Edgar Allan Poe, ”Steaua nopții – Evening Star”

Era în amiaza verii,

Noaptea era înaltă;

Stelele, pe cărările lor,

Palid clipeau în lumina

Lunii reci și strălucitoare,

Înconjurând planetele sclave,

Stăpână absolută a cerurilor,

Și peste întinderea valurilor.

Eu m-am uitat o vreme

La recele ei surâs;

Prea rece – vai, pentru mine –

Ca un giulgiu trecu,

Un nor ca un caier,

Și m-am întors la tine,

Stea mândră a nopții,

La flacăra ta depărtată,

Fiindcă mai dragă mi-e raza ta;

Fiindcă mai mult mă bucură

Partea aceea mândră

A cerului noaptea,

Și mult mai mult admir

Focul tău depărtat,

Decât prea recea lumină pală.

-traducere de Catalina Franco-

_________________________

’Twas noontide of summer,

And mid-time of night;

And stars, in their orbits,

Shone pale, thro’ the light

Of the brighter, cold moon,

Mid planets her slaves,

Herself in the Heavens,

Her beam on the waves.

I gaz’d awhile

On her cold smile;

Too cold — too cold for me —

There pass’d, as a shroud,

A fleecy cloud,

And I turn’d away to thee,

Proud Evening Star,

In thy glory afar,

And dearer thy beam shall be;

For joy to my heart

Is the proud part

Thou bearest in Heav’n at night,

And more I admire

Thy distant fire,

Than that colder, lowly light.