Sophia de Mello Breyner Andresen, „Grădina pierdută – Jardim perdido”

Grădină înflorită, grădină imposibilă,

Care reverși de imagini, însă informe,

În tine, enormă, lumea a dizolvat

Întreaga ei iubire și singurătate.

A mistuit în flăcări verdele pomilor,

A revărsat către zări roșul rozelor,

Halucinată, orice făptură urca

Într-un tumult în care tot germina.

Lumina purta în sine o frământare

De ceruri, de zei și de iaduri,

Eterne, clipele-n tine purtau

Posibilul și suprimarea.

Dens, orice gest din tine s-a rupt

Dintr-un alt gest adânc în sine avut,

Căci tu purtai în tine mereu interzisă

O altă grădină pierdută însă posibilă.

-traducere de Catalina Franco-

---

Jardim em flor, jardim de impossessão,

Transbordante de imagens mas informe,

Em ti se dissolveu o mundo enorme,

Carregado de amor e solidão.

A verdura das árvores ardia,

O vermelho das rosas transbordava,

Alucinado cada ser subia

Num tumulto em que tudo germinava.

A luz trazia em si a agitação

De paraísos, deuses e de infernos,

E os instantes em ti eram eternos

De possibilidades e suspensão.

Mas cada gesto em ti se quebrou, denso

Dum gesto mais profundo em si contido,

Pois trazias em ti sempre suspenso

Outro jardim possível e perdido.