Roberto Bolaño, ”O plimbare prin literatură – Un paseo por la literatura”

Roberto Bolaño, ”O plimbare prin literatură – Un paseo por la literatura”

lui Rodrigo Pinto și Andrés Neuman

1. Am visat că Georges Perec avea trei ani și că venise să mă vadă acasă. L-am îmbrățișat, l-am sărutat, i-am spus că este un copil minunat.
2. Suntem la jumătatea drumului, părinte, nici gătiți, nici cruzi, pierduți în măreția acestei gropi nesfârșite, rătăcind și greșind, ucigând și cerând iertare, maniac-depresivi în visul tău, tată, visul tău care n-avea limite și pe care-l eviscerasem de mii de ori și apoi de încă o mie, ca niște detectivi latino-americani pierduți într-un labirint de noroi și cristal, călătorind prin ploaie, văzând filme în care erau bătrâni ce țipau tornadă! tornadă!, privind lucrurile pentru o ultimă oară, dar fără să le vadă, ca niște fantome, ca niște broaște pe fundul fântânii, părinte, pierduți în mizeria visului tău utopic, pierduți în varietatea vocilor tale, și a abisurilor tale, maniaco-depresivi în imensa încăpere a Iadului unde ți se gătește umoarea.
3. Pe jumătate, nici cruzi, nici gătiți, bipolari capabili de-a călări uraganul.
4. În pustiirea asta, părinte, unde din râsul tău au rămas doar rămășițe arheologice.
5. Noi, acei nec spes nec metus.
6. Iar cineva spusese:
Sora memoriei noastre feroce,
despre curaj mai bine să nu vorbim.
Cine-a putut să învingă frica
a devenit curajos pentru totdeauna.
Să dansăm, atunci, pe când trece noaptea
ca o cutie gigantică de pantofi
deasupra stâncii și a terasei,
într-un pliu al realității, și al posibilului,
unde bunătatea nu este o excepție.
Să dansăm în reflectarea incertă
a detectivilor latino-americani,
într-o baltă de ploaie care reflectă fețele noastre
la fiece zece ani.
Apoi venise visul.
7. Am visat atunci că am vizitat conacul lui Alonso de Ercilla. Aveam șaizeci de ani și eram rupt de boală (literalmente mă prăbușisem). Ercilla avea vreo nouăzeci și murea într-un pat uriaș cu baldachin. Bătrânul m-a privit cu dispreț și apoi mi-a cerut un pahar de rachiu. Am căutat și-am tot căutat rachiul, dar am găsit numai hamuri de cal.
8. Am visat că mă plimb în New York de-a lungul malului mării și că în depărtare am văzut figura lui Manuel Puig. Purta o cămașă senină și pantaloni de pânză ușoară, albastru deschis ori albastru închis, depinde.
9. Am visat că Macedonio Fernández a apărut pe cerul New York-ului sub forma unui nor: un nor fără nas și urechi, dar cu ochi și gură.
10. Am visat că mă aflu pe-un drum african care se transformase brusc într-un drum mexican. Așezat pe un teanc, Efraín Huerta juca zaruri cu poeții blestemați din Mexico City.
11. Am visat că într-un cimitir african uitat găsisem mormântul unui prieten al cărui chip nu mi-l mai aminteam.
12. Am visat că într-o după-amiază s-a auzit o bătaie la ușa casei. Ningea. N-aveam nici sobă nici bani. Cred că erau pe cale să stingă și lumina. Și cine era la ușă? Enrique Lihn cu o sticlă de vin, cu un pachet de mâncare și cu un cec de la Universitatea Necunoscută.
13. Am visat că citesc Stendhal în Centrala Nucleară din Civitavecchia: o umbră aluneca peste ceramica reactoarelor.
Este fantoma lui Stendhal, a spus un tânăr în cizme și gol de la brâu în sus. Și cine ești tu? întrebai. Eu sunt drogatul ceramicii, husarul ceramicii și al rahatului, mi-a răspuns el.
14. Am visat că visez, pierdusem revoluția chiar înainte de a o face și decisesem să plec acasă. Încercând să mă bag în pat, l-am găsit adormit pe De Quincey. Trezește-te, Don Tomás, i-am spus, e aproape de zori, trebuie să pleci. (Ca și cum De Quincey ar fi fost un vampir.) Dar nimeni nu m-asculta și am ieșit din nou pe străzile-n beznă din Mexico City.
15. Am visat că l-am văzut pe Aloysius Bertrand născându-se și murind în aceeași zi, aproape fără întrerupere, de parcă trăiam amândoi într-un calendar de piatră pierdut în spațiu.
16. Am visat că sunt un detectiv bătrân și bolnav. Atât de bolnav încât literalmente mă prăbușisem. Eram pe urmele lui Gui Rosey. Mă plimbam prin cartierele unui port care putea fi ori nu Marsilia. În cele din urmă, un amabil bătrân chinez m-a dus într-un subsol. Iată ce-a mai rămas din Rosey, mi-a spus el. Un pumn de cenușă. Așa cum stau lucrurile, ar putea fi Li Po, i-am răspuns eu.
