Frank Romeiß, ”Nădejde, tu – Du, die hoffnung”

tu, voce, refugiu al delicatelor mele coarde

cu mâinile împreunate spre a fi blânde

te chem din nou contra lucrurilor abominabile:

vino! închide-mă în catifeaua ta!

tu dor, râu sălbatic în fața zidului prăbușit

care cumva și cândva va fi să forțeze drumul

atunci când tristețea dulcilor amintiri

mâine deja ne va fi unit, fă-o tu să răsune.

nădejde, tu, adăpostul inimii mele rănite

ce pentru cel beat sclipește precum un vin auriu

te chem cu puterea unor prea-înalte porunce:

vino! închide-mă în catifeaua ta!

-traducere de Catalina Franco-

____________________________

du stimme, zuflucht meiner zarten saiten

mit händen fest um sanft zu sein

ich ruf dich wider die verächtlichkeiten:

komm! schließ in deinen samt mich ein!

du sehnsucht, wilde flut vor stumpfer mauer

die irgendwie und -wann den weg erzwingt

wenn der erinnerungen süße trauer

uns morgen schon vereint, zum klingen bringt.

du hoffnung, obdach meiner wunden seele

die trunken macht wie schimmernd goldner wein

ich rufe dich laut höherem befehle:

komm! schließ in deinen samt mich ein!