Expresionismul – ”generația pierdută” – tăcerea marilor orașe –

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Georg Trakl, ”Pentru cei tăcuți – An die Verstummten”

O, nebunia orașului mare, acolo seara

Arborii schilodiți scrutează zidirile negre,

Din masca lui de argint se arată spiritul răului;

Cu un magnetic bici lovește lumina-n noaptea pietroasă.

O, seara, o, scufundatul său dangăt de clopot.

în bura înghețată prostituata naște-un prunc mort.

Fruntea nebunului e biciuită de furia lui Dumnezeu,

O foame și-o ciumă plumburie întunecă ochii verzi.

O, hidosul râset al aurului.

Însă, în vizuina-i întunecată, o omenire tot mai tăcută sângeră mut,

Alcătuind din metale dure capul mântuitorului.

-traducere de Catalina Franco–

______________________________

O, der Wahnsinn der großen Stadt, da am Abend

An schwarzer Mauer verkrüppelte Bäume starren,

Aus silberner Maske der Geist des Bösen schaut;

Licht mit magnetischer Geißel die steinerne Nacht verdrängt.

O, das versunkene Läuten der Abendglocken.

Hure, die in eisigen Schauern ein totes Kindlein gebärt.

Rasend peitscht Gottes Zorn die Stirne des Besessenen,

Purpurne Seuche, Hunger, der grüne Augen zerbricht.

O, das gräßliche Lachen des Golds.

Aber stille blutet in dunkler Höhle stummere Menschheit,

Fügt aus harten Metallen das erlösende Haupt.

Nelly Sachs, ”Dacă ar veni cineva – Kommt einer”

Dacă ar veni cineva

de departe

rostind un grai

care-ar putea să cuprindă

scâncetul unei iepe

ori

cip ciripul

puilor mierlei

ori

scrâșnetul ferăstrăului

tăind toate apropierile

Dacă ar veni cineva

de departe

mișcându-se ca un câine

ori

poate ca un șoarec

pe timp de iarnă

învăluie-l cu căldură

căci ar putea să aibă

foc sub picioare

(va fi călărit

poate-un meteorit)

tu nu-l certa când țipă

covorul tău găurit –

Străinul întotdeauna

ca un orfan

își are casa în brațe

și poate că tot ce caută

e un mormânt

unde să o îngroape.

-traducere de Catalina Franco–

__________________

Kommt einer

von ferne

mit Bewegungen des Hundes

oder

vielleicht der Ratte

und es ist Winter

so kleide ihn warm

kann auch sein

er hat Feuer unter den Sohlen

(vielleicht ritt er

auf einem Meteor)

so schilt ihn nicht

falls dein Teppich durchlöchert schreit –

Ein Fremder hat immer

seine Heimat im Arm

wie eine Waise

für die er vielleicht nichts

als ein Grab sucht.

Nelly Sachs, ”Și ce ușor – Wie leicht”

Și ce ușor

ar fi pământul

cu doar un nor de iubire

seara

când izbăvită prin cânt

piatra ar zbura din țară

iar bolovanii

ghemuiți ca incubii

pe pieptul omului

greu de melancolie

ne-ar izbucni din vene.

Și ce ușor

ar fi pământul

cu doar un nor de iubire

seara

când neagra răzbunare

ca de magnet atrasă

de îngerul morţii

pe haina lui de zăpadă

s-ar risipi tăcută și rece.

Și ce ușor

ar fi pământul

cu doar un nor de iubire

seara

când înstelat s-ar stinge

cu doar o mângâiere de trandafir

din chiar nimic –

-traducere de Catalina Franco

__________________________-

Wie leicht

wird Erde sein

nur eine Wolke Abendliebe

wenn als Musik erlöst

der Stein in Landsflucht zieht

und Felsen

die als Alb gehockt

auf Menschenbrust

Schwermutgewichte

aus den Adern sprengen.

Wie leicht

wird Erde sein

wenn schwarzgeheizte Rache

vom Todesengel

magnetisch angezogen

an seinem Schneerock

kalt und still verendet.

Wie leicht

wird Erde sein

nur eine Wolke Abendliebe

wenn Sternenhaftes schwand

mit einem Rosenkuß

aus Nichts –

Wislawa Szymborska, ”Monolog pentru Cassandra – Monolog dla Kasandry”

Eu sunt Kassandra.

Și acesta e orașul meu sub cenușă.

