Octavio Paz, ”Tăcere – Silêncio”

Octavio Paz, ”Tăcere – Silêncio”

Cum din adâncimile melodiei

țâșnește o notă

care vibrând crește și se istovește

până ce sfârșește

în altă melodie,

așa din adâncul tăcerii

o altă tăcere țâșnește – un turn ascuțit, o sabie –

și ridicându-se crește și ne secătuiește

iar în ridicare se prăbușesc

speranțe amintiri

minciunile mari minciunile mici

și-am vrea să țipăm și se frânge

țipătul în gâtlej:

noi ne sfârșim în tăcere

acolo unde tăcerile se istovesc.

_____________________

-traducere de Catalina Franco-

_____________________

Assim como do fundo da música

brota uma nota

que enquanto vibra cresce e se adelgaça

até que noutra música emudece,

brota do fundo do silêncio

outro silêncio, aguda torre, espada,

e sobe e cresce e nos suspende

e enquanto sobe caem

recordações, esperanças,

as pequenas mentiras e as grandes,

e queremos gritar e na garganta

o grito se desvanece:

desembocamos no silêncio

onde os silêncios emudecem.

Robert Walser, ”Zăpada nu cade de sus – Der Schnee fällt nicht hinauf”

Robert Walser s-a născut la 15 aprilie 1878 la Biel. A murit pe 25 decembrie 1956 în timp ce se plimba prin zăpadă. Astăzi, Walser este recunoscut drept unul dintre cei mai importanți autori ai secolului al XX-lea datorită romanelor sale, prozei sale scurte, poemelor și dramelor sale.

Robert Walser este considerat cel mai important prozator elvețian din prima jumătate a secolului al XX-lea. Poetul Walser, în schimb, este încă aproape necunoscut.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Robert Walser, ”Zăpada nu cade de sus – Der Schnee fällt nicht hinauf”

Zăpada nu cade de sus

ea doar coboară pe drumu-i

și-aici rămâne, nu

s-a înălțat niciodată.

Oricum, ai privi-o ea e

tăcută, nu lasă

nici cea mai mică urmă de sunet.

Îți place de ea, desigur.

La ea, pacea și așteptarea

sunt de-o tandrețe

suavă,

ea doar în aplecare

trăiește.

De unde a coborât

ea nu se întoarce nicicând,

nu pleacă – n-ar avea unde,

în neclintire e fericirea ei.

-traducere de Catalina Franco

_________________________

Der Schnee fällt nicht hinauf

sondern nimmt seinen Lauf

hinab und bleibt hier liegen,

noch nie ist er gestiegen.

Er ist in jeder Weise

in seinem Wesen leise,

von Lautheit nicht die kleinste Spur.

Glichest doch du ihm nur.

Das Ruhen und das Warten

Sind seiner üb’raus zarten

Eigenheit eigen,

er lebt im Sichhinunterneigen.

Nie kehrt er dorthin je zurück,

von wo er niederfiel,

er geht nicht, hat kein Ziel,

das Stillsein ist sein Glück.

Charles Baudelaire, „Moartea voioasă – Le mort joyeux”

Charles Baudelaire, „Moartea voioasă – Le mort joyeux”

Într-un pământ bogat și plin de râme

Chiar eu voi să sap o groapă profundă,

Unde să-mi pot întinde oasele mele bătrâne

Și în uitare să dorm cum un rechin peste unde,

Urăsc testamentele, urăsc mormintele;

Decât să cerșesc vreo lacrimă de la lume,

Aș prefera, trăind, să vină corbii la mine

Să sângereze toată carcasa mea imundă.

O, viermilor! negri însoțitori surzi și orbi,

Vedeți la voi venind un mort voios și slobod;

Seducători filosofi, voi fii ai putregaiului,

Fără de remuşcări străbateți-mi voi ruina,

Și spuneți-mi voi dacă mai e vreo tortură

Pentru un trup bătrân fără suflet și mort printre morți!

-traducere de Catalina Franco

____________________________

Dans une terre grasse et pleine d’escargots

Je veux creuser moi-même une fosse profonde,

Où je puisse à loisir étaler mes vieux os

Et dormir dans l’oubli comme un requin dans l’onde,

Je hais les testaments et je hais les tombeaux ;

Plutôt que d’implorer une larme du monde,

Vivant, j’aimerais mieux inviter les corbeaux

A saigner tous les bouts de ma carcasse immonde.

