Wilhelm Lehmann, ”Răsuflet – Atemholen”

Verde miros de otavă plutește pe drum,

E august. Și nu-i niciun nor.

Și niciun vânt aspru nu înfurie trecătorile,

Numai semințele de ciulin îl tot cântăresc ușor.

Războaiele lumii sunt numai poveste aici,

Un joc de fluturi, vremea mai dăinuie încă.

Mozart făcea simfonii, Shakespeare scria poezii,

Așa că fii gata ca să-i asculți.

Cade un măr. Rumegă vaca.

În dreptul gardului viu se înseninează marea.

Pe Don Giovanni l-aud gâdilând țitera,

Vâslind, Bassanio, din Belmont aduce pe Portia.

Chiar și cei indignați pot fi încă înduplecați,

Chiar și Timon al Atenei, și chiar și regele Lear.

Ce ei au suferit i-a ocrotit și salvat de uitare.

Ei chiar îți vorbesc. Ei chiar stau cu tine.

Timpul stă în loc. Iar melcii își înconjoară

Casa. De veacuri bântuie blând râsul tăcut

Al Cordeliei. Nu s-a schimbat de-a lungul anilor.

Cu ea sunt tânăr, cu regele sunt bătrân.

-traducere de Catalina Franco-

_______________________________

Der Duft des zweiten Heus schwebt auf dem Wege,

Es ist August. Kein Wolkenzug.

Kein grober Wind ist auf den Gängen rege,

Nur Distelsame wiegt ihm leicht genug.

Der Krieg der Welt ist hier verklungene Geschichte,

Ein Spiel der Schmetterlinge, weilt die Zeit.

Mozart hat komponiert, und Shakespeare schrieb Gedichte,

So sei zu hören sie bereit.

Ein Apfel fällt. Die Kühe rupfen.

Im Heckenausschnitt blaut das Meer.

Die Zither hör ich Don Giovanni zupfen,

Bassanio rudert Portia von Belmont her.

Auch die Empörten lassen sich erbitten,

Auch Timon von Athen und König Lear.

Vor dem Vergessen schützt sie, was sie litten.

Sie sprechen schon. Sie setzen sich zu dir.

Die Zeit steht still. Die Zirkelschnecke bändert

Ihr Haus. Kordelias leises Lachen hallt

Durch die Jahrhunderte. Es hat sich nicht geändert.

Jung bin mit ihr ich, mit dem König alt.