17. Am visat că sunt un detectiv bătrân și bolnav și caut oameni care au dispărut de mult. Mi se întâmpla uneori să mă văd în vreo oglindă și să-l recunosc pe Roberto Bolaño.
18. Am visat că Archibald McLeish plânge – doar trei lacrimi – pe terasa unui restaurant din Cape Cod. Era după miezul nopții și, deși nu știam să mă întorc, am ajuns să bem și să cinstim pentru îndărătnica Lume Nouă.
19. Am visat cadavre și plaje uitate.
20. Am visat că mortul s-a întors în Țara Făgăduinței călare pe o Legiune de Tauri Mecanici.
21. Am visat că am paisprezece ani și că sunt ultima ființă umană din emisfera sudică care-i citise pe frații Goncourt.
22. Am visat că am cunoscut-o pe Gabriela Mistral într-un sat african. Slăbise puțin și luase obiceiul să doarmă stând pe podea, cu capul pe genunchi. Până și țânțarii păreau să o cunoască.
23. Am visat că mă întorc din Africa cu un autobuz plin de animale moarte. Un medic veterinar fără chip a apărut la o graniță. Fața lui era ca un gaz, dar eu știam cine e.
24. Am visat că Philip K. Dick se tot plimba în jurul centralei nucleare din Civitavecchia.
25. Am visat că Arhiloh traversează un pustiu de oase umane. El se încuraja: „Hai, Arhiloh, nu te descuraja, dă-i înainte, dă-i înainte”.
26. Am visat că am cincisprezece ani și că mă duc acasă la Nicanor Parra să-mi iau rămas-bun. L-am găsit în picioare, rezemat de un perete negru. Unde te duci, Bolaño?, spusese el. Departe de emisfera sudică, am răspuns eu.
27. Am visat că am cincisprezece ani și că, de fapt, părăsesc emisfera sudică. Când am pus singura carte pe care o aveam în rucsac (Trilce, de Vallejo), a luat foc. Era șapte seara și mi-am aruncat rucsacul mic pârjolit pe fereastră.
28. Am visat că am șaisprezece ani și că Martín Adán îmi dă lecții de pian. Degetele bătrânului, lungi precum cele ale Fantasticului Om de Cauciuc, se scufundaseră în pământ și loveau în clapele unui lanț de vulcani subterani.
29. Am visat că îl traduc pe Vergiliu c-o piatră. Eram gol pe o lespede mare de bazalt și soarele, după cum spuneau piloții de vânătoare, plutea periculos la ora cinci.
30. Am visat că mor într-o curte africană și că un poet pe nume Paulin Joachim îmi vorbea în franceză (am înțeles doar fragmente precum „mângâierea”, „vremea”, „anii ce stau să vină”) pe când o maimuță spânzurată se legăna de-o creangă de copac.
31. Am visat că este sfârșitul lumii. Și că singura ființă umană care o contempla era Franz Kafka. Pe cer, Titanii luptaseră până la moarte. De pe o bancă din fier forjat din parcul New York, Kafka privea cum arde lumea.
32. Am visat că visez și că m-am întors acasă mult prea târziu. În pat l-am găsit pe Mario de Sá-Carneiro dormind cu prima mea dragoste. Când i-am descoperit, am văzut că muriseră și mușcându-mi buzele până la sânge, m-am întors pe poteca din spate.
33. Am visat că Anacreon și-a construit castelul pe vârful unui deal sterp, iar mai apoi l-a distrus.
34. Am visat că sunt un detectiv latino-american foarte bătrân. Locuiam în New York și Mark Twain mă angajase ca să salvez viața unuia care nu avea chip. Va fi un caz al naibii de dificil, domnule Twain, i-am zis.
35. Am visat că m-am îndrăgostit de Alice Sheldon. Ea însă nu mă iubea. Așa că încercasem să mă ucid pe trei continente. Au trecut anii. Până la urmă, pe când eram foarte bătrân, a apărut la capătul promenadei New Yorkului și cu gesturi (cum ar fi cele făcute pe portavioane pentru piloți la aterizare) mi-a spus că mă iubise mereu.
36. Am visat că fac un 69 cu Anaïs Nin pe o lespede uriașă de bazalt.
37. Am visat că în primăvara anului 1981 mi-am tras-o cu Carson McCullers într-o cameră întunecată. Și că eram amândoi nebunește de fericiți.
38. Am visat că mă întorc la vechiul meu liceu și că Alphonse Daudet era profesorul meu de franceză. Ceva imperceptibil ne făcuse să înțelegem că de fapt visăm. Daudet continuase a se uita pe fereastră și a fuma din pipa lui Tartarin.
