Giuseppe Ungaretti, ”Ciocârlia – L’allodola”

Unduitoare ca o ciocârlie
în boarea ușoară pe pajiștea fragedă,
așa suavă
brațele mele te știu,
vină.
Vom uita de aici,
de mare de cer,
de sângele-mi aprig, războinic,
de pașii umbrelor, de amintiri
în flacăra noilor dimineți.

Unde lumina nu mișcă frunza,
și vise și griji rămase-s pe alte tărâmuri,
unde se-ascunde seara,
vino-mi
o să te duc
la coline de aur.

Iar patul nostru va fi
în ceasul fără de vârstă și stătător
și în splendoarea-i pierdută.

_____________________________
-traducere de Catalina Franco
_____________________________

Come allodola ondosa
nel vento lieto sui giovani prati,
le braccia ti sanno leggera, vieni.
Ci scorderemo di quaggiu,
e del mare e del cielo,
e del mio sangue rapido alla guerra,
di passi d’ombre memori
entro rossori di mattine nuove.

Dove non muove foglia piu la luce,
sogni e crucci passati ad altre rive,
dov’e posata sera,
vieni ti portero
alle colline d’oro.

L’ora costante, liberi d’eta,
nel suo perduto nimbo
sara nostro lenzuolo