Ô vers ! noirs compagnons sans oreille et sans yeux,

Voyez venir à vous un mort libre et joyeux ;

Philosophes viveurs, fils de la pourriture,

A travers ma ruine allez donc sans remords,

Et dites-moi s’il est encor quelque torture

Pour ce vieux corps sans âme et mort parmi les morts!

Mariangela Gualtieri, din ”Pe când nu muream – da ”Quando non morivo”

Mariangela Gualtieri, din ”Pe când nu muream – da ”Quando non morivo”
Am fost o fată în grădina de trandafirio nimfă. Aproape o dispărută fantasmă.Am fost o fată de 16 aniliniștită. Pustia am străbătut-orepede, aproape plutind,statuie de piatră a lui Buddhadormind, am fost un Buddha din scrum. Femeie dependentă.Am fost un om dur și puternic.O excentrică cu un pește în gurăiar apoi copilul împăratuluidin grădinile orientului. Poateun arbor. Un șoarec. Iepur ori elefant. Am fost și câmpde luptă, și rugăciune. O întreagă planetă. Un mac. Poate o steaun lac. Am fost și apă,știu asta. Am fost și apăși vânt. O ploaie peste cevace fusesem cândva demult.Un jurământ. O așteptare.Cursa gazelei. Și glonțam fost, săgeată perfect ațintităo catacombă. Un crez – un lamento.O navă între valuri înalte.Poate chiar și marea.Atunci – de ce m-aș mai teme acum.Voi străbate fisura neagră- carcasă depozitată -Voi fi ușoară și singurămută și licărindătoată învesmântată numaide alte ceruri.-traducere de Catalina Franco -________________________ Sono stata una ragazza nel rosetouna ninfa. Quasi fantasma che stavascomparendo.Sono stata una ragazza di 16 annidistesa. Ho attraversato il desertorapidamente, quasi volando,una statua di pietra del Buddhadormiente, un Buddha di ceneresono stata. Una donna appesa.Sono stata un uomo duro e forzuto.Un’eccentrica con un pesce in boccae poi il bambino dell’imperatoredel giardino orientale. Un alberoforse. Un topo. Un elefanteuna lepre. Sono stata campodi battaglia e una preghiera. Un papavero.Un intero pianeta. Forse una stellaun lago. Acqua sono stata,questo lo so. Sono stata acquae vento. Una pioggia su qualcosache ero stata tempo addietro.Un giuramento. Un’attesa.La corsa della gazzella. E proiettilesono stata, freccia perfetta scagliatacatacomba. Un credo – un lamento.Un bastimento fra onde altissime.Forse anche il mare.E dunque – di cosa dovrei avere pauraadesso.Varcherò la fessura del nero− l’involucro deposto –sarò leggera e solamuta e guizzantetutta vestita solodi un altro cielo.

Paul Celan, ”Somn și bucate – Schlaf und speise”

Paul Celan, ”Somn și bucate – Schlaf und speise”

Adierile nopții ți-s așternut, întunericul stă cu tine.

Ți-atinge glezna și tâmpla, te scoală la somn, la viață și

te urmează în cuvânt, în dorință, în gând,

cu fiecare din ele se culcă, te ademenește.

Îți pieptănă sarea din gene și ți-o așează pe masă,

e-atent la orele din nisip și ți le pune în fata.

Te umple pe tine cu ce era el ca roză, ca umbră și apă.

-traducere de Catalina Franco

__________________________

Der Hauch der Nacht ist dein Laken, die Finsternis legt sich zu dir.

Sie rührt dir an Knöchel und Schläfe, sie weckt dich zu Leben und Schlaf,

sie spürt dich im Wort auf, im Wunsch, im Gedanken,

sie schläft bei jedem von ihnen, sie lockt dich hervor.

Sie kämmt dir das Salz aus den Wimpern und tischt es dir auf,

sie lauscht deinen Stunden den Sand ab und setzt ihn dir vor.

Und was sie als Rose war, Schatten und Wasser,

schenkt sie dir ein.

Robert Walser, ”Voi mă vedeți – Seht Ihr”

Robert Walser, ”Voi mă vedeți – Seht Ihr”

Voi mă vedeți trecând peste pajiști,

înțepenite și moarte sub ceață?

Dar eu tânjesc dup-o casă, casa

aceea la care eu n-am ajuns niciodată,

tânjesc la ea – dar fără nădejdea

că voi putea-o atinge vreodată.

