Fernando Pessoa, ”Poeme neîmplinite – Poemas Inconjuntos”

Când va veni primăvara,

Dacă voi fi deja mort,

Florile vor înflori în același mod,

Pomii nu vor fi mai puțin verzi ca primăvara trecută.

Realitatea nu are nevoie de mine.

Simt o bucurie enormă

La gândul că moartea mea nu contează.

Dacă aș ști că mor mâine

Și că primăvara era de poimâine,

Aș muri bucuros, fiindcă ea era de poimâine.

Dacă i-a venit vremea, atunci când să vină, de nu la timpul ei?

Îmi place ca totul să fie real și ca totul să fie drept;

Și mi-ar plăcea să fie așa, chiar dacă nu mi-ar plăcea.

Așadar, dacă mor acum, eu mor fericit,

Poți să te rogi în latină deasupra sicriului meu, dacă vrei.

Dacă vrei, poți dansa și cânta în jurul lui.

Nu am preferințe pentru când nu mai pot avea preferințe.

Orice ar fi, când va fi, va fi ceea ce este.

-traducere de Catalina Franco–

_____________________________-

Quando vier a Primavera,

Se eu já estiver morto,

As flores florirão da mesma maneira

E as árvores não serão menos verdes que na Primavera passada.

A realidade não precisa de mim.

Sinto uma alegria enorme

Ao pensar que a minha morte não tem importância nenhuma

Se soubesse que amanhã morria

E a Primavera era depois de amanhã,

Morreria contente, porque ela era depois de amanhã.

Se esse é o seu tempo, quando havia ela de vir senão no seu tempo?

Gosto que tudo seja real e que tudo esteja certo;

E gosto porque assim seria, mesmo que eu não gostasse.

Por isso, se morrer agora, morro contente,

Porque tudo é real e tudo está certo.

Podem rezar latim sobre o meu caixão, se quiserem.

Se quiserem, podem dançar e cantar à roda dele.

Não tenho preferências para quando já não puder ter preferências.

O que for, quando for, é que será o que é.