Paul Celan, ”Cunună de septembrie – Septemberkrone”

Se-aude ciocănitoarea bătând un timp milostiv în ram:

așa că eu torn uleiul pe frasin, pe tei și pe fag.

Flutur spre-un nor. Și-mi împodobesc zdrențuitul vestmânt.

Și legăn toporul de argint înaintea steluței în vânt.

Cu țesături de mătase se împodobește cerul la răsărit:

e-n păienjenișul runelor toamnei numele tău iubit.

De rafia cerească, inima mi-am legat-o cu catifea pământească,

și plâng, când vântul se-înalță, ca să poți tu fără vaiet să cânți,

începi acum?

Dovleacu-însorit coboară înspre mine de-a rostogolul:

O vreme a vindecării se-aude pe bolovanii drumului.

Așa că nici cel din urmă nu e al meu, ci doar prietenosul aur.

Așa că și pentru tine, cum a făcut pentru mine, o să se urce vălul acela de ploaie.

-traducere de Catalina Franco-

_____________________________

Es trommelt der Specht an den Ast die barmherzige Zeit:

so gieß ich das Öl über Esche und Buche und Linde.

Und winke der Wolke. Und schmücke mein lumpiges Kleid.

Und schwinge die silberne Axt vor dem Sternlein im Winde.

Beschwert sind die östlichen Himmel mit Seidengewebe:

dein lieblicher Name, des Herbstes Runengespinst.

Ach band ich mit irdischem Bast mein Herz an die himmlische Rebe

und wein, wenn der Wind sich nun hebt, daß du klaglos zu singen

beginnst?

Herunter zu mir kommt der sonnige Kürbis gerollt:

erschallt ist die heilende Zeit auf den holprigen Wegen.

So ist auch das letzte nicht mein, doch ein freundliches Gold.

So lüftet sich dir noch wie mir jener Schleier aus Regen.