La casa-aceea nicicând atinsă

tânjesc de dor, un dor ce niciodată

nu se va stinge, cum n-o să piară

pajiștea țeapănă, moartă sub ceaţă.

Cumva mă vedeți străbătând-o cu spaimă?

-traducere de Catalina Franco

_______________________________

Seht ihr mich über Wiesen ziehn,

die steif und tot vom Nebel sind?

Ich habe Sehnsucht nach dem Heim,

dem Heim, noch nie von mir erreicht,

und auch von einer Hoffnung nicht

berührt, dass ich es jemals kann.

Nach solchem Heim, noch nie berührt,

trag’ ich die Sehnsucht, nimmermehr

stirbt sie, wie jene Wiese stirbt,

die steif und tot vom Nebel ist.

Seht ihr mich angstvoll darüber ziehn?

Robert Walser

În existența poetică a lui Robert Walser, libertatea înseamnă plăcere și suferință. Suferința trece, așa cum a apărut, prin libertate, care, la rândul ei, creează plăcere și suferință; Astfel că cercul o ia de la capăt din nou și e, totdeauna, un cerc vicios – fantomă…

În ”Jakob von Gunten”, prin personajul Tobold, Robert Walser spune:

”Numele meu era Peter; asta mi-a spus într-o zi un om ciudat tăcut pe nume Tobold; și a continuat calm să-mi spună povestea lui:

Obișnuiam să stau în micuța mea cameră din spate scriind poezie, visând la viața ca o mare celebritate, să fiu iubit de femei, despre tot felul de lucruri minunate. Nu dormeam niciodată noaptea, dar să fiu nedormit era o plăcere. Mereu treaz, mereu plin de idei, așa eram. Am fost fermecat de natură și de poteci ascunse prin păduri și poieni. Toată ziua aveam viziuni și vise, dar nu știam niciodată cu adevărat la ce tânjesc. Știam, iar în minutul următor nu știam. Dar îmi iubeam cu ardoare dorul meu indefinibil și nu mi-ar fi plăcut să rămân fără el. Tânjeam după pericol, după măreție, după ceva romantic. Poeziile pe care le-am scris ca Peter le-am publicat mult mai târziu… ”

**

”Ah, toate aceste gânduri, toate aceste dorințe ciudate, toată această căutare a unui sens! Să poți să visezi, să poți să dormi. Și să vină ceea ce trebuie să vină. Da, să vină.”

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

”… Se plâng că asta

m-ar duce la nebunie.

De aceea stau liniștit, de aceea sufăr, numai

să sufăr singur. Nu e nimic altceva

de făcut, așa se suferă,

cum apa din fundul mării

nu poate fi decât udă, cum cine se înțeapă,

nu poate decât să sângere. Singurătate,

mie să-mi fii coroană. Durere,

mie să-mi fii Palat, iar eu prințesa.

-traducere de Catalina Franco

____________________________

”… Klagt ich, so

riß es mich zum Wahnsinn hin.

Drum still, drum nur gelitten, nur

allein gelitten. Ist nichts anderes

übrig, so leidet man,

wie in dem Grund des Meers das Naß

nur naß sein kann, wie, wer sich sticht,

nur bluten kann. Verlassenheit,

sei du mir Krone. Schmerz, sei du

Palast mir, und ich Fürstin so. ”

Fernando Pessoa, ”Am mai mult de un suflet – Tenho mais almas que uma.”

Tema fragmentării eu-lui poetic la Ricardo Reis, cu atât mai mult în ultimul text autograf, indică o linie de lectură interesantă pentru opera acestui scriitor și ar putea face lumină asupra unor aspecte ale operei lui Fernando Pessoa luată ca un întreg, per total.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Ultimul poem al lui Ricardo Reis

Ricardo Reis, ”Am mai mult de un suflet – Tenho mais almas que uma.”

O infinitate trăiește în noi;

Dacă gândesc sau simt – nu știu

Cine gândește sau simte.

Eu sunt pur și simplu un loc

Unde se simte sau se gândește

Am multe suflete, nu numai unul.

Nu sunt doar unul, eu sunt mai mulți .

Eu exist, totuși,

Nepăsător la toți.

Ii fac să tacă: vorbesc.

Impulsurile încrucișate

A ceea ce simt sau nu simt

Se ceartă în cel ce sunt.

Eu le ignor. Nu spun nimic.

Celui pe care-l știu: eu scriu.

-traducere de Catalina Franco-

_______________________________

Vivem em nós inúmeros;

Se penso ou sinto, ignoro

Quem é que pensa ou sente.