39. Am visat că am adormit în timp ce prietenii mei de liceu încercau să-l elibereze pe Robert Desnos din lagărul de concentrare de la Terezín. Când m-am trezit, o voce îmi ordona să mă mișc. Repede, Bolaño, repede, nu e timp de pierdut. Când am ajuns, era un singur detectiv bătrân ce scotocea ruinele La sosire, găsise doar un bătrân detectiv care săpa printre ruinele care mocneau ale jafului.
40. Am visat că o furtună de numere fantomatice era singurul lucru care le rămăsese ființelor umane la trei miliarde de ani după ce Pământul încetase să mai existe.
41. Am visat că visez și că în tunelurile viselor am găsit visul lui Roque Dalton: visul curajosului care a murit pentru o nenorocită de himeră.
42. Am visat că am optsprezece ani și mi-am văzut cel mai bun prieten de la acea vreme, tot de optsprezece ani, făcând dragoste cu Walt Whitman. O făceau pe-un fotoliu, contemplând un amurg furtunos în Civitavecchia.
43. Am visat că sunt în închisoare și că Boethius este colegul meu de celulă. Uite, Bolaño, zisese el, întinzând mâna și stiloul în semiîntuneric: nu tremură!, nu tremură! (După un timp, adăugase cu voce liniștită: dar or să tremure când îl vor recunoaște pe nenorocitul ăla de Teodoric.)
44. Am visat că-l traduceam cu lovituri de topor pe marchizul de Sade. Înnebunisem și locuiam într-o pădure.
45. Am visat că Pascal vorbea despre spaimă în cristaline într-o tavernă din Civitavecchia: „Minunile nu slujesc la convertire, ci la condamnare”, îmi spunea el.
46. Am visat că sunt un bătrân detectiv latino-american și că o fundație misterioasă mă însărcinase să găsesc certificatele de deces ale ale soților Sudacas Voladores. Am umblat prin toată lumea: spitale, câmpuri de luptă, taverne, școli părăsite.
47. Am visat că Baudelaire făcea dragoste cu o umbră într-o cameră în care fusese comisă o crimă. Dar lui Baudelaire nu-i păsa. Întotdeauna-i la fel, spunea el.
48. Am visat că o fată de șaisprezece ani intrase în tunelul viselor și că ne trezise cu două feluri de bețe. Fata locuia într-un spital de boli mintale și încetul cu încetul înnebunea tot mai tare.
49. Am visat că pe diligențele care intrau și ieșeau din Civitavecchia văzusem chipul lui Marcel Schwob. Viziunea a fost trecătoare. Un chip aproape translucid, cu ochii obosiți, plini de fericire și de durere.
50. Am visat că după furtună un scriitor rus și prietenii săi francezi au optat și ei pentru fericire. Fără să întrebe, fără a cere nimic. Ca cineva care se prăbușește inconștient pe covorul său preferat.
51. Am visat că visătorii plecaseră la războiul florilor. Nimeni nu se întorsese. Pe scândurile cazărmilor uitate din munți am reușit să citesc numai câteva nume. Dintr-un loc îndepărtat, o voce anunța iar și iar lozincile pentru care fuseseră condamnați.
52. Am visat că vântul mișca semnul căzător al unei taverne. Înăuntru, James Matthew Barrie juca zaruri cu cinci domni care amenințau.
53. Am visat că mă întorc în stradă, dar de data aceasta nu aveam cincisprezece ani, ci peste patruzeci. Aveam o singură carte, pe care-o purtam în micul meu rucsac. Deodată, în timp ce mergeam, cartea luase foc. Era în zori și aproape că nicio mașină nu mai trecea. Când mi-am aruncat rucsacul carbonizat într-un șanț, am simțit că mă ustură spatele de parc-avusesem aripi.
54. Am visat că drumurile Africii erau pline de căutători de aur și de stegari și de somolişti.
55. Am visat că nimeni nu moare în ajun.
56. Am visat că un bărbat își întorsese înapoi privirea, asupra peisajului anamorfic al viselor, și că privirea lui era dură ca un oțel dar încă fragmentată în priviri multiple din ce în ce mai inocente, din ce în ce mai neajutorate.
57. Am visat că Georges Perec avea trei ani și că, nemângâiat, plângea. Eu încercam să-l calmez. L-am luat, i-am cumpărat bomboane și cărți de colorat. Apoi ne-am dus pe promenada New Yorkului și în timp ce el se juca pe un tobogan, eu îmi spuneam: Nu sunt bun de nimic, dar am să știu să am grijă de tine, nimeni n-o să-ți facă vreun rău, nimeni n-o să încerce să te ucidă. Apoi începuse să plouă și noi liniștiți am plecat acasă. Dar casa noastră unde era?