Și acestea-s toiagul meu și panglicile profetice.

Și acesta e capul meu greu de îndoieli.

E adevărat, sunt triumfătoare.

Prevestirile mele drepte luminaseră cerul.

Doar profeții ce nu sunt crezuți

au asemenea viziuni.

Doar cei care au greșit

iar totul ar putea fi atât de repede acolo

de parcă n-ar fi fost niciodată.

Îmi amintesc clar acum

cum oamenii s-au oprit la mijlocul propoziției.

Râsetele le-au murit.

Mâinile li s-au topit.

Copiii au fugit la mamele lor.

Nici măcar numele lor efemere nu le-am știut.

Iar cântecelul lor despre frunza verde –

în fața mea nimeni nu l-a sfârșit.

Eu i-am iubit.

Dar i-am iubit de sus.

De deasupra vieții.

Din viitor. Unde întotdeauna e gol

și unde nimic nu e mai ușor decât să vezi moartea.

Îmi pare rău că vocea mea a fost aspră.

Priviți-vă dinspre stele, de sus – am strigat –

priviți-vă unul pe altul din stele.

Au auzit și și-au plecat ochii.

Își trăiau viața.

Îi străbătea un vânt mare.

Cu soarta deja hotărâtă.

De la naștere până la despărțirea de trupuri.

Dar era în ei o nădejde vie,

o flacără hrănită de propria-i pâlpâire.

Ei cu adevărat știau ce înseamnă o clipă,

o, măcar una, oricare

mai înainte de –

A fost cum spusesem eu.

Fără să iasă ceva din asta.

Și acesta este vestmântul meu pârjolit.

Și acesta e gunoiul meu profetic.

Și aceasta e chipul meu răsucit.

Un chip ce nu știa că poate fi frumos.

-traducere de Catalina Franco–

_________________-

To ja, Ka­san­dra.

A to jest moje mia­sto pod po­pio­łem.

A to jest moja la­ska i wstąż­ki pro­roc­kie.

A to jest moja gło­wa peł­na wąt­pli­wo­ści.

To praw­da, try­um­fu­ję.

Moja ra­cja aż łuną ude­rzy­ła w nie­bo.

Tyl­ko pro­ro­cy, któ­rym się nie wie­rzy,

mają ta­kie wi­do­ki.

Tyl­ko ci, któ­rzy źle za­bra­li się do rze­czy,

i wszyst­ko mo­gło speł­nić się tak szyb­ko,

jak­by nie było ich wca­le.

Wy­raź­nie te­raz przy­po­mi­nam so­bie,

jak lu­dzie, wi­dząc mnie, mil­kli wpół sło­wa.

Rwał się śmiech.

Roz­pa­la­ły się ręce.

Dzie­ci bie­gły do mat­ki.

Na­wet nie zna­łam ich nie­trwa­łych imion.

A ta pio­sen­ka o zie­lo­nym list­ku –

nikt jej nie koń­czył przy mnie.

Ko­cha­łam ich.

Ale ko­cha­łam z wy­so­ka.

Spo­nad ży­cia.

Z przy­szło­ści. Gdzie za­wsze jest pu­sto

i skąd cóż ła­twiej­sze­go jak zo­ba­czyć śmierć.

Żału­ję, że mój głos był twar­dy.

Spójrz­cie na sie­bie z gwiazd – wo­ła­łam –

spójrz­cie na sie­bie z gwiazd.

Sły­sze­li i spusz­cza­li oczy.

Żyli w ży­ciu.

Pod­szy­ci wiel­kim wia­trem.

Prze­są­dze­ni.

Od uro­dze­nia w po­że­gnal­nych cia­łach.

Ale była w nich ja­kaś wil­got­na na­dzie­ja,

wła­sną mi­go­tli­wo­ścią sy­cą­cy się pło­myk.

Oni wie­dzie­li, co to ta­kie­go jest chwi­la,

och bo­daj jed­na ja­ka­kol­wiek

za­nim –

Wy­szło na moje.

tyl­ko że z tego nie wy­ni­ka nic.

A to jest moja szmat­ka ogniem osma­lo­na.

A to są moje pro­roc­kie ru­pie­cie.

A to jest moja wy­krzy­wio­na twarz.

Twarz, któ­ra nie wie­dzia­ła, że mo­gła być pięk­na.

