Raymond Carver, ”Fericirea – Happiness”

E așa devreme că-i încă aproape întuneric.

Stau lângă fereastră cu o cafea,

cu cele obișnuite de dimineață,

nu-mi trece nimic prin gând.

Când îl văd pe băiat cu prietenul lui

mergând pe drum

ca să livreze ziarul.

Poartă șapcă, pulovăr,

unul din ei are o geantă pe umăr.

Sunt așa fericiți

– băieții ăștia – nu spun nimic.

Cred că dac-ar putea s-ar lipi

unul de brațul altuia.

E dimineață devreme,

și ei fac asta împreună.

Ei vin încet, fără grabă.

Cerul se luminează,

deși palidă, luna încă atârnă deasupra apei.

Atâta frumusețe, încât,

pentru o clipă,

nici moarte și nici ambiție – nici chiar iubire –

nu intră în asta.

O, fericirea. Trece pe aici

pe neașteptate. Apare, într-adevăr,

fiece dimineață ne-o spune.

-traducere de Catalina Franco–

_______________________________

So early it’s still almost dark out.

I’m near the window with coffee,

and the usual early morning stuff

that passes for thought.

When I see the boy and his friend

walking up the road

to deliver the newspaper.

They wear caps and sweaters,

and one boy has a bag over his shoulder.

They are so happy

they aren’t saying anything, these boys.

I think if they could, they would take

each other’s arm.

It’s early in the morning,

and they are doing this thing together.

They come on, slowly.

The sky is taking on light,

though the moon still hangs pale over the water.

Such beauty that for a minute

death and ambition, even love,

doesn’t enter into this.

Happiness. It comes on

unexpectedly. And goes beyond, really,

any early morning talk about it.