_________________________________
-traducere de Catalina Franco
_________________________________

para Rodrigo Pinto y Andrés Neuman

1. Soñé que Georges Perec tenía tres años y visitaba mi casa. Lo abrazaba, lo besaba, le decía que era un niño precioso.

2. A medio hacer quedamos, padre, ni cocidos ni crudos, perdidos en la grandeza de este basural interminable, errando y equivocándonos, matando y pidiendo perdón, maniacos depresivos en tu sueño, padre, tu sueño que no tenía límites y que hemos desentrañado mil veces y luego mil veces más, como detectives latinoamericanos perdidos en un laberinto de cristal y barro, viajando bajo la lluvia, viendo películas donde aparecían viejos que gritaban ¡tornado! ¡tornado!, mirando las cosas por última vez, pero sin verlas, como espectros, como ranas en el fondo de un pozo, padre, perdidos en la miseria de tu sueño utópico, perdidos en la variedad de tus voces y de tus abismos, maniacos depresivos en la inabarcable sala del Infierno donde se cocina tu Humor.

3. A medio hacer, ni crudos ni cocidos, bipolares capaces de cabalgar el huracán.

4. En estas desolaciones, padre, donde de tu risa sólo quedaban restos arqueológicos.

5. Nosotros, los nec spes nec metus.

6. Y alguien dijo:

Hermana de nuestra memoria feroz,
sobre el valor es mejor no hablar.
Quien pudo vencer el miedo
se hizo valiente para siempre.
Bailemos, pues, mientras pasa la noche
como una gigantesca caja de zapatos
por encima del acantilado y la terraza,
en un pliegue de la realidad, de lo posible,
en donde la amabilidad no es una excepción.
Bailemos en el reflejo incierto
de los detectives latinoamericanos,
un charco de lluvia donde se reflejan nuestros rostros
cada diez años.
Después llegó el sueño.

