Fernando Pessoa, ”Sunt sătul de inteligență. – Estou cansado da inteligência.”

Sunt sătul de inteligență.

Gândirea dăunează trăirilor.

Apare o reacție puternică.

Deodată plângi și toate mătușile moarte fac din nou ceai

În casa bătrână din vechea fermă.

Oprește-te, inima mea!

Liniștește-te, speranța mea imaginară!

Aș vrea să nu fi fost niciodată decât băiatul care am fost…

Somnul meu este bun fiindcă pur și simplu mi-e somn și nu am idei de uitat!

Curtea mea din spate și țărmul!

Sfârșitul meu înainte de început!

M-am săturat de inteligență.

Dacă cu ea – măcar – s-ar putea pricepe ceva!

Dar eu nu percep decât o adânca-oboseală

În timp ce coboară-n pahar

Acele lucruri pe care le are vinul și îl fac bun.

-traducere de Catalina Franco–

__________________________

Estou cansado da inteligência.

Pensar faz mal às emoções.

Uma grande reacção aparece.

Chora-se de repente, e todas as tias mortas fazem chá de novo

Na casa antiga da quinta velha.

Pára, meu coração!

Sossega, minha esperança fictícia!

Quem me dera nunca ter sido senão o menino que fui…

Meu sono bom porque tinha simplesmente sono e não ideias que esquecer!

Meu horizonte de quintal e praia!

Meu fim antes do princípio!

Estou cansado da inteligência.

Se ao menos com ela se apercebesse qualquer coisa!

Mas só percebo um cansaço no fundo, como baixam na taça

Aquelas coisas que o vinho tem e amodorram o vinho.