Fiodor Dostoievski, Despre râs

Fiodor Dostoievski, Despre râs
„Cred că atunci când un om râde, de cele mai multe ori se întâmplă un lucru care repugna vederii. Râsul dezvăluie, de obicei, la oameni un nu știu ce vulgar și degradant, deși cel care râde nu știe aproape niciodată nimic despre impresia pe care o face. O ignoră, la fel cum chipul care doarme se ignoră pe sine. Sunt oameni ale căror chipuri par inteligente, alții, de altfel inteligenți, atunci când adorm, capătă un chip stupid și chiar ridicol. Nu știu cărui fapt se datorează acest lucru: vreau să spun doar că la cel care râde, ca și la cel care doarme, cel mai obișnuit lucru este să nu știe nimic despre chipul lui. Există extraordinar de multi oameni care nu pot râde deloc. În realitate, nu este vorba despre a ști: este un dar care nu poate fi dobândit. Sau, pentru a-l dobândi, trebuie să-ți refaci educația, să devii mai bun și să triumfi asupra instinctelor tale rele: atunci râsul unui astfel de om ar putea fi foarte probabil îmbunătățit. Sunt oameni pe care râsul lor îi trădează: ceilalți realizează imediat ce poartă în măruntaie. Chiar și un râs incontestabil inteligent este uneori respingător. Râsul cere în primul rând sinceritate, dar unde poți găsi sinceritate printre oameni? Râsul cere bunătate, iar – de cele mai multe ori – oamenii râd cu răutate. Râsul sincer și fără răutate este bucurie: unde să găsim bucurie în timpurile noastre și unde să găsim oameni care știu să fie fericiți? (…) Bucuria unui om este trăsătura sa cea mai revelatoare, împreună cu picioarele și mâinile sale. Sunt persoane pe care n-ai reușit să le pătrunzi, dar, într-o zi, acel om izbucnește într-un râs foarte sincer și iată, dintr-o dată, întregul lui caracter e afișat în fața ta. Doar cei mai evoluați și fericiți oameni pot avea o bucurie comunicativă, adică irezistibilă și bună. Nu vreau să vorbesc despre dezvoltare intelectuală, ci despre caracter, despre om în integritatea sa. De aceea, dacă vrei să studiezi un om și să-i cunoști sufletul, sa nu fii atent la felul în care știe sa tacă, să vorbească, să plângă, sau la felul în care este mișcat de ideile cele mai nobile. Privește-l mai degrabă când râde. Dacă râde bine, este bun. Și observa cu atenție toate nuanțele: este necesar, de exemplu, ca râsul lui să nu vi se pară în niciun caz idiot, oricât de fericit și naiv ar fi. De îndată ce observi cea mai mică urmă de prostie în râsul lui, cu siguranță acest om este limitat în spirit, deși mișună de idei. Dacă râsul lui nu este idiot, dar omul, când râde, ți s-a părut deodată ridicol, chiar dacă numai un pic, să știi că acest om nu are adevăratul respect de sine sau cel puțin nu îl are perfect. Pe scurt, dacă acel râs, oricât de comunicativ ar fi, ți se pare totuși vulgar, să știi că acest om are o natură vulgară, că tot ce ai observat în el ca fiind nobil și înalt a fost fie contrafăcut și fictiv, fie împrumutat, atunci inconștient și fatal va ajunge mai târziu sa se ocupe cu lucruri „profitabile”, respingându-și fără milă ideile sale generoase ca fiind greșeli și prostii ale tinereții.
Nu introduc aici fără intenție această tiradă lungă despre râs, sacrificând coerența poveștii; O consider una dintre cele mai serioase concluzii pe care le-am tras din viață. (…) Înțeleg un lucru: că râsul este cel mai sigur test al unui suflet. Uită-te la un copil; Anumiți copii știu să râdă perfect, și de aceea sunt irezistibili. Un copil care plânge este enervant pentru mine, dar cel care râde și se bucură este o rază de paradis, o revelație a viitorului în care omul va deveni în sfârșit la fel de pur și naiv ca un copil.”
Fiodor Dostoievski, ”Adolescentul”

-traducerea mea-

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s