7. Soñé entonces que visitaba la mansión de Alonso de Ercilla. Yo tenía sesenta años y estaba despedazado por la enfermedad (literalmente me caía a pedazos). Ercilla tenía unos noventa y agonizaba en una enorme cama con dosel. El viejo me miraba desdeñoso y después me pedía un vaso de aguardiente. Yo buscaba y rebuscaba el aguardiente pero sólo encontraba aperos de montar.

8. Soñé que iba caminando por el Paseo Marítimo de Nueva York y veía a lo lejos la figura de Manuel Puig. Llevaba una camisa celeste y unos pantalones de lona ligera, azul claro o azul oscuro, depende.

9. Soñé que Macedonio Fernández aparecía en el cielo de Nueva York en forma de nube: una nube sin nariz ni orejas, pero con ojos y boca.

10. Soñé que estaba en un camino de África que de pronto se transformaba en un camino de México. Sentado en un farellón, Efraín Huerta jugaba a los dados con los poetas mendicantes del DF.

11. Soñé que en un cementerio olvidado de África encontraba la tumba de un amigo cuyo rostro ya no podía recordar.

12. Soñé que una tarde golpeaban la puerta de mi casa. Estaba nevando. Yo no tenía estufa ni dinero. Creo que hasta la luz me iban a cortar. ¿Y quién estaba al otro lado de la puerta? Enrique Lihn con una botella de vino, un paquete de comida y un cheque de la Universidad Desconocida.

13. Soñé que leía a Stendhal en la Estación Nuclear de Civitavecchia: una sombra se deslizaba por la cerámica de los reactores. Es el fantasma de Stendhal decía un joven con botas y desnudo de cintura para arriba. ¿Y tú quién eres?, le pregunté. Soy el yonqui de la cerámica, el húsar de la cerámica y de la mierda, dijo.

14. Soñé que estaba soñando, habíamos perdido la revolución antes de hacerla y decidía volver a casa. Al intentar meterme en la cama encontraba a De Quincey durmiendo. Despierte, don Tomás, le decía, ya va a amanecer, tiene que irse. (Como si De Quincey fuera un vampiro.) Pero nadie me escuchaba y volvía a salir a las calles oscuras de México DF.

15. Soñé que veía nacer y morir a Aloysius Bertrand el mismo día, casi sin intervalo de tiempo, como si los dos viviéramos dentro de un calendario de piedra perdido en el espacio.

16. Soñé que era un detective viejo y enfermo. Tan enfermo que literalmente me caía a pedazos. Iba tras las huellas de Gui Rosey. Caminaba por los barrios de un puerto que podía ser Marsella o no. Un viejo chino afable me conducía finalmente a un sótano. Esto es lo que queda de Rosey, decía. Un pequeño montón de cenizas. Tal como está, podría ser Li Po, le contestaba.

17. Soñé que era un detective viejo y enfermo y que buscaba gente perdida hace tiempo. A veces me miraba casualmente en un espejo y reconocía a Roberto Bolaño.

18. Soñé que Archibald McLeish lloraba – apenas tres lágrimas – en la terraza de un restaurante de Cape Code. Era más de medianoche y pese a que yo no sabía cómo volver terminábamos bebiendo y brindando por el Indómito Nuevo Mundo.

19. Soñé con los Fiambres y las Playas Olvidadas.

20. Soñé que el cadáver volvía a la Tierra Prometida montado en una Legión de Toros Mecánicos.

21. Soñé que tenía catorce años y que era el último ser humano del Hemisferio Sur que leía a los hermanos Goncourt.

22. Soñé que encontraba a Gabriela Mistral en una aldea africana. Había adelgazado un poco y adquirido la costumbre de dormir sentada en el suelo con la cabeza sobre las rodillas. Hasta los mosquitos parecían conocerla.

