Nizar Qabbani, ”Școala Iubirii”

Dragostea ta m-a învățat să fiu trist,

Iar eu de veacuri aveam nevoie de o femeie ce m-ar putea face trist,

Aveam nevoie de o femeie

Să mă facă să plâng pe umărul ei ca o pasăre,

Aveam nevoie de o femeie care să strângă fărâmele mele de sticlă spartă.

O, doamnă, dragostea ta m-a învățat rele obiceiuri,

Să încerc să prezic viitorul, în zațul cafelei, de-o mie de ori pe noapte

Să încerc leacul vindecătorilor și să întreb ghicitoarele,

M-a învățat să ies și să pieptăn străzile,

Să-ți caut chipu-n lumină ca și în ploaie,

Umbra să-ți urmăresc în chipul străinilor,

Să-ți vânez aura chiar și-n articole de ziare!

Să adun milioane de stele din ochii tăi.

Dragostea ta m-a învățat să hoinăresc ore întregi

în căutarea unei coame sălbatice

invidiată de toți țiganii,

a unui chip, a unei voci

unde să aflu toate fețele și toate vocile…

Iubirea ta, doamnă, m-a dus în cetatea tristeții

Iar înaintea iubirii tale eu nu știusem ce este tristețea,

Nu am știut niciodată că lacrima e a Omului

Și că, fără de lacrimi, Omul nu e decât amintire.

Dragostea ta m-a învățat sa ma port precum un copil,

Să desenez fața ta cu creta pe zid,

Pe pânzele bărcilor de pescuit,

Pe clopotele bisericii, pe troițe.

Dragostea ta m-a învățat că se poate schimba harta timpului,

M-a învățat că atunci când iubesc,

Pământul se-oprește!

Am citit basme pentru copii,

Am intrat în palate de regi,

Am visat că mă însor cu fiica sultanului,

Cu ochi mai senini ca apa lagunei,

Cu buze mai mândre ca floarea de rodie.

Am visat că-i ofer coliere de perlă și de coral.

Dragostea ta m-a învățat delirul,

M-a învățat cum viața fuge

Fără s-ajung la fiica sultanului.

Dragostea ta m-a învățat

Să te iubesc în fiece lucru mic,

În pomii goi ai toamnei, în frunzele uscate și îngălbenite,

În ziua ploioasă, în furtună,

În cafeneaua mică, unde seara ne bem

Cafeaua neagră.

Dragostea ta m-a învățat

Să-mi aflu adăpost într-un hotel fără nume,

Într-o biserică fără de nume,

În cafenele fără de nume.

Dragostea ta m-a învățat

Cum noaptea sporește

Durerea străinilor;

Dragostea ta m-a învățat

Să plâng fără motiv,

M-a învățat coșmarul.

Dragostea ta m-a învățat să fiu trist,

Iar eu de veacuri aveam nevoie de o femeie care să mă întristeze,

Aveam nevoie de o femeie

Să mă facă să plâng în brațele ei ca o pasăre,

Aveam nevoie de o femeie care să strângă fărâmele mele de sticlă spartă.

____________

-traducere de Catalina Franco–