Pedro Salinas, ”Nu te văd.- No te veo.”

Nu te văd. Știu bine
că ești aici,
după un zid fragil
din cărămizi și din var, aproape
de vocea mea, dacă te-as chema.
Dar n-am să te chem.
Am să te chem mâine,
când, nemaiavându-te,
o să-mi închipui că încă-mi mai ești
aproape, cu mine, aici
că mi-e destul s-aud azi
vocea ce ieri nu am vrut-o.
Mâine … când fi-vei
acolo în spatele unui
perete fragil de vânturi,
de ceruri, de ani.

-traducere de Catalina Franco–
______________________________

No te veo. Bien sé
que estás aquí, detrás
de una frágil pared
de ladrillos y cal, bien al alcance
de mi voz, si llamara.
Pero no llamaré.
Te llamaré mañana,
cuando, al no verte ya
me imagine que sigues
aquí cerca, a mi lado,
y que basta hoy la voz
que ayer no quise dar.
Mañana… cuando estés
allá detrás de una
frágil pared de vientos,
de cielos y de años.

Pedro Salinas, ”Nu vreau să mă lași, durere – No quiero que te vayas dolor”

Nu vreau să mă lași,
durere, ultima formă
a iubirii. Eu mă simt viu
când mă doare
nu în tine, și nu aici,
ci mai departe:
acolo pe pământ, în anul
de unde vii
îndrăgostit de ea
și de tot ce a fost.

De-acel copleșitor
adevăr, ce pe sine se neagă
și îndărătnic afirmă
că n-a existat niciodată,
că n-a fost nimic altceva
decât pretextul meu de a trăi.
De n-ai fi rămas cu mine,
tu, de netăgăduit durere,
aș putea chiar s-o cred;
dar tu ai rămas cu mine.

Adevărul tău mă asigură
că nu a fost minciună.
Iar cât timp voi putea să te simt,
tu-mi vei fi mie, durere,
dovada acelei vieți
în care nu m-ai rănit.
Dovada supremă, îndepărtată,
că ea a fost, că există,
că m-a iubit, o, da,
că eu încă o vreau.

-traducere de Catalina Franco–
_________________________

No quiero que te vayas
dolor, última forma
de amar. Me estoy sintiendo
vivir cuando me dueles
no en ti, ni aquí, más lejos:
en la tierra, en el año
de donde vienes tú,
en el amor con ella
y todo lo que fue.
En esa realidad
hundida que se niega
a sí misma y se empeña
en que nunca ha existido,
que sólo fue un pretexto
mío para vivir.
Si tú no me quedaras,
dolor, irrefutable,
yo me lo creería;
pero me quedas tú.
Tu verdad me asegura
que nada fue mentira.
Y mientras yo te sienta,
tú me serás, dolor,
la prueba de otra vida
en que no me dolías.
La gran prueba, a lo lejos,
de que existió, que existe,
de que me quiso, sí,
de que aún la estoy queriendo.

Fernando Pessoa (Alvaro de Campos), ”Ca să mă simt, m-am multiplicat – Multipliquei-me para me
sentir”

Ca să mă simt, m-am multiplicat,
ca să mă simt, trebuia să fiu totul,
m-am revărsat, nu am făcut altceva
doar m-am revărsat, m-am dezbrăcat,
m-am predat, și în fiece colț
din sufletul meu se află un altar
al unui alt dumnezeu.

-traducere de Catalina Franco–
__________________________

Multipliquei-me para me
sentir, para me sentir,
precisei ser tudo,
transbordei, não fiz se não extra
vasar-me, despi-me, entre
guei-me, e há em cada
canto da minha alma um
altar a um deus diferente.
**
Heteronimele lui Pessoa nu sunt măști literare, nu pot fi confundate cu pseudonime. El nu a inventat personaje-poeți, ci a creat operele poeților și, pe baza acestora, biografiile lui Álvaro de Campos, Ricardo Reis ori Alberto Caeiro.

Georg Trakl, ”Iarnă – Im Winter”

Rece și alb sclipește ogorul.
În nesfârșirea-i însingurată stă cerul
Deasupra iazului dau roată ciorile
Dinspre pădure se întorc coborând vânătorii.
Liniștea străjuiește deasupra crengilor negre.
Lumini de focuri se furișează de prin colibe.
Din depărtare răsună vreun clinchet de sanie,
Și, cenușie, urcă încet, alene luna.
În zloată, pe moarte, sângeră căprioara,
În stropii ei de sânge plescăie corbii.
Papura tremură galbenă și sfâșiată.
În păduricea pustie – fumul, răceala, pașii.

