Attilio Bertolucci, ”Bernardo la cinci ani – Bernardo a cinque anni”

Durerea este în ochiul tău sfios

în mâna copilărească stângace

durerea zilelor ce stau să vină

deja îți apasă osul subțire.

Când într-o zi liniștită toamna

torcându-și la soare firu-i de ceață

și–a oprit dintr-odată jocul

te-a lăsat singur unde sfârșește calea

atâtor splendide frunze de pe pământ

în noaptea când tuturor celor de aici

un gând ne vine în minte

despre anotimpul care se-apropie.

L-ai întâmpinat dând ușor din cap

și cu un zâmbet amar și ai rămas

o clipă umbră în umbră apoi ai alergat

la adăpostul spaimelor noastre.

-traducere de Catalina Franco-

_____________________________

Il dolore è nel tuo occhio timido

nella mano infantile che saluta senza grazia,

il dolore dei giorni che verranno

già pesa sulla tua ossatura fragile.

In un giorno d’autunno che dipana

quieto i suoi fili di nebbia nel sole

il gioco s’è fermato all’improvviso,

ti ha lasciato solo dove la strada finisce

splendida per tante foglie a terra

in una notte, sì che a tutti qui

è venuto un pensiero nella mente

della stagione che s’accosta rapida.

Tu hai salutato con un cenno debole

e un sorriso patito, sei rimasto

ombra nell’ombra un attimo, ora corri

a rifugiarti nella nostra ansia.