Ingeborg Bachmann, ”Cântece de pe o insulă – Lieder von einer Insel”

Când unul pleacă, va trebui

să ia pălăria cu scoicile strânse

în timpul verii, să o arunce în mare

să plece cu părul în vânt,

să arunce în mare masa pe care

a pregătit-o iubirii,

restul de vin rămas în pahar

să-l arunce în mare,

să-și deie pâinea la pești,

s-amestece-n mare un strop de sânge,

să-înfigă cuțitul în valuri

și să-și scufunde pantof,

ancoră, inimă, cruce,

și să se ducă cu părul în vânt!

Atunci, o, da, se va întoarce.

Când?

Nu întreba.

-traducere de Catalina Franco–

______________________________

Wenn einer fortgeht, muß er den Hut

mit den Muscheln, die er sommerüber

gesammelt hat, ins Meer werfen

und fahren mit wehendem Haar,

er muß den Tisch, den er seiner Liebe

deckte, ins Meer stürzen,

er muß den Rest des Weins,

der im Glas blieb, ins Meer schütten,

er muß den Fischen sein Brot geben

und einen Tropfen Blut ins Meer mischen,

er muß sein Messer gut in die Wellen treiben

und seinen Schuh versenken,

Herz, Anker und Kreuz,

und fahren mit wehendem Haar!

Dann wird er wiederkommen.

Wann?

Frag nicht.