Rainer Maria Rilke,”Doamnă în oglindă – Dame vor dem Spiegel”

I
Ca într-un leac de-adormit
topește ea încet în albul fluid
al oglinzii figura ei obosită;
surâsu-i e doar înăuntru.
Și-așteaptă să se ridice
fluidul; apoi și-așează-n
oglindă părul și minunații ei
umeri goi în haina de seară,
și din imaginea ei bea tăcut.
Bea ce – prudent scrutând –
ar bea un iubit în delirul beției;
apoi își cheamă și camerista,

abia când jos în oglindă,
printre lumini și dulapuri,
își află și negura orei târzii.


II
Ca într-un leac de-adormit
topește ea-încet în fluidul
oglinzii figura ei obosită;
surâsu-i e doar înăuntru.
Și-așteaptă să se ridice
fluidul; părul apoi și-l așează-n
oglindă, și minunații ei
umeri goi în haina de seară,
și din imaginea ei bea tăcut. Bea
ce ar bea un iubit în delirul beției,
prudent scrutând; și abia apoi camerista
și-o cheamă, când în partea de jos
a oglinzii, printre lumini, și dulapuri
ea află și negura vârstei târzii.

-traducere de Catalina Franco-
_________________________

Wie in einem Schlaftrunk Spezerein
löst sie leise in dem flüssigklaren
Spiegel ihr ermüdetes Gebaren;
und sie tut ihr Lächeln ganz hinein.
Und sie wartet, dass die Flüssigkeit
davon steigt; dann gießt sie ihre Haare
in den Spiegel und, die wunderbare
Schulter hebend aus dem Abendkleid,
trinkt sie still aus ihrem Bild. Sie trinkt,
was ein Liebender im Taumel tränke,
prüfend, voller Misstraun; und sie winkt
erst der Zofe, wenn sie auf dem Grunde
ihres Spiegels Lichter findet, Schränke
und das Trübe einer späten Stunde.