„Singur pribeag în mine însumi”
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Roberto Mussapi,”Hortensia”

Asta era camera mea, și biroul meu,
Până acum douăzeci de ani, când am plecat:
Bogata mea bibliotecă – pe neobservate goală,
Prietenii copilăriei – odată cu mine și ei plecați,
Robinson Crusoe, Ulise, și comandantul Ahab,
Și Jim, și el plecat în căutarea comorii.
Tata i-a înlocuit cu cupe și diplome,
Cu amintirile lui, cu albume, cu mici radiouri.
În mijloc văd acum o hortensie, lângă două fotografii,
Tatăl lui, în picioare, și chipul mamei sale.
„Planta a fost a mamei, ea mi-a lăsat-o”,
Spune în timp ce-i dă apă și o păstrează în inimă:
Un glob care-n el închide o mie de vieți –
Cele care vor fi, care sunt, și cele care au fost.
Acolo, unde arsese focul lui Platon,
Doar goala preamărire a unei flori.
Și nu mai sunt nici Ulise, nici Don Quijote,
Nici d’Artagnan, nici mușchetarii, nici Dante …
Au dispărut cu toate
În jăraticul poeziei.

-traducere de Catalina Franco-
________________________________

Questa era la mia camera e il mio studio,
Fino a vent’anni fa, quando sono partito:
La grande libreria si e presto svuotata,
I miei amici d’infanzia mi hanno seguito,
Robinson Crusoe, Ulisse, il Comandante Achab,
Jim, che parti per l’Isola del Tesori.
Mio padre li ha sostituiti con coppe e diplomi,
I suoi ricordi, album, radioline.
Ma ora al centro vedo un’ortensia, accanto a due foto,
Suo padre, in piedi, e il volto di sua madre.
„La pianta era di mamma, me l’ha lasciata,”
Dice mentre la bagna e la guarda nel cuore,
Globo che include in una mille vite,
Di chi sara, chi e, e di chi e stato.
La, dove bruciava il fuoco di Platone,
Solo la gloria spoglia di quel fiore.
E non ci sono piu Ulisse, e Don Chisciotte,
E Dante, e d’Artagnan, e i Moschetttieri,
Andati via,
Bruciati dalla poesia.