Thomas Bernhard, ”Sus, în munți, stelele – In den Bergen die Sterne

Sus, în munți, stelele

uimesc ploaia amețitoare

când tu atingi buzele sărăciei mele

iar sub clopotniță

în patul de nuntă al iernii

prezici când fi-va să bată ora destrămării.

Gurile se desfată

în râul de grâu,

izvoare ce luminează tăcut

din fântânile nopții urcând

sub luna strălucitoare

spre mări uscate de sete.

Împrăștie

sarea ochilor tăi pescărușilor

însă

deschide ce tu nu-înecai

în nicicând parfumatele veri

și-n gura rănii mele împrăștie.

-traducere de Catalina Franco–

________________________________

In den Bergen überfallen die Sterne den stampfenden Regen

wenn du die Lippen meiner Armut anrührst

und unter dem Kirchturm

im winterlichen Brautbett

den Schlag der berstenden Uhr vorausbestimmst.

Die Münder schwelgen im Strom des Weizens,

lautlos schimmern die Bäche

in den Stimmen der Mondnacht

die aus verlassenen Tümpeln steigen

ausgetrunkenen Meeren zu.

Streu den Möwen das Salz deiner Augen,

aber

öffne was du in den niegerochenen Sommern

erstickt hast

und zerfalle im Mund meiner Wunde.