Adonis, azi!

~~~~~~~

Ce definiție mai înaltă a poeziei decât aceasta:

„Toată munca mea de poet se bazează pe această convingere că arta, poezia nu exprimă existența sau ființa umană, ci le completează. A exprima un lucru înseamnă întotdeauna a spune doar o parte din el, din fericire în plus. Când vorbesc, nu mă exprim, mă proiectez. Poezia, arta, sunt așadar o prelungire a existenței. Prin ele, nu caut să reproduc realitatea sau chiar să o înțeleg, ci să inventez o alta care să eclozeze și să continue să se desfășoare în afara și înaintea celei din care provine. ”

Adonis

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

”Vocile”

Aud voci ciudate pe drum.

Nu le poate discerne decât un muzeu destinat

copilăriei cuvântului.

**

”Călătoria”

Călătoria m-a învățat

să citesc în ora gravată

de mâna norului.

**

”Fără acoperire…”

Nicio acoperire pentru călătoria în frigul lumii aceste

nici una – decât limbajul

limbajul însă-i numai o pânză

si-i ciuruită de găuri.

**

”Muzica”

I

Luna – era așa tandră luna

pe când scotea apă din fântână,

și-și lua rămas bun.

Patul, culcușul, cearceaful – erau așa tandre

când ni se încurcau oasele

într-o prelungă îmbrățișare, și-l imploram pe îngerul veghei

să meargă pe podul lui

încetinindu-și mersul.

Stelele – erau așa tandre

– Cântau

de fiece dată când seara ne aducea

împreună

învestmântați în noi înșine.

**

”Lexiconul iubirii”

Spre noaptea imaginilor

Unde ne împărtășeam visele

Și pânzele

Marinelor iubirii

Descoperindu-le țărmuri:

Flux și reflux, ne înălțam coboram

Trupul meu călătorea

În nava

Nostalgiei,

Cântările mele în nava

Scânteilor –

Spre noaptea poeziei

**

Adonis, ”Amintirea vântului”

Mulțumesc timpului.

Mă ia în brațe

Eliberează drumul în urma lui.

**

”Atingând lumina”

E-n obiceiul chipului meu de a explora

călătoria genezei, calea începutului,

de a ghici

unde plinul devine gol,

unde întâiul devine primul,

unde poemul devine drumul

care se face carne.

E-n obiceiul chipului meu de-a fi zare

de-a descumpăni

până și vântul.

Și de aceea

câteodată,

soarele se înfățișează precum o ceață,

lumina se dăruiește cuvântului.

[…]

**

„Poemul lui Babel” – ”frunze în vânt”

strălucitor, vârtejul creează un poem și pleacă:

sporește spațiul pământului

**

”Amintirea vântului”

Iar aici dau drumul la stele

aruncând ancora

și întronându-mă

regele vânturilor

**

”Amintirea vântului”

Copacilor le place să asculte spațiul.

La fel și copacul-și lipește urechea

la pieptul vântului.

**

”Zeul iubirii”

mă iubesc și drumul și casa

și mă iubește în casă un vas roșu

ce e iubit şi de apă

și mă iubește un vecin

câmpul văzduhul focul și treieratul

și mă iubesc

brațele ocupate

vesele calme

și mă iubesc sfâșiatele așchii

în pieptul ostenit al fratelui meu

ascunse între

spicele secerate

ca niște rubine mai roșii

ca sângele roșu

zeul dragostei s-a născut pe-aceeași vreme cu mine

cu dragostea ce-o să fie când voi fi mort?

**

Cât de ciudat e-acest pact

între valuri şi mal

malul scrie nisipul

valul șterge scrisul

**

”Zocalo”

Calmează-te, liniștește-te, flutur al sensului.

Imaginile însăilează aripi, spațiul

însăilează cerneala.

Așa pun eu lucrurile

între paranteze

și-mi deprind calea între ale sale semne

Am înșeuat armăsari pe care nu i-am atins și am atins

stele de nevăzut.

**

”Poveste care sfâșie trupul unei femei: Poem pe mai multe voci”

[…]

Amurg deplin. Amurgul meu îmi este iubit

Amurgul Celui Pierdut

Nu cer ajutor nu cer adăpost.

Trupul meu nu-i baston ca să devină șarpe.

Nici îngerii nu-s domnii mei

Mă rog pentru trupul și numele meu –

Sub piele, în plămâni, ia formă

celula vie

iar în răsufletul liber – un ocean.

Oceanul plecării care se întinde până la marginea lumilor.

Sevă de libertate – oceanul.

Plecare între mine și mine.

Pașii mei urmăresc ritmul trupului meu –

iar atunci percep nesfârșitul.

**

”Lexiconul iubirii”

Doarme

Chipu-i e floare, e trandafir

Culorile-i se întretaie

Culorile-i se separă

Uneori arde jarul

Uneori e gardenie și iasomie

Uneori steaua

Plutind pe barca-i de nufăr

**

”Dîwânul persian”

Mujbir as-Siqilli (perioada post-abbasidă)

Un poem rătăcitor mi-a speriat somnul,

Noaptea mi-am petrecut-o

rătăcitor

prin versul lui.