Raymond Carver, ”Fericirea – Happiness”

E așa devreme că-i încă aproape întuneric.

Stau lângă fereastră cu o cafea,

cu cele obișnuite de dimineață,

nu-mi trece nimic prin gând.

Când îl văd pe băiat cu prietenul lui

mergând pe drum

ca să livreze ziarul.

Poartă șapcă, pulovăr,

unul din ei are o geantă pe umăr.

Sunt așa fericiți

– băieții ăștia – nu spun nimic.

Cred că dac-ar putea s-ar lipi

unul de brațul altuia.

E dimineață devreme,

și ei fac asta împreună.

Ei vin încet, fără grabă.

Cerul se luminează,

deși palidă, luna încă atârnă deasupra apei.

Atâta frumusețe, încât,

pentru o clipă,

nici moarte și nici ambiție – nici chiar iubire –

nu intră în asta.

O, fericirea. Trece pe aici

pe neașteptate. Apare, într-adevăr,

fiece dimineață ne-o spune.

-traducere de Catalina Franco–

_______________________________

So early it’s still almost dark out.

I’m near the window with coffee,

and the usual early morning stuff

that passes for thought.

When I see the boy and his friend

walking up the road

to deliver the newspaper.

They wear caps and sweaters,

and one boy has a bag over his shoulder.

They are so happy

they aren’t saying anything, these boys.

I think if they could, they would take

each other’s arm.

It’s early in the morning,

and they are doing this thing together.

They come on, slowly.

The sky is taking on light,

though the moon still hangs pale over the water.

Such beauty that for a minute

death and ambition, even love,

doesn’t enter into this.

Happiness. It comes on

unexpectedly. And goes beyond, really,

any early morning talk about it.

Elizabeth Barrett Browning ,”Sonete portugheze – Portugiesische Sonette – Sonetti dal portoghese – Sonnets from the Portuguese ”

Când sufletele noastre, drepte, puternice,

Față în față, tăcut, tot mai strâns, se apropie,

Până ce-aripile lor întinse nu se mai pot opri

Și iau foc, – cât de amarnic de rău poate fi

Pe pământ, încât să nu putem să fim aici

Mai mult timp fericiți? Gândește! Îngerii,

În înălțimi, ne-ar putea sili și ar putea dori

Cântecul nostru perfect de aur să-l tulbure,

Într-o adâncă tăcere aruncându-l. Să stăm

Mai bine aici pe pământ, Iubite, unde ostilul,

Nepotrivitul fel de a fi al omului îndepărtează

Făpturile pure, și le desparte, să ne îngăduim

Un loc spre a sta și-a iubi, fie și pentru o zi,

Desi de ceasul morții îngrădiți, și de întuneric.

-traducere de Catalina Franco-

______________________________

Wenn schweigend, Angesicht in Angesicht,

sich unsrer Seelen ragende Gestalten

so nahe stehn, daß, nicht mehr zu verhalten,

ihr Feuerschein aus ihren Flügeln bricht:

was tut uns diese Erde dann noch Banges?

Und stiegst du lieber durch die Engel? Kaum;-

sie schütteten uns Sterne des Gesanges

in unsres Schweigens lieben tiefen Raum.

Nein, laß uns besser auf der Erde bleiben,

wo alles Trübe, was die andern treiben,

die Reinen einzeln zueinander hebt.

Da ist gerade Platz zum Stehn und Lieben

für einen Tag, von Dunkelheit umschwebt

und von der Todesstunde rund umschrieben.

-In der Übersetzung von Rainer Maria Rilke-

_____________________________________

Quando forti e diritte le nostre anime

si stringono in silenzio sempre più vicine,

finché le punte ricurve delle loro ali

aperte prendono fuoco, quale amaro

torto può farci la terra per impedirci

d’essere a lungo felici? Pensa! Mentre

saliamo in alto, gli angeli, incalzandoci,

sfere d’oro di canto perfetto vorrebbero

far cadere nel nostro profondo e caro

silenzio. Ma, amore, restiamo sulla terra

dove l’avverso, indegno umore degli umani

fugge gli spiriti puri, li isola e consente

un luogo dove stare, amare per un giorno,

con l’ombra e l’ora della morte intorno.

-Traduzione di Francesco Dalessandro-

_____________

When our two souls stand up erect and strong,

Face to face, silent, drawing nigh and nigher,

Until the lengthening wings break into fire

At either curvèd point,–what bitter wrong

Can the earth do to us, that we should not long

Be here contented? Think! In mounting higher,

The angels would press on us and aspire

To drop some golden orb of perfect song

Into our deep, dear silence. Let us stay

Rather on earth, Belovèd,–where the unfit

Contrarious moods of men recoil away

And isolate pure spirits, and permit

A place to stand and love in for a day,

With darkness and the death-hour rounding it.