Sou somente o lugar

Onde se sente ou pensa.

Tenho mais almas que uma.

Há mais eus do que eu mesmo.

Existo todavia

Indiferente a todos.

Faço-os calar: eu falo.

Os impulsos cruzados

Do que sinto ou não sinto

Disputam em quem sou.

Ignoro-os. Nada ditam

A quem me sei: eu escrevo.

Nelly Sachs, ”Un copil mort vorbește – Ein totes Kind spricht”

Nelly Sachs, ”Un copil mort vorbește – Ein totes Kind spricht”

Mama mea mă ținea de mână.

Apoi cineva a ridicat cuțitul despărțirii

Mama și-a strecurat mâna din mâna mea

Ca să nu mă lovească.

Dar lin mi-a atins ușor șoldul

Și mâna i-a sângerat –

De atunci cuțitul despărțirii îmi taie

În două îmbucătura din gât –

A răsărit în zori odată cu soarele

Și în ochii mei a început să se ascută –

Și vântul și apa îmi străpungeau urechea

Și fiece voce mângâietoare mă înjunghia în inimă –

Când am fost dus la moarte

Am simțit chiar și-n ultima clipă

Scoțând din mine cuțitul despărțirii.

Și s-a petrecut scufundarea

De dragul înălțării

Cartea Zoharului

Un r era r,

A suflat în Schofar

Și-a dat capul pe spate,

Așa cum fac căprioara și căpriorul

Înainte de-a bea din izvor.

Rafale de vânt:

Tekia

Moartea se stinge într-un suspin –

Shevarim

Se spulberă sămânța –

Terua

Aerul povesti-va despre-o lumină!

Pământul se învârte, se învârt și stelele

În Schofar,

Cel care suflă –

Și în jurul Schofarului arde templul –

Și unul suflă –

Și în jurul Schofarului cade templul –

Și unul suflă –

Și cenușa se odihnește în jurul Schofarului –

Și unul suflă –

În locuințele morții

Mâini ale

Grădinarului morții

Din leagănul romaniței

Ce crește pe dealuri sure

Ori pe pășune

Din voi a crescut groaznicul meseriaș.

Mâini,

Care-au spart tabernacolul trupului,

Al tainelor făcând semne ca dinții de tigru –

Mâini,

Voi ce-ați făcut

Când erați mâini de copii?

Ați ținut și voi o armonică, coama

Unui căluț balansoar, în întuneric, strâns-ați și voi fusta mamei

Ați arătat spre-un cuvânt din cartea pentru copii –

Ați fost și voi zeu ori om?

Voi mâini care sugrumați,

V-a murit cumva mama

Soția, copilul?

Încă mai țineți moartea în mâini?

Deja cuprinsă în brațele mângâierii cerești

Zace mama nebună

Cu fărâmele minții ei sfâșiate

Cu aprinzătoarele minții ei sfărâmate.

Își îngroapă lumina pierdută

Își îndoaie mâinile ca un borcan

Ca să-l umple cu aerul trupului

Copilului ei

Să-l umple cu aerul ochilor lui, cu aerul părului lui

Cu inima lui plutind –

Apoi sărută ființa născută din aer

Și moare!

-traducere de Catalina Franco

____________________

Die Mutter hielt mich an der Hand.

Dann hob Jemand das Abschiedsmesser:

Die Mutter lçste ihre Hand aus der meinen,

Damit es mich nicht träfe.

Sie aber berührte noch einmal leise meine Hüfte –

Und da blutete ihre Hand –

Von da ab schnitt mir das Abschiedsmesser

Den Bissen in der Kehle entzwei –

Es fuhr in der Morgendämmerung mit der Sonne hervor

Und begann, sich in meinen Augen zu schärfen –

In meinem Ohr schliffen sich Winde und Wasser,

Und jede Trostesstimme stach in mein Herz –

Als man mich zum Tode führte,

Fühlte ich im letzten Augenblick noch

Das Herausziehen des großen Abschiedsmessers.

Und das Sinken geschieht

um des Steigens willen

Buch Sohar

Eine r wa r,

Der blies den Schofar –

Warf nach hinten das Haupt,

Wie die Rehe tun, wie die Hirsche

Bevor sie trinken an der Quelle.

Bläst:

Tekia

Ausfährt der Tod im Seufzer –

Schewarim

Das Samenkorn fällt –

Terua

Die Luft erzählt von einem Licht!

