Juan Ramón Jiménez, ”Întâia oară venit-a pură – Vino, primero, pura”

Întâia oară venit-a pură

învestmântată-n candoare:

ca un copil am iubit-o.

Apoi a început să se îmbrace

cu tot felul de haine;

și am urât-o, făr’a-mi da seama.

Apoi ca o regină veni, cu fast

și plină de giuvaeruri;

O fără de sens furie m-a sufocat!

A început apoi să se dezbrace.

Și i-am surâs, ce puteam eu face …

Păstrase, însă, tunica

candorii sale antice;

Și din nou am crezut în ea.

Dar apoi și-a dat jos tunica,

și-a apărut goală, goală …

O, poezie, tu, marea mea iubire,

fii, pentru mine, goală,

și pentru totdeauna!

-traducere de Catalina Franco-

_________________________________

Vino, primero, pura,

vestida de inocencia;

y la amé como un niño.

Luego se fue vistiendo

de no sé qué ropajes;

y la fui odiando, sin saberlo.

Llegó a ser una reina,

fastuosa de tesoros…

¡Qué iracundia de yel y sin sentido!

…Más se fue desnudando.

Y yo le sonreía.

Se quedó con la túnica

de su inocencia antigua.

Creí de nuevo en ella.

Y se quitó la túnica,

y apareció desnuda toda…

¡Oh pasión de mi vida, poesía

desnuda, mía para siempre!