Sylvia Plath, ”Oglinda – Mirror”

Sunt argintie și clară. N-am preconcepții.

Indiferent ce văd, eu înghit imediat, exact

Așa cum e, neîncețoșat de iubire ori ostilitate.

Nu-s crudă, ci numai onestă,

Ochiul unui mic zeu, cu patru colțuri.

Cel mai ades meditez pe un perete opus.

E trandafiriu și cu pete. Privit atât de mult,

Încât cred că-i parte din inima mea. Ea tremură

Însă. Și iar și iar ne separă chipul și întunericul.

Acum sunt un lac. Asupra-mi se-apleacă o femeie

Care-n ce vede scrutează cine-i cu-adevărat.

Se întoarce spre cei ce-o mint, o lumânare ori lună.

Și eu îi întorc privirea, și i-o oglindesc fidel.

Mă răsplătește cu lacrimi și cu mișcări din mână.

Sunt important pentru ea. Ea vine și pleacă.

În fiece zi chipul ei înlocuiește întunericul.

În mine-a înecat o copilă, și în mine o bătrână

Zi de zi se ridică spre ea, ca un pește teribil.

–traducere de Catalina Franco-

______________________________

I am silver and exact. I have no preconceptions.

Whatever I see I swallow immediately

Just as it is, unmisted by love or dislike.

I am not cruel, only truthful ‚

The eye of a little god, four-cornered.

Most of the time I meditate on the opposite wall.

It is pink, with speckles. I have looked at it so long

I think it is part of my heart. But it flickers.

Faces and darkness separate us over and over.

Now I am a lake. A woman bends over me,

Searching my reaches for what she really is.

Then she turns to those liars, the candles or the moon.

I see her back, and reflect it faithfully.

She rewards me with tears and an agitation of hands.

I am important to her. She comes and goes.

Each morning it is her face that replaces the darkness.

In me she has drowned a young girl, and in me an old woman

Rises toward her day after day, like a terrible fish.