23. Soñé que volvía de África en un autobús lleno de animales muertos. En una frontera cualquiera aparecía un veterinario sin rostro. Su cara era como un gas, pero yo sabía quién era.

24. Soñé que Philip K. Dick paseaba por la Estación Nuclear de Civitavecchia.

25. Soñé que Arquíloco atravesaba un desierto de huesos humanos. Se daba ánimos a sí mismo: «Vamos, Arquíloco, no desfallezcas, adelante, adelante».

26. Soñé que tenía quince años y que iba a la casa de Nicanor Parra a despedirme. Lo encontraba de pie, apoyado en una pared negra. ¿Adónde vas, Bolaño?, decía. Lejos del Hemisferio Sur, le contestaba.

27. Soñé que tenía quince años y que, en efecto, me marchaba del Hemisferio Sur. Al meter en mi mochila el único libro que tenía (Trilce, de Vallejo), éste se quemaba. Eran las siete de la tarde y yo arrojaba mi mochila chamuscada por la ventana.

28. Soñé que tenía dieciséis y que Martín Adán me daba clases de piano. Los dedos del viejo, largos como los del Fantástico Hombre de Goma, se hundían en el suelo y tecleaban sobre una cadena de volcanes subterráneos.

29. Soñé que traducía a Virgilio con una piedra. Yo estaba desnudo sobre una gran losa de basalto y el sol, como decían los pilotos de caza, flotaba peligrosamente a las 5.

30. Soñé que estaba muriéndome en un patio africano y que un poeta llamado Paulin Joachim me hablaba en francés (sólo entendía fragmentos como «el consuelo», «el tiempo», «los años que vendrán») mientras un mono ahorcado se balanceaba de la rama de un árbol.

31. Soñé que la Tierra se acababa. Y que el único ser humano que contemplaba el final era Franz Kafka. En el cielo los Titanes luchaban a muerte. Desde un asiento de hierro forjado del parque de Nueva York Kafka veía arder el mundo.

32. Soñé que estaba soñando y que volvía a mi casa demasiado tarde. En mi cama encontraba a Mario de Sá-Carneiro durmiendo con mi primer amor. Al destaparlos descubría que estaban muertos y mordiéndome los labios hasta hacerme sangre volvía a los caminos vecinales.

33. Soñé que Anacreonte construía su castillo en la cima de una colina pelada y luego lo destruía.

34. Soñé que era un detective latinoamericano muy viejo. Vivía en Nueva York y Mark Twain me contrataba para salvarle la vida a alguien que no tenía rostro. Va a ser un caso condenadamente difícil, señor Twain, le decía.

35. Soñé que me enamoraba de Alice Sheldon. Ella no me quería. Así que intentaba hacerme matar en tres continentes. Pasaban los años. Por fin, cuando ya era muy viejo, ella aparecía por el otro extremo del Paseo Marítimo de Nueva York y mediante señas (como las que hacían en los portaaviones para que los pilotos aterrizaran) me decía que siempre me había querido.

36. Soñé que hacía un 69 con Anaïs Nin sobre una enorme losa de basalto.

37. Soñé que follaba con Carson McCullers en una habitación en penumbras en la primavera de 1981. Y los dos nos sentíamos irracionalmente felices.

38. Soñé que volvía a mi viejo Liceo y que Alphonse Daudet era mi profesor de francés. Algo imperceptible nos indicaba que estábamos soñando. Daudet miraba a cada rato por la ventana y fumaba la pipa de Tartarín.

39. Soñé que me quedaba dormido mientras mis compañeros de Liceo intentaban liberar a Robert Desnos del campo de concentración de Terezin. Cuando despertaba una voz me ordenaba que me pusiera en movimiento. Rápido, Bolaño, rápido, no hay tiempo que perder. Al llegar sólo encontraba a un viejo detective escarbando en las ruinas humeantes del asalto.

