Charles Baudelaire, „Moartea voioasă – Le mort joyeux”

Într-un pământ bogat și plin de râme

Chiar eu voi să sap o groapă profundă,

Unde să-mi pot întinde oasele mele bătrâne

Și în uitare să dorm cum un rechin peste unde,

Urăsc testamentele, urăsc mormintele;

Decât să cerșesc vreo lacrimă de la lume,

Aș prefera, trăind, să vină corbii la mine

Să sângereze toată carcasa mea imundă.

O, viermilor! negri însoțitori surzi și orbi,

Vedeți la voi venind un mort voios și slobod;

Seducători filosofi, voi fii ai putregaiului,

Fără de remuşcări străbateți-mi voi ruina,

Și spuneți-mi voi dacă mai e vreo tortură

Pentru un trup bătrân fără suflet și mort printre morți!

-traducere de Catalina Franco–

____________________________

Dans une terre grasse et pleine d’escargots

Je veux creuser moi-même une fosse profonde,

Où je puisse à loisir étaler mes vieux os

Et dormir dans l’oubli comme un requin dans l’onde,

Je hais les testaments et je hais les tombeaux ;

Plutôt que d’implorer une larme du monde,

Vivant, j’aimerais mieux inviter les corbeaux

A saigner tous les bouts de ma carcasse immonde.

Ô vers ! noirs compagnons sans oreille et sans yeux,

Voyez venir à vous un mort libre et joyeux ;

Philosophes viveurs, fils de la pourriture,

A travers ma ruine allez donc sans remords,

Et dites-moi s’il est encor quelque torture

Pour ce vieux corps sans âme et mort parmi les morts!