J. L. Borges, ”Îndrăgostitul – El enamorado”

Luni, fildeș, viori, trandafiri,

lampadare și semnul lui Dürer,

cele nouă cifre și zero evaziv –

ar trebui să pretind că sunt asemenea lucruri.

Ar trebui să gândesc că au fost cândva

și Persepolis și Roma, și că nisipul

subtil măsura soarta turnului

dărâmat de veacuri de fier.

Ar trebui să gândesc la flăcări, la arme,

la epopei, la mările negre

care rodeau din pilaștrii pământului.

Ar trebui să gândesc că mai sunt și alții. Minciună.

Ești numai tu. Tu, nefericirea

și fericirea mea, neistovită și pură.

-traducere de Catalina Franco–

________________________________

Lunas, marfiles, instrumentos, rosas,

lámparas y la línea de Durero,

las nueve cifras y el cambiante cero,

debo fingir que existen esas cosas.

Debo fingir que en el pasado fueron

Persépolis y Roma y que una arena

sutil midió la suerte de la almena

que los siglos de hierro deshicieron.

Debo fingir las armas y la pira

de la epopeya y los pesados mares

que roen de la tierra los pilares.

Debo fingir que hay otros. Es mentira.

Sólo tú eres. Tú, mi desventura

y mi ventura, inagotable y pura.