-traducere de Catalina Franco
_________________________________-
Der Himmel ist einsam und ungeheuer.
Dohlen kreisen über dem Weiher
Und Jäger steigen nieder vom Wald.
Ein Schweigen in schwarzen Wipfeln wohnt.
Ein Feuerschein huscht aus den Hütten.
Bisweilen schellt sehr fern ein Schlitten
Und langsam steigt der graue Mond.
Ein Wild verblutet sanft am Rain
Und Raben plätschern in blutigen Gossen.
Das Rohr bebt gelb und aufgeschossen.
Frost, Rauch, ein Schritt im leeren Hain.

Fernando Pessoa, ”Antinous”

Statuia ta fără moarte pe care am s-o clădesc
Nu o să fie din piatră, ci din marele meu regret
Pe care veșnicia iubirii noastre îl va fi dorit.
Durerea mea își va face din tine un zeu,
Făptura ta goală punând-o pe un parapet.
Ea va privi peste marea atâtor vremi viitoare.
Unii vor spune c-a fost greșită iubirea noastră.
Alții, ca pietrele, or să ascută, împotriva numelor noastre,
Cuțitul urii lor încântate de frumusețe, și or să facă
Din numele noastre un stâlp al infamiei, un foc,
Unde să-i ardă pe frații noștri cei încă nenăscuți.
Însă iubirea noastră o să revină din Răsăritul Iubirii
La ora Frumuseții strălucitoare spre-a fi altarul Zeilor
Viitorimii, ce n-or să condamne nimic din ce e omenesc.
„Iubirea mea pentru tine e parte din ceea ce tu
Ai însemnat pentru mine, și ea va dăinui în statuia ta.
Prezența amândurora, ce-n tine se va uni
În viitor va face să bată atâtea inimi.
Da, statuia ta nu are să se sfarme,
În absoluta ei amintire, în desăvârșirea-i,
Va fi purtată pe umerii Vremilor,
Și va străbate prin Aurora Măreață
A nemuritorului Răsărit.

-traducere de Catalina Franco–
_______________________

That deathless statue of thee I shall build
Will be no stone thing, but my great regret
By which our love’s eternity is willed.
My sorrow shall make thee its god, and set
Thy naked presence on the parapet
That looks over the seas of future times.
Some shall say all our love was vice and crimes.
Others against our names, as stones, shall whet
The knife of their glad hate of beauty, and make
Our name a pillory, a scaffold and a stake
Whereon to burn our brothers yet unborn.
Yet shall our presence, like eternal morn,
Ever return at Beauty’s hour, and shine
Out of the East of Love, and be the shrine
Of future gods that nothing human scorn.
„My love for thee is part of what thou wert
And shall be part of what thy statue will be.
Our double presence unified in thee
Shall make to beat many a future heart.
Ay, were’t a statue to be broken and missed,
Yet its stone-perfect memory
Would, still more perfect, on Time’s shoulders borne,
Overlook the great Morn
From an eternal East.

**
La moartea lui Pessoa, cuvântul de rămas bun l-a rostit cel care i-a fost prieten la tinerețe, pe vremea înceouturilor lor literare.

---

·

Și, pentru că e ziua de naștere a lui Emily Dickinson, din Târgul meu de Carte, în ziua a doua, vă ofer, din lumea ei, un poem tradus acum pentru Voi, dragii mei Prieteni !
Și poze cu cărțile mele -traduceri apărute in acest an.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Emily Dickinson, ”… aici avem un alt cer … ”

… aici avem un alt cer
mereu senin mereu drept
aici avem un alt soare
deși e întuneric
frate,
tu nu gândi la pădurea uscată
tu nu gândi la câmpia tăcută
aici avem o mică pădure
mereu cu frunza verde
o grădina mai luminoasă
unde nu a fost ger vreodată
cu flori mereu colorate
aici aud bâzâind
albina strălucitoare
rogu-te, frate al meu,
vino aici în grădina-mi! …

______________________________
-traducere de Catalina Franco-
_____________________________