Georg Trakl, ”Iarnă – Im Winter”

Rece și alb sclipește ogorul.
În nesfârșirea-i însingurată stă cerul
Deasupra iazului dau roată ciorile
Dinspre pădure se întorc coborând vânătorii.
Liniștea străjuiește deasupra crengilor negre.
Lumini de focuri se furișează de prin colibe.
Din depărtare răsună vreun clinchet de sanie,
Și, cenușie, urcă încet, alene luna.
În zloată, pe moarte, sângeră căprioara,
În stropii ei de sânge plescăie corbii.
Papura tremură galbenă și sfâșiată.
În păduricea pustie – fumul, răceala, pașii.

-traducere de Catalina Franco
_________________________________-
Der Himmel ist einsam und ungeheuer.
Dohlen kreisen über dem Weiher
Und Jäger steigen nieder vom Wald.
Ein Schweigen in schwarzen Wipfeln wohnt.
Ein Feuerschein huscht aus den Hütten.
Bisweilen schellt sehr fern ein Schlitten
Und langsam steigt der graue Mond.
Ein Wild verblutet sanft am Rain
Und Raben plätschern in blutigen Gossen.
Das Rohr bebt gelb und aufgeschossen.
Frost, Rauch, ein Schritt im leeren Hain.