„Cronica ramurilor”

”Oglinda drumului,

     Cronica ramurilor”

I

Nu estuarul oglinzilor,

nu roza vanturilor.

Oricare lucru e cale

hotarele și stindardele,

conflagrația și baricadele,

întâlnirea și înălțarea ei,

vocea, vocea mea în palme,

păsări ce zboară departe

lăsând numele lor printre ramuri,

ramurile și istoria lor.

O altă patrie am întemeiat

iar în copacul cu păsări

am înaintat.

Eram spațiu pentru nenorocirile lor

Și precum ele am plecat…

Totul e cale.

**

‘’Cronica ramurilor ‘’

‘’Oglinda drumului,

    Cronica ramurilor’’

I

O, vreme ploioasă,

dă-ne binecuvântările tale și inventează

pentru arbori un nor, o haină împletită

din tandrețea noastră.

stinge-le setea celor tânjind      

celor ce ne-au stins setea.

     O, vreme ploioasă…

Deodată, între fire și mine

au apărut o limbă și litere.

Aerul s-a transformat într-o scară,

Am început să merg

între spațiu și ochii mei,

rătăcind în beteala naturii.

Dacă ai fi călăreț, o, mesager de departe,

nostalgia mea ar fi fuga.

De-ai fi un pustiu, mâinile mele ar fi caravane.

De-ai fi o flacără, eu aș fi iubitul străin

care se îndreaptă spre ea

iar viziunea ar fi steaua mea.

O, mesager de departe …

**

”Cronica ramurilor”’

”Oglinda drumului,

”Cronica ramurilor

II

Vânturile m-au însoțit,

vânturile și pietrele lor profetice.

O piatră domină orașul,

o piatră e slujitoarea orașului,

o piatră imensă rostogolindu-se în inelul califului,

o piatră, o stea ușoară și luminoasă

pe care copilele și-o atârnă

între visele lor de copile

și ochii oglinzilor.

Îi încredințez pietrei

ce lasă ziua

din dărâmăturile sale,

în călătoria mea

ce lasă călătoria.

Piatra

e străbătută de un fir de repaus

în pânza lui se găsesc ochii mei,

și păduri și ploi.

Piatra e străbătută de un oraș

care renaște în fiecare noapte.

Fug, scormonesc în crăpăturile  lui.

Magicienii se pierd

în orașul de piatră.

dar eu încredinţez pietrei

ce lasă ziua din dărâmăturile sale,

ce lasă călătoria.

**

”Cronica ramurilor”

”Oglinda drumului,

Cronica ramurilor”

II

Vânturile m-au însoțit,

vânturile și pietrele lor profetice.

Și cei care intrând în flacără

plantează arborii viselor,

care deschid un portal

în cenușa păsărilor …

Înaintam…

Pașii noștri erau de grâu.

Înaintam…

… cei ce văd calea ca pe un cântec

ce izvorăște din pașii lor…

**

”Cronica ramurilor”

       ”Oglinda drumului,

               Cronica ramurilor”

II

Noi ne-am întâlnit

între spinarea potecii

și crupa ei.

…cei ce ivesc 

cetăți de asalt,

extind stăpânirea lor

până la capătul straniului

în premizele vegetalului…

Ne-am înclinat

în faţa drumului și în faţa cuibului lui.

Noi am văzut

magia dimensiunilor lui,

i-am auzit glasul.

… cei care stârnesc furtuna,

cei care vin

așa cum vine ora …

Privirea straniului – ploaie sau nor

sub genele noastre.

Am fost surprinși:

de ce nebunia nu și-a deschis

ferestrele la picioarele noastre?

Am fost uluiți …

… cei ce cutremură

apele secolelor…

**

”Cronica ramurilor”

”Oglinda drumului,

Cronica ramurilor”

II

Am salvat de la naufragiu

o patrie plutitoare…

… cei ce numesc nenumitul,

cei care sparg hotarele,

sunt cei ce sparg lacătele,

însemnează cărări pe potecă,

le depășesc …

Ne-am auzit ecoul

călătorind în iarbă.

Veneam

de la capătul mării.

…cei care se grăbesc

în mareea înaltă a viselor…

… eram

aurul nopţii şi al pustiilor

deasupra Granadei, peste Bukhara…

… cei care merg înainte

între flacără și metamorfoză…

… mergeam și mai departe…

Mă însoțeau cu toții …

În fiecare zi după somn,

mi-o povestește soarele:

**

”Cronica ramurilor”

”Oglinda drumului,

Cronica ramurilor”

II

Nadir cel Negru (1)

citește in numele Domnului și-al nenorocirii

legenda pâinii, poemul apei.

Pe Nadir cel Negru

îl poartă arborii.

Fiece ram e pumn și e sabie,

copt mai înainte de vară,

copt după vară.

Nadir cel Negru a dispărut

ca să revină în luna tichrîn (2)

când încep ploile…

… Mihyar (3) a văzut

cum soarele vine la mine

în fiecare zi, după somn,

cum apa nerăbdării

devine flacără

iar floarea pierdută în drum

e mai neînfricată ca o cetate.

––

(1) Nadir cel Negru: personaj istoric care supraviețuiește în memoria populară.

La fel ca Zenj, sclavii negri s-au revoltat împotriva puterii Califatului Bagdadului,

el reprezintă disidența și marginalitatea.

(2) tichrîn: luna octombrie

(3) Mihyar: dublul lui Adonis, alter ego-ul său.

**

”Cronica ramurilor”

” Oglinda drumului,

Cronica ramurilor”

III

Urmează povestea noastră:

jarul e-n noi,

în noi sunt victimele,

în noi plăcerea sării,

și voluptatea roșiei stele.

În noi trezirea erosului

în noi ofranda lui.

În noi lauda femeii

prăbușită pe pieptul cuceritorului

care închide povestea.

În noi un sânge gelos, ciudat, sacru și revărsat.

În noi e sclavul – și posesorul și posedatul.

 **

”Cronica ramurilor”

”Oglinda drumului,

”Cronica ramurilor

III

Pământu-și deschide casa

Pământul își acordează pașii la pașii mei.

Pentru mine mânia pământului,

fervoarea lui, versantul lui sălbatic,

sângele dominând, sângele poruncind,

urcând din îndepărtatul foc al veacurilor.

Pământul își deschide casa

Buricul pământului este un pat,

toate poveștile sunt legate într-un colier

care mă-inprejmuie …