Un poem vestit și câteva variante în limba română, între care și a mea!
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Stéphane Mallarmé, ”Briză marină – Brise marine”

Mîhnită-i toată carnea iar cărţile, citite.
Să fug! să fug aiurea! Sunt păsări fericite
Să zboare între ceruri şi spume neperechi!
Nimic, nici oglindite-n priviri grădini prea-vechi
în calea unei inimi care închină mării
O, nopţi! nici ocrotite, de răul călimării,
Foi, goale,-n clar de lampă, de către propriul alb
Nici tînăra femeie, la sîn cu prunc rozalb.
Tot am să plec! Fregată,-n tresalt de mari pavoaze,
Sus ancora spre darnici atoli şi blînde oaze!

Un greu Plictis, în care speranţe crude gem,
Mai crede-n bun-rămasul batistelor, suprem!
Şi, ispitind furtuna, înaltele catarge
Sunt, poate, dintre-acelea ce vîntul le va sparge
Fără catarge, fără, pierduţi la antipozi…
Dar, inimă, ascultă-i cum cîntă, pe matrozi!

-Traducere de Serban Foarţă-

**

Ah! carnea-i tristă iar cărțile, citite toate.
Să fug, să fug de-aici! Simt păsări îmbătate
Ce zboară printre spume şi bolți nemaivăzute!
Nici vechi grădini, nici parcuri în ochii mei răsfrânte
Nu pot reține-un suflet, din plin scăldat de mare

O, nopți! Nici chiar lumina pustie-a lămpii clare
Pe foaia mea nescrisă cu albul ei de pază,
Nici tânăra femeie cu pruncul ce-alăptează.
Azi vreau să plec! O, navă, cu dulcile-ți tangaje
Sus ancora, să mergem spre-exotice miraje!

Un vechi Plictis în care tânjesc speranțe triste
Mai crede-n fluturarea supremă de batiste!
Şi poate-acele vele ce-ademenesc furtuni,
În naufragii vântul le-aruncă în genuni,
Nici țărm fertil, nici vele – pierduți, pierduți sunt toți…
Dar inimă, ascultă-i cântând pe mateloți!

-Traducere de Petru Dincă-

**

E tristă carnea, vai! iar eu citit-am toate.
Să fug! să fug departe! Păsări mi-apar îmbătate
Pe înspumatele valuri, pe ceruri neumblate!
Nimic, nici răsfrânte-n priviri, vechile grădini
Inima mea, scăldată de mare, n-o vor stăvili,
Nici nopțile lungi, nici pustia lumină a lămpii
Pe coala mea goală – cea ocrotindu-i albul,
Și nici femeia hrănindu-și la piept copilul.

Eu tot am să plec! Corabie, înalță catargul,
Spre nemaiștiutele lumi ridică-ți ancora!
Doar vechiul plictis, tânjind de cruda nădejde,
În bun-rămasul năframei încă mai crede!
Fără velă, fără catarg, aiurea pierduți cu toții…
O, inima mea, ascultă cântând mateloții!

-traducere de Catalina Franco-
________________________________

La chair est triste, hélas ! et j’ai lu tous les livres.
Fuir ! la-bas fuir! Je sens que des oiseaux sont ivres
D’etre parmi l’écume inconnue et les cieux !
Rien, ni les vieux jardins reflétés par les yeux
Ne retiendra ce coeur qui dans la mer se trempe
Ô nuits ! ni la clarté déserte de ma lampe
Sur le vide papier que la blancheur défend
Et ni la jeune femme allaitant son enfant.
Je partirai ! Steamer balançant ta mâture,
Leve l’ancre pour une exotique nature !
Un Ennui, désolé par les cruels espoirs,
Croit encore a l’adieu supreme des mouchoirs !
Et, peut-etre, les mâts, invitant les orages,
Sont-ils de ceux qu’un vent penche sur les naufrages
Perdus, sans mâts, sans mâts, ni fertiles îlots …
Mais, ô mon coeur, entends le chant des matelots !