Thomas Bernhard, ”Sus, în munți, stelele – In den Bergen die Sterne

Sus, în munți, stelele

uimesc ploaia amețitoare

când tu atingi buzele sărăciei mele

iar sub clopotniță

în patul de nuntă al iernii

prezici când fi-va să bată ora destrămării.

Gurile se desfată

în râul de grâu,

izvoare ce luminează tăcut

din fântânile nopții urcând

sub luna strălucitoare

spre mări uscate de sete.

Împrăștie

sarea ochilor tăi pescărușilor

însă

deschide ce tu nu-înecai

în nicicând parfumatele veri

și-n gura rănii mele împrăștie.

-traducere de Catalina Franco–

________________________________

In den Bergen überfallen die Sterne den stampfenden Regen

wenn du die Lippen meiner Armut anrührst

und unter dem Kirchturm

im winterlichen Brautbett

den Schlag der berstenden Uhr vorausbestimmst.

Die Münder schwelgen im Strom des Weizens,

lautlos schimmern die Bäche

in den Stimmen der Mondnacht

die aus verlassenen Tümpeln steigen

ausgetrunkenen Meeren zu.

Streu den Möwen das Salz deiner Augen,

aber

öffne was du in den niegerochenen Sommern

erstickt hast

und zerfalle im Mund meiner Wunde.

Robert Frost, ”Aș putea da Timpului totul – I Could Give All To Time”

Timpul nu pare nicicând c-ar fi curajos

Când vrea-să înfrunte crestele de zăpadă

Pe care-apoi le așează pe valul care aleargă,

Nu radiază de bucurie nici când le vede jos,

E numai grav, e numai contemplativ și grav.

Ce e acum în pământ va fi o insulă în ocean,

Apoi vârtej jucăuș în jurul recifului scufundat,

Precum un cârlionț la colțul vreunui zâmbet;

Și aș putea ca și Timpul să nu mă îndurerez

Nici să mă bucur de mari schimbări planetare.

Aș putea da Timpului tot, însă nu și

Tot ce eu însumi păstrez. Și oare de ce-aș declara

Lucruri interzise pe care în timp ce vama dormea

Le-am așezat la loc sigur? Fiindcă eu sunt Aici

Și nu m-am despărțit de ce nu voiam a da.

-traducere de Catalina Franco–

________________________________

To Time it never seems that he is brave

To set himself against the peaks of snow

To lay them level with the running wave,

Nor is he overjoyed when they lie low,

But only grave, contemplative and grave.

What now is inland shall be ocean isle,

Then eddies playing round a sunken reef

Like the curl at the corner of a smile;

And I could share Time’s lack of joy or grief

At such a planetary change of style.

I could give all to Time except – except

What I myself have held. But why declare

The things forbidden that while the Customs slept

I have crossed to Safety with? For I am There,

And what I would not part with I have kept.

Rainer Maria Rilke, ”Îmi trăiesc viața – Ich lebe mein Leben”

Îmi trăiesc viața în cercuri în creștere

care se întind peste lucruri.

S-ar putea să nu-l pot încheia pe ultimul,

însă voiesc a încerca.

Mă învârt în jurul lui Dumnezeu, în jurul străvechiului turn,

și mă învârt de milenii;

și nu știu încă: sunt șoim, sunt furtună,

ori sunt un cântec prelung.

-traducere de Catalina Franco–

________________________

Ich lebe mein Leben in wachsenden Ringen,

die sich über die Dinge ziehn.

Ich werde den letzten vielleicht nicht vollbringen,

aber versuchen will ich ihn.

Ich kreise um Gott, um den uralten Turm,

und ich kreise jahrtausendelang;

und ich weiß noch nicht: bin ich ein Falke, ein Sturm

oder ein großer Gesang.

Robert Walser s-a născut la 15 aprilie 1878 la Biel. A murit pe 25 decembrie 1956 în timp ce se plimba prin zăpadă. Astăzi, Walser este recunoscut drept unul dintre cei mai importanți autori ai secolului al XX-lea datorită romanelor sale, prozei sale scurte, poemelor și dramelor sale.

Robert Walser este considerat cel mai important prozator elvețian din prima jumătate a secolului al XX-lea. Poetul Walser, în schimb, este încă aproape necunoscut.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Robert Walser, ”Zăpada nu cade de sus – Der Schnee fällt nicht hinauf”

Zăpada nu cade de sus

ea doar coboară pe drumu-i

și-aici rămâne, nu

s-a înălțat niciodată.

