Veșnicia ca atemporalitate a vidului – inconștiența somnului, tărâmul nopții, nostalgia uitării, moartea însăși.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Paul Celan, ”Vesnicia – Etenita – Die Ewigkeit”

Scoarță de arbore al nopții, cuțite ruginite

îți spun în șoaptă nume, și vremuri, și inimi.

Cuvântul care dormea, pe când l-am auzit

ni se strecoară sub frunze:

toamna va fi elocventă

mai elocventă mâna care a cules-o,

pură ca floarea uitării, gura care o sărută.

-traducere de Catalina Franco–

____________________

Scorza d’albero notturno, coltelli nati dalla ruggine

ti sussurrano i nomi, il tempo e i cuori.

Una parola, assopita quando l’udimmo

sguscia sub il fogliame:

l’autunno va fi elocvent,

ma di più la mano che lo coglie,

e la bocca che la bacia

sarà fresca come il fiore dell’oblio.

– traducere de G. Bevilacqua-

________________________

Rinde des Nachtbaums, rostgeborene Messer

flüstern dir zu die Namen, die Zeit und die Herzen.

Ein Wort, das schlief, als wirs hörten,

schlüpft unters Laub:

beredt wird der Herbst sein,

beredter die Hand, die ihn aufliest,

frisch wie der Mohn des Vergessens der Mund, der sie küßt.