Fernando Pessoa, ”Antinous”

Statuia ta fără moarte pe care am s-o clădesc
Nu o să fie din piatră, ci din marele meu regret
Pe care veșnicia iubirii noastre îl va fi dorit.
Durerea mea își va face din tine un zeu,
Făptura ta goală punând-o pe un parapet.
Ea va privi peste marea atâtor vremi viitoare.
Unii vor spune c-a fost greșită iubirea noastră.
Alții, ca pietrele, or să ascută, împotriva numelor noastre,
Cuțitul urii lor încântate de frumusețe, și or să facă
Din numele noastre un stâlp al infamiei, un foc,
Unde să-i ardă pe frații noștri cei încă nenăscuți.
Însă iubirea noastră o să revină din Răsăritul Iubirii
La ora Frumuseții strălucitoare spre-a fi altarul Zeilor
Viitorimii, ce n-or să condamne nimic din ce e omenesc.
„Iubirea mea pentru tine e parte din ceea ce tu
Ai însemnat pentru mine, și ea va dăinui în statuia ta.
Prezența amândurora, ce-n tine se va uni
În viitor va face să bată atâtea inimi.
Da, statuia ta nu are să se sfarme,
În absoluta ei amintire, în desăvârșirea-i,
Va fi purtată pe umerii Vremilor,
Și va străbate prin Aurora Măreață
A nemuritorului Răsărit.

-traducere de Catalina Franco–
_______________________

That deathless statue of thee I shall build
Will be no stone thing, but my great regret
By which our love’s eternity is willed.
My sorrow shall make thee its god, and set
Thy naked presence on the parapet
That looks over the seas of future times.
Some shall say all our love was vice and crimes.
Others against our names, as stones, shall whet
The knife of their glad hate of beauty, and make
Our name a pillory, a scaffold and a stake
Whereon to burn our brothers yet unborn.
Yet shall our presence, like eternal morn,
Ever return at Beauty’s hour, and shine
Out of the East of Love, and be the shrine
Of future gods that nothing human scorn.
„My love for thee is part of what thou wert
And shall be part of what thy statue will be.
Our double presence unified in thee
Shall make to beat many a future heart.
Ay, were’t a statue to be broken and missed,
Yet its stone-perfect memory
Would, still more perfect, on Time’s shoulders borne,
Overlook the great Morn
From an eternal East.

**
La moartea lui Pessoa, cuvântul de rămas bun l-a rostit cel care i-a fost prieten la tinerețe, pe vremea înceouturilor lor literare.