine, opresc totul și mă las văzut…

Atunci, uimită, nu m-am mai „rugat” – am adorat!

5 comentarii