~ Pentru Sören ~

~~~~~~~~~
”Această poezie este a opta din cele zece scrise după șederea noastră în Puglia (octombrie 2016). Despre soarta cântărețului mitic, proiectat în sud-estul Italiei, vorbește iubita lui.
Atunci, fiul meu Sören ne-a condus și la Castel del Monte, clădire de pe vremea împăratului Friedrich al II-lea…
Ciclul complet de poezie îl puteți citi în „Palmbaum – Literarisches Journal aus Thüringen“ (2020/2) și în volumul „Căderea Europei” – „Der Untergang Europas“ (Scidinge Hall Verlag Tübingen, 2019). ”

**
”Dieses Gedicht ist das achte von zehn, die nach unserem Aufenthalt in Apulien (Oktober 2016) entstanden. Über das Schicksal des mythischen Sängers, projiziert in den Südosten Italiens, spricht seine Geliebte.
Mein Sohn Sören fuhr uns damals auch zum Castel del Monte, dem Bauwerk aus der Zeit des Stauferkaisers Friedrich II.
Vollständig ist der Gedicht-Zyklus nachzulesen im „Palmbaum – Literarisches Journal aus Thüringen“ (2020/2) und in dem Band „Der Untergang Europas“ (Scidinge Hall Verlag Tübingen, 2019).

~ Joachim Werneburg ~

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Joachim Werneburg, ”Orfeul din Apulia – Apulischer Orpheus”

Crezi oare că din poezia ta o să rămână ceva ?
în trecere doar rostit vreun cuvânt?
Tu ai avea nevoie de o casă ca să-ți păstreze versul
însoțitorii te ascultaseră
printre dolmene, cele opt coloane doar câtorva potrivite,
un loc nici măcar comod.

Tavanu-i de piatră, însă mai bun ar fi fost ceva din metal, ori o oglindă,
Care s-arate o romană.
Dar n-o atinge, o, nu, iubite, pe-aceea așa frumoasă,
altfel imaginea mea o să tremure,
E un imperiu ceea ce tu ai putea doborî,
E Sfântul Imperiu Roman!

O, magică liră, eu tocmai am fost un dolmen –
cel impunător-princiar – un castel.
Un pământean pătrat, dar și un cerc, aidoma unui cer …
A trebuit să fie octogonal,
Castelul fiind înalt, așa încât să îndepărteze tot ce
– fiind spirit plat – putea să aplatizeze.

Un astfel de palat – mi-aș dori – să fie al tău,
mie mi-ar spune împărăteasa ta.
Omphalos, degetul mijlociu, și începutul a toate,
al lumilor care au apărut de aici.
Ori un altar al jertfirii, așa aș dori să-l vadă invidioșii,
care pe piatra-i te-au sacrificat.

-traducere de Catalina Franco-
_____________________________
Glaubst du denn, es bleibt von deinem Gedicht noch was übrig,
flüchtig gesprochenem Wort?
Brauchtest ein Gehäuse, um deinen Vers zu bewahren,
hörten Gefährten dir zu,
Dolmen, achtsäuliger, für wenige Horcher geeignet,
wenn auch nicht bequem.

Steinern die Decke, doch besser wär ein Metallschild, ein Spiegel,
Römerin macht er aus mir.
Aber berühre ihn, mein Liebling, bloß nicht, diesen schönen,
sonst erzittert mein Bild,
Ein Imperium, dem du den Untergang brächtest,
Heiliges Römisches Reich!

Zauberische Lyra, noch eben ein Dolmen gewesen –
herrschaftliche, die Burg.
Irdenes Quadrat, und auch ein Kreis, wie der Himmel …
Achteckig soll es sein,
Hohes Kastell, so bleiben dir die Flachgeister ferne,
alles machen sie platt.

Ein Palast, ich wünschte mir, es wäre der deine,
Kaiserin riefe man mich.
Omphalos, der mittlere Finger, und Anfang von allem,
Welt, die von hier aus entstand.
Oder der Brandaltar, so sähen ihn gern deine Neider,
opferten dich auf dem Stein.

**
‚Palast‘ von Sarvestan