Die Erde kreist und die Gestirne kreisen

Im Schofar,

Den Einer bläst –

Und um den Schofar brennt der Tempel –

Und Einer bläst –

Und um den Schofar stürzt der Tempel –

Und Einer bläst –

Und um den Schofar ruht die Asche –

Und Einer bläst –

in de n wohnung e n des todes

Hände

Der Todesgärtner,

Die ihr aus der Wiegenkamille Tod,

Die auf den harten Triften gedeiht

Oder am Abhang,

Das Treibhausungeheuer eures Gewerbes gezüchtet habt.

Hände,

Des Leibes Tabernakel aufbrechend,

Der Geheimnisse Zeichen wie Tigerzähne packend –

Hände,

Was tatet ihr,

Als ihr die Hände von kleinen Kindern waret?

Hieltet ihr eine Mundharmonika, die Mähne

Eines Schaukelpferdes, faßtet der Mutter Rock im Dunkel,

Zeigtet auf ein Wort im Kinderlesebuch –

War es Gott vielleicht, oder Mensch?

Ihr würgenden Hände,

War eure Mutter tot,

Eure Frau, euer Kind?

Daß ihr nur noch den Tod in den Händen hieltet,

In den würgenden Händen?

Schon vom Ar m des himmlischen Trostes umfangen

Steht die wahnsinnige Mutter

Mit den Fetzen ihres zerrissenen Verstandes,

Mit den Zündern ihres verbrannten Verstandes

Ihr totes Kind einsargend,

Ihr verlorenes Licht einsargend,

Ihre Hände zu Krügen biegend,

Aus der Luft füllend mit dem Leib ihres Kindes,

Aus der Luft füllend mit seinen Augen, seinen Haaren

Und seinem flatternden Herzen –

Dann küßt sie das Luftgeborene

Und stirbt!

**

Zohar – cea mai importantă scriere a Cabalei; ) in ebraică – „lumină strălucitoare”

Nelly Sachs, ”Voi spectatorii – Ihr Zuschauenden”

Nelly Sachs, ”Voi spectatorii – Ihr Zuschauenden”

Voi spectatorii

Sub privirea cărora s-a ucis.

Cum simți o privire în spate

Astfel simțiți voi în corpul vostru

Privirea morților.

Atâtea frânte priviri vă vor aținti

Când ieși-veți din ascunziș

Ca să culegeți o violetă

Atâtea mâini rugătoare și înălțate

În ramurile martirizate

Ale bătrânilor stejari retezați?

Câte amintiri cresc în sângele

Apusului soarelui?

O cântece de leagăn care n-au fost cântate

Noaptea în strigătul porumbiței –

Unul din ei putea să doboare stele

Și acum bătrâna fântână va trebui să o facă

În locul lui!

Voi spectatorii

Care n-ați ridicat o mână ucigașă

Dar care praful dorului vostru

Nu l-ați scuturat,

Voi care stați unde praful

S-a prefăcut în lumină.

-traducere de Catalina Franco

________________________________

Ihr Zuschauenden

Unter deren Blicken getötet wurde.

Wie man auch einen Blick im Rücken fühlt,

So fühlt ihr an eurem Leibe

Die Blicke der Toten.

Wieviel brechende Augen werden euch ansehn

Wenn ihr aus den Verstecken ein Veilchen pflückt?

Wieviel flehend erhobene Hände

In dem märtyrerhaft geschlungenen Gezweige

Der alten Eichen?

Wieviel Erinnerung wächst im Blute

Der Abendsonne?

O die ungesungenen Wiegenlieder

In der Turteltaube Nachtruf –

Manch einer hätte Sterne herunterholen können,

Nun muss es der alte Brunnen für ihn tun!

Ihr Zuschauenden,

Die ihr keine Mörderhand erhobt,

Aber die ihr den Staub nicht von eurer Sehnsucht

Schütteltet,

Die ihr stehenbliebt, dort, wo er zu Licht

Verwandelt wird.

Nevermore

Over mountains my mind shouts freely like a melody

Poesia in rete

I miei amati poeti

dumitruichim

Just another WordPress.com site

Il Canto delle Muse

La cosa importante è di non smettere mai di interrogarsi. La curiosità esiste per ragioni proprie. Non si può fare a meno di provare riverenza quando si osservano i misteri dell'eternità, della vita, la meravigliosa struttura della realtà. Basta cercare ogni giorno di capire un po' il mistero. Non perdere mai una sacra curiosità. ( Albert Einstein )