Oricum, ai privi-o ea e

tăcută, nu lasă

nici cea mai mică urmă de sunet.

Îți place de ea, desigur.

La ea, pacea și așteptarea

sunt de-o tandrețe

suavă,

ea doar în aplecare

trăiește.

De unde a coborât

ea nu se întoarce nicicând,

nu pleacă – n-ar avea unde,

în neclintire e fericirea ei.

-traducere de Catalina Franco–

_________________________

Der Schnee fällt nicht hinauf

sondern nimmt seinen Lauf

hinab und bleibt hier liegen,

noch nie ist er gestiegen.

Er ist in jeder Weise

in seinem Wesen leise,

von Lautheit nicht die kleinste Spur.

Glichest doch du ihm nur.

Das Ruhen und das Warten

Sind seiner üb’raus zarten

Eigenheit eigen,

er lebt im Sichhinunterneigen.

Nie kehrt er dorthin je zurück,

von wo er niederfiel,

er geht nicht, hat kein Ziel,

das Stillsein ist sein Glück.

Versurile din această poezie sunt ale tânărului Robert Walser, în vârstă de 21 de ani, și arată o viziune exaltată asupra lumii – fiind astfel în contrast cu resemnarea sa de mai târziu.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Robert Walser, „Lumea – Die Welt”

„Râzând se arată

în venire și în plecare

lumea multelor lumi mai profunde,

rătăcitoare toate,

fugind iar și iar printre altele

ce par din ce în ce mai frumoase.

Se dăruiesc când zboară,

cresc tot mai mari când aleargă,

viața lor este dispariția.

Eu nu mai sunt tulburat,

eu lumea am s-o străbat

ca lume nesfărâmată.”

-traducere de Catalina Franco–

_________________-

Es lachen, es entstehen

im Kommen und im Gehen

der Welt viel tiefe Welten,

die alle wieder wandern

und fliehend durch die andern,

als immer schöner gelten.

Sie geben sich im Ziehen,

sie werden groß im Fliehen,

das Schwinden ist ihr Leben.

Ich bin nicht mehr bekümmert,

da ich kann unzertrümmert

die Welt als Welt durchstreben.

https://www.zora.uzh.ch/id/eprint/211187/1/KWA-I-10-1.pdf, – cu desenele fratelui sau, Karl Walser –

”Raportate la titlul poeziei, versurile de început ar părea puțin patetice dacă ținem cont de râsul de la început. Râsul, însă, nu este cel al omului în fața lumii, ci cel al lumii însăși, chiar al multelor lumi profunde care apar și trec. Vechiul topos efemer al pământescului este extins în universal. Deși a existat presupunerea unor lumi paralele în filozofie încă din antichitate, Robert Walser nu ar fi putut să știe nimic despre expansiunea universului în momentul în care a fost scris poemul și, cu siguranță, nimic despre teoria lumilor paralele. Cu toate acestea, versetele declanșează astăzi astfel de asociații.”

Jorge Luis Borges, ”O busolă – Una brújula”

Toate lucrurile sunt cuvintele

limbii unde Cineva sau Ceva, noapte – zi,

a scris acea nesfârșită harababură

ce e istoria lumii. În viforul

ei trec Cartagina, Roma, trec el, tu și eu,

viața mea pe care n-o înțeleg, agonia

de-a fi enigmă, întâmplare, criptografie

și toată discordia lui Babel.

Ce nu e numit e în spatele numelui;

azi, gravitând, am simțit umbra lui,

în acul albastru, ușor și lucid, cum

spre marginea mării ardoarea și-a întins,

cu ceva de-orologiu văzut în vis,

de pasăre adormită care se mișcă.

-traducere de Catalina Franco –

_______________

Todas las cosas son palabras del

idioma en que Alguien o Algo, noche y día,

escribe esa infinita algarabía

que es la historia del mundo. En su tropel

pasan Cartago y Roma, yo, tú, él,

mi vida que no entiendo, esta agonía

de ser enigma, azar, criptografía

y toda la discordia de Babel.

Detrás del nombre hay lo que no se nombra;

hoy he sentido gravitar su sombra

en esta aguja azul, lúcida y leve,

que hacia el confín de un mar tiende su empeño,

con algo de reloj visto en un sueño

y algo de ave dormida que se mueve.

5 comentarii