După ce poemul a sfâşiat haina zilelor
Am invitat vântul și i-am arătat drumul
pentru ca degetele lui să se facă
ace
și să coasă spațiul cu rămășițele timpului.
*
E teribil să faci un lucru util dintr-o poem sau dintr-o pictură! Inutilul este averea noastră.
*
Cum să merg către mine,
către poporului meu
cu sângele meu în flăcări și cu istoria mea în ruine
Sprijiniți-mă
în piept am un foc, am flaute
am munți și viță de vie, distanțe
am – târându-se – trupul veacurilor
stelele
Oglinzile – letopisețele
Oglinzile – spulberatele civilizații
Nu, lăsați-mă – eu aud cum
în cenușa mea
cântă glasuri
Le văd umblând
la fel
cum umblă copiii patriei mele
„Perla”
**
”Memoria vântului”
În fiece noapte tristețea aprinde
lampa
la patul bucuriei
și descifrează povestea iubirii.
**
”Începutul trupului, capătul oceanului”
„De vrei inima să-ți odihnești atunci
spune-le lacrimilor să obosească”,
spusese ea, ștergându-și o lacrimă.
**
Parfumul său – virgule și exclamații
în cartea trupului său.
**
Dragostea ei aleargă cu penele vântului
zboară-n înalt pe unde nu sunt hotare
pe cărările cerului cerului cerului zboară
**
”Povestea care sfâșie trupul femeii: Poem pe mai multe voci”
Am să mă rog pentru trupul meu
și am să-i spun să se roage cu mine
pentru locul tainelor lui, pentru lunile lui, pentru ale sale păduri și râuri.
Am să-l ascult
dansând fermecat. Și șoptind
cu farmec și bucurie:
Iarba e linii,
caietul – pământul
iar eu –
eu sunt cerneala locului.
**
”Sărbători”
Zorii se înalță năvalnic
Mâinile lui deschid cartea timpului
soarele întoarce pagina
****
Mă îndrept spre mine și spre tot ce vine.
*
Scrie. Este modul suveran de a te citi pe tine și de a asculta lumea.
*
Deschide-ți brațele, îmi place să văd cum între ele îmi tremură amintirea.
-traducere de Catalina Franco-
catalinafrancoblog 