Rose Ausländer, ”O lume nouă – Eine neue Welt”

Cupe de aur se rostogolesc pe pământ,

în vinuri se amestecă praful.

în gura mea vinul pare amar,

părul meu tânăr se veștejește ca frunza.

Apropierile – toate-s din ce în ce mai departe:

miresmele luncii, roua, vârtejul culorilor.

Se pierde totul din toate ce-au mai rămas,

din tot ce cândva a știut despre toată

splendoarea aceea.

Încă o dată o să trăim în miezul dulce,

până ce iarăși or să reverse sevele sudului,

iar în pântecul anemonei

din nou o vară va încerca să se umfle.

Și vom voi a răbda încă o mie de morți,

ca un monarh care-și poartă coroana,

până ce zilelor noastre un zeu depărtat

o să le-aștearnă un alt val la picioare.

-traducere de Catalina Franco-

_______________________________

Goldnte Becher rollen auf dem Grunde,

und der Wein vermengt sich mit dem Staub.

Bitter schmeckt der Wein in meinem Munde,

und es welkt das junge Haar wie Laub.

Immer ferner rücken alle Nähen:

Wiesendüfte, Tau und Farbentanz.

Was verblieb, kann keiner überstehen,

der einst wußte um den ganzen Glanz.

Einmal noch im süßen Kerne wohnen,

bis der Saft des Südens überquillt,

und im Honigschoß der Anemonen

noch erfahren, wie ein Sommer schwillt.

Wollen wir die tausend Tode tragen,

wie ein König seine Krone trägt,

bis der Gott der Ferne unsern Tagen

eine neue Well zu Füßen legt.