Edna St. Vincent Millay, ”Recuerdo”

Eram așa obosiți, eram așa de voioși –

Umblasem înainte – înapoi toată noaptea c-un feribot;

Era luminos și pustiu și mirosea puternic a grajd –

Dar ne-am uitat la un foc, ne-am aplecat peste-o masă,

Pe-un vârf de deal ne-am întins sub o lună firavă;

Necontenit fluieraseră șlepuri, curând veniseră zorii.

Eram așa obosiți, eram așa de voioși –

Umblasem înainte – înapoi noaptea întreagă cu feribotul;

Și tu ai mâncat un măr, iar eu am mâncat o pară,

Ne cumpărasem pe-aiurea câte o pungă întreagă;

Cerul s-a stins obosit, mai apoi, venise rece un vânt,

Dintr-o găleată de aur, un soare apărea picurând.

Eram așa obosiți, eram așa de voioși –

Umblasem până în zori noaptea întreagă c-un feribot;

„Buna ziua, măicuță!”, spusesem unei bătrâne cu șal,

Am cumpărat și-un ziar, nu l-a citit niciunul din noi;

Ea tânguitor ne-a răspuns: „Să aibă Domnul milă de voi!”

I-am dat toți banii, păstrasem doar pentru metrou.

-traducere de Catalina Franco-

______________________________

We were very tired, we were very merry —

We had gone back and forth all night upon the ferry.

It was bare and bright, and smelled like a stable —

But we looked into a fire, we leaned across a table,

We lay on the hill-top underneath the moon;

And the whistles kept blowing, and the dawn came soon.

We were very tired, we were very merry —

We had gone back and forth all night on the ferry;

And you ate an apple, and I ate a pear,

From a dozen of each we had bought somewhere;

And the sky went wan, and the wind came cold,

And the sun rose dripping, a bucketful of gold.

We were very tired, we were very merry,

We had gone back and forth all night on the ferry.

We hailed, „Good morrow, mother!” to a shawl-covered head,

And bought a morning paper, which neither of us read;

And she wept, „God bless you!” for the apples and the pears,

And we gave her all our money but our subway fares.

Fernando Pessoa, ” Noroc – dacă ți-a fost dat – Sorte se a sorte é dada”

Ești tu de unul singur, nimeni n-o știe. Taci și prefă-te

Însă prefă-te fără să te prefaci.

Nu te-aștepta la nimic din ce deja nu e-n tine,

Oricare din tine e totul

Ai soare dacă e soare, ramuri de cauți ramuri,

Noroc – dacă ți-a fost dat.

-traducere de Catalina Franco-

_________________________________

Estás só. Ninguém o sabe. Cala e finge.

Mas finge sem fingires.

Nada speres que em ti já não exista,

Cada um consigo é tudo

Tens sol se há sol, ramos se ramos buscas,

Sorte se a sorte é dada.

Mă vezi: așa ușor sunt făcut, așa de înăuntrul lucrurilor, încât umblu cu cerurile – Tu mi vedi: così lieve son fatto, così dentro alle cose, che cammino coi cieli.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Salvatore Quasimodo, ”Toamnă – Autunno”

Pe tine, toamnă blândă, te am în mine,

spre apele tale m-aplec ca să beau cerul,

fugă suavă de arbori și de prăpăstii.

Aspra durere a nașterii

alăturea ție mă află;

în tine

mă prăbușesc și mă vindec:

sărman obiect căzut

și adunat de pământ.

-traducere de Catalina Franco-

_____________________________

Autunno mansueto, io mi posseggo

e piego alle tue acque a bermi il cielo,

fuga soave d’alberi e d’abissi.

Aspra pena del nascere

mi trova a te congiunto;

e in te mi schianto e risano:

povera cosa caduta

che la terra raccoglie.

Edna St. Vincent Millay, ”Pentru Kathleen – A Kathleen – To Kathleen”

Cum odinioară, și astăzi poetul, în beznă,

într-o mansardă nenorocită și rece,

foame și frig fiindu-i, va trebui să scrie

despre anume lucruri: de tine, de floare, de cântec;

cum întru Frumusețe să-și dăruiască viața,

și cum să facă să dăinuie

doar Frumusețea aceea nepieritoare

atâta timp cât există cântec și floare,

și câta vreme ești tu.

-traducere de Catalina Franco–

________________________________

Come un tempo anche oggi il poeta

in una buia, gelida e misera soffitta

deve patire fame, freddo e scrivere

su cose come il fiore, il canto e tu;

e come un tempo dare la sua vita

in dono alla Bellezza, per farla sopravvivere,

quella Bellezza che non può morire

finché ci sono i fiori, il canto e tu.

-Traduzione di Silvio Raffo-

______________________________

Still must the poet as of old,

In barren attic bleak and cold,

Starve, freeze, and fashion verses to

Such things as flowers and song and you;

Still as of old his being give

In Beauty’s name, while she may live,

Beauty that may not die as long

As there are flowers and you and song.

Veșnicia ca atemporalitate a vidului – inconștiența somnului, tărâmul nopții, nostalgia uitării, moartea însăși.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Paul Celan, ”Vesnicia – Etenita – Die Ewigkeit”

Scoarță de arbore al nopții, cuțite ruginite

îți spun în șoaptă nume, și vremuri, și inimi.