40. Soñé que una tormenta de números fantasmales era lo único que quedaba de los seres humanos tres mil millones de años después de que la Tierra hubiera dejado de existir.

41. Soñé que estaba soñando y que en los túneles de los sueños encontraba el sueño de Roque Dalton: el sueño de los valientes que murieron por una quimera de mierda.

42. Soñé que tenía dieciocho años y que veía a mi mejor amigo de entonces, que también tenía dieciocho, haciendo el amor con Walt Whitman. Lo hacían en un sillón, contemplando el atardecer borrascoso de Civitavecchia.

43. Soñé que estaba preso y que Boecio era mi compañero de celda. Mira, Bolaño, decía extendiendo la mano y la pluma en la semioscuridad: ¡no tiemblan!, ¡no tiemblan! (Después de un rato, añadía con voz tranquila: pero temblarán cuando reconozcan al cabrón de Teodorico.)

44. Soñé que traducía al Marqués de Sade a golpes de hacha. Me había vuelto loco y vivía en un bosque.

45. Soñé que Pascal hablaba del miedo con palabras cristalinas en una taberna de Civitavecchia: «Los milagros no sirven para convertir, sino para condenar», decía.

46. Soñé que era un viejo detective latinoamericano y que una Fundación misteriosa me encargaba encontrar las actas de defunción de los Sudacas Voladores. Viajaba por todo el mundo: hospitales, campos de batalla, pulquerías, escuelas abandonadas.

47. Soñé que Baudelaire hacía el amor con una sombra en una habitación donde se había cometido un crimen. Pero a Baudelaire no le importaba. Siempre es lo mismo, decía.

48. Soñé que una adolescente de dieciséis años entraba en el túnel de los sueños y nos despertaba con dos tipos de vara. La niña vivía en un manicomio y poco a poco se iba volviendo más loca.

49. Soñé que en las diligencias que entraban y salían de Civitavecchia veía el rostro de Marcel Schwob. La visión era fugaz. Un rostro casi translúcido, con los ojos cansados, apretado de felicidad y de dolor.

50. Soñé que después de la tormenta un escritor ruso y también sus amigos franceses optaban por la felicidad. Sin preguntar ni pedir nada. Como quien se derrumba sin sentido sobre su alfombra favorita.

51. Soñé que los soñadores habían ido a la guerra florida. Nadie había regresado. En los tablones de cuarteles olvidados en las montañas alcancé a leer algunos nombres. Desde un lugar remoto una voz transmitía una y otra vez las consignas por las que ellos se habían condenado.

52. Soñé que el viento movía el letrero gastado de una taberna. En el interior James Matthew Barrie jugaba a los dados con cinco caballeros amenazantes.

53. Soñé que volvía a los caminos, pero esta vez ya no tenía quince años sino más de cuarenta. Sólo poseía un libro, que llevaba en mi pequeña mochila. De pronto, mientras iba caminando, el libro comenzaba a arder. Amanecía y casi no pasaban coches. Mientras arrojaba la mochila chamuscada en una acequia sentí que la espalda me escocía como si tuviera alas.

54. Soñé que los caminos de África estaban llenos de gambusinos, bandeirantes, sumulistas.

55. Soñé que nadie muere la víspera.

56. Soñé que un hombre volvía la vista atrás, sobre el paisaje anamórfico de los sueños, y que su mirada era dura como el acero pero igual se fragmentaba en múltiples miradas cada vez más inocentes, cada vez más desvalidas.

57. Soñé que Georges Perec tenía tres años y lloraba desconsoladamente. Yo intentaba calmarlo. Lo tomaba en brazos, le compraba golosinas, libros para pintar. Luego nos íbamos al Paseo Marítimo de Nueva York y mientras él jugaba en el tobogán yo me decía a mí mismo: no sirvo para nada, pero serviré para cuidarte, nadie te hará daño, nadie intentará matarte. Después se ponía a llover y volvíamos tranquilamente a casa. ¿Pero dónde estaba nuestra casa?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s