William Butler Yeats, „Își amintește de frumusețea uitată – He Remembers Forgotten Beauty”

William Butler Yeats, „Își amintește de frumusețea uitată – He Remembers Forgotten Beauty”

Când la pieptu-mi te strâng, mi-apăs
Inima pe frumusețea
De mult din lume pierită;
Regii și-aruncă coroana cu nestemate
În negre fântâni, când le fug armatele;
Povești de iubire țesute
De doamnele visătoare,
În fir de mătase, pe pânză,
Îngrașă molii ucigătoare;
Trandafiri, cândva împletiți
În părul femeilor, crini
Proaspeți ca roua, purtați
De-a lungul sacrelor coridoare, și
Așa nori cenușii de tămâie urcând,
Încât numai ochii lui Dumnezeu
Nu s-au închis:
Căci pieptul palid și mâna duioasă
Vin dintr-o țară mai grea de vise,
Și – pentru o oră – mai grea de vise ca asta:
Iar, când între două săruturi suspini,
Aud cum, albă, oftează chiar Frumusețea
După acele ore în care
Totul
Ca roua o să dispară,
Fără doar dacă, flacără-n flacără,
Și adânc în adânc,
Și tron peste tron, ​​pe jumătate dormind,
Cu sabia sprijinită
Pe genunchii de fier,
Vor sta să gândească
La solitara lor taină.

-traducere de Catalina Franco-
_________________________________

When my arms wrap you round I press
My heart upon the loveliness
That has long faded from the world;
The jewelled crowns that kings have hurled
In shadowy pools, when armies fled;
The love-tales wrought with silken thread
By dreaming ladies upon cloth
That has made fat the murderous moth;
The roses that of old time were
Woven by ladies in their hair,
The dew-cold lilies ladies bore
Through many a sacred corridor
Where such grey clouds of incense rose
That only God’s eyes did not close:
For that pale breast and lingering hand
Come from a more dream-heavy land,
A more dream-heavy hour than this;
And when you sigh from kiss to kiss
I hear white Beauty sighing, too,
For hours when all must fade like dew,
But flame on flame, and deep on deep,
Throne over throne where in half sleep,
Their swords upon their iron knees,
Brood her high lonely mysteries.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s