Mario Luzi, ”Noaptea vine cu cântul – La notte viene col canto”

Noaptea vine cu cântul
prelung al bufniței,
luminile-și seamănă-n vad,
saltă pe pantele umede, și parcă
tremură. Puterea de-a suferi
cucerită-n ani lungi tot mai slabă-i
și puțina știință se pierde,
iar bărbătescul surâs
și-a pierdut calmul.
Cine ești tu
ce, nevăzut, pândind, așteptai
la o cotitură a vârstei
până-ar fi fost vremea ta? Îți datorez
acest timp al recunoștinței
dar și-al suferinței.
Iar acum se strecoară neliniștea,
pătrunde-n cele dintâi nopți de vară,
pereții calzi încă îi invadează, urmează
zborul peste hambare al licuricilor,
cuprinde drumeagul de unde brusc sare
vreun iepure-n luminii farurilor.
Iubito, cum puteam oare să nu înțeleg?
Viața întreagă era toată doar
așteptare, cum este-n vegherea asta.
Trebuia să fi plâns la gândul
c-am irosit o lungă așteptare
cu atâtea cuvinte nepotrivite,
cu atâtea fapte necugetate, ireparabile,
și-acum, rănit, să spun că nu contează,
numai să se sfârșească chinul.
„Mântuirea astfel sperată nu-i potrivită
nici ție, nici – precum ție – altora. Pacea,
de va veni, va veni în alt mod,
mai lucid ca acesta, mai dureros;
când suferința nu-ți va părea zadarnică
când și pedeapsă va fi, și va trăi
devenind binele tău și al altuia.
Credința e-n tine, credința e o ființă.”

Cântul acest nu mai are cuvinte.

-traducere de Catalina Franco-
________________________________
La notte viene col canto
prolungato dell’assiuolo,
semina le sue luci nella conca,
sale per le pendici umide, trema
un poco. La forza in lunghi anni
acquistata a soffrire viene meno
e la piccola scienza si disarma,
il sorriso virile
non ha piu la sua calma.
Tu chi sei
che aspettavi invisibile, appostata
a una svolta dell’eta
finché fosse la tua ora? Ti devo
questo tempo di gratitudine
e d’altrettanto dolore.
Ed ora l’inquietudine s’insinua,
penetra queste prime notti estive,
invade il muro ancora caldo, segue
il volo delle lucciole sulle aie,
s’inselva nelle viottole ove a un tratto
nell’abbaglio dei fari la lepre saetta.
Cara, come ho potuto non intendere?
La vita era sospesa
tutta come questa veglia.
C’e da piangere a pensare
come ho sciupato questa lunga attesa
con tante parole inadeguate,
con tanti atti inconsulti, irreparabili,
e ora ferito dico non importa
purché il supplizio abbia fine.
”La salvezza sperata cosi non si conviene
né a te, né ad altri come te. La pace,
se verra, ti verra per altre vie
piu lucide di questa, piu sofferte;
quando soffrire non ti parra vano
ché anche la pena esiste e deve vivere
e trasformarsi in bene tuo ed altrui.
La fede e in te, la fede e una persona.”
Questa canzone non ha piu parole.