Cuvântul care dormea, pe când l-am auzit

ni se strecoară sub frunze:

toamna va fi elocventă

mai elocventă mâna care a cules-o,

pură ca floarea uitării, gura care o sărută.

-traducere de Catalina Franco–

____________________

Scorza d’albero notturno, coltelli nati dalla ruggine

ti sussurrano i nomi, il tempo e i cuori.

Una parola, assopita quando l’udimmo

sguscia sub il fogliame:

l’autunno va fi elocvent,

ma di più la mano che lo coglie,

e la bocca che la bacia

sarà fresca come il fiore dell’oblio.

– traducere de G. Bevilacqua-

________________________

Rinde des Nachtbaums, rostgeborene Messer

flüstern dir zu die Namen, die Zeit und die Herzen.

Ein Wort, das schlief, als wirs hörten,

schlüpft unters Laub:

beredt wird der Herbst sein,

beredter die Hand, die ihn aufliest,

frisch wie der Mohn des Vergessens der Mund, der sie küßt.

din ”Divina Comedie”, de Dante Alighieri

„O, doamnă, în care-mi veghează nădejdea,

tu care ai suferit lăsându-mi în iad

câteva urme ale tale spre mântuirea mea,

în toate acele lucruri mărețe pe care le vedeam

ca urme ale adâncii puterii din inima ta

îți recunosc și virtutea și harul.

Am fost iobag iar tu m-ai eliberat

prin toate mijloacele și pe căile toate

ce pentru asta erau în toată puterea ta.

Păstrează în mine această măreție,

astfel ca sufletul meu, vindecat mulțumită ție,

de trupu-i să se desprindă în toată grația ta”.

Astfel rugatu-m-am eu, iar ea (deși părea

așa depărtată) mie-mi surâse, la mine s-a uitat,

apoi din nou s-a întors spre fântâna cea veșnică.

-traducere de Catalina Francu-

_________________________________

”O donna in cui la mia speranza vige,

e che soffristi per la mia salute

in inferno lasciar le tue vestige,

di tante cose quant’ i’ ho vedute,

dal tuo podere e da la tua bontate

riconosco la grazia e la virtute.

Tu m’hai di servo tratto a libertate

per tutte quelle vie, per tutt’ i modi

che di ciò fare avei la potestate.

La tua magnificenza in me custodi,

sì che l’anima mia, che fatt’ hai sana,

piacente a te dal corpo si disnodi ”

Così orai ; e quella, sì lontana

come parea, sorrise e riguardommi ;

poi si tornò a l’etterna fontana.

**

https://catalinafrancoblog.wordpress.com/…/didier-smal…/

Percy Bysshe Shelley, ”Nopții – To Night – A la Nuit”

Moartea veni-va când vei fi murit,

Curând, prea curând –

Somnul veni-va când vei fi pierit;

Nu cer de niciunde ceva,

Te rog, noapte iubită –

Dulce fie-ți apropierea,

Vino curând, curând!

-traducere de Catalina Franco-

_________________________

La Mort viendra quand tu seras mort,

Tôt, trop tôt –

Le sommeil viendra quand tu seras envolé ;

Je ne veux la faveur ni de l’une ni de l’autre

Je te demande, Nuit adorée –

Que ton arrivée soit rapide,

Viens vite, viens vite !

-Traduction de Léon-Marc Levy-

__________________________

Death will come when thou are dead,

Soon, too soon –

Sleep will come when thou art fled ;

Of neither would I ask the boon

I ask of thee, beloved Night –

Swift be thine approaching flight,

Come soon, soon !

Heinrich Heine, ”Eram vara – Ich war de Sommer”

Tremură galben frunzișul,

Frunzele-s duse de vânt –

Vai, tot ce iubesc și e sfânt

Pălește și piere-n mormânt.

Soarele, peste păduri,

Pâlpâie dureros. Sunt

Cele din urma săruturi

Din vara care pleacă.

Simt cum îmi vine să plâng

Din tot adâncul inimii;

Din nou aminte mi-aduc

De ceasul despărțirii.

Să te părăsesc – trebuia,

Știam c-ai să mori curând!

Eram vara care pleca

Erai, pe moarte, pădurea.

-traducere de Catalina Franco-

____________________________

Das gelbe Laub erzittert,

Es fallen die Blätter herab –

Ach, Alles, was hold und lieblich,

Verwelkt und sinkt ins Grab.

Die Wipfel des Waldes umflimmert

Ein schmerzlicher Sonnenschein;

Das mögen die letzten Küsse

Des scheidenden Sommers sein.

Mir ist, als müßt ich weinen

Aus tiefstem Herzensgrund;

Dies Bild erinnert mich wieder

An unsre Abschiedsstund.

Ich mußte dich verlassen,

Und wußte, du stürbest bald!

Ich war der scheidende Sommer,

Du warst der sterbende Wald.