Dino Campana, ”Dar într-o zi … – Ma un giorno…”

Vedeam de pe puntea navei

colinele Spaniei

pierind în verde

în amurgul de aur pământul de-aramă pierea

ca o melodie:

din priveliștea cu singuratica fată

ca o melodie

senină, doar o vioară se înfiora pe coline …

Se mistuia pe mare seara divină;

din oră în oră totuși piereau încet în azur

aripi de tăceri de aur.

Departe paleta atâtor culori

de depărtate tăceri.

Iar în seara cerească trec păsări de aur, corabia

oarbă trece și ea străbătând întunericul

cu ale noastre inimi în naufragiu

noaptea se aude bătând pe mare din aripa ei divină.

Dar într-o zi …

-traducere de Catalina Franco-

____________________________

Io vidi dal ponte della nave

i colli di Spagna

svanire nel verde

dentro il crepuscolo d’oro la bruna terra celando

come una melodia:

di questa scena fanciulla sola

come una melodia

blu, su la riva dei colli ancora tremava una viola…

Illanguidiva la sera celeste sul mare;

pure i dorati silenzi ad ora ad ora dell’ale

varcaron lentamente in un azzurreggiare.

Lontani tinti dei vari colori

dei più lontani silenzi.

Ne la celeste sera varcaron gli uccelli d’oro, la nave

già cieca varcando battendo la tenebra

coi nostri naufraghi cuori

battendo la tenebra l’ale celeste sul